Licitație pentru primii 63 de km din Autostrada Moldovei. Constructorii trebuie să termine lucrările în mai puțin de doi ani
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi

Licitație pentru primii 63 de km din Autostrada Moldovei. Constructorii trebuie să termine lucrările în mai puțin de doi ani

GALERIE
Autostrada Moldovei
  • Autostrada Moldovei
- +

Compania de Drumuri a scos la licitație primii 63 de kilometri din Autostrada Moldovei, respectiv secțiunea dintre Ploiești si Buzău. Valoarea estimată a contractelor este cuprinsă între 4,3 și 5 miliarde de lei.

Constructorii interesați de realizarea lucrărilor la cei 63 de kilometri de șosea rapidă pot depune oferte până pe 4 august.

Șefii de la Compania de Drumuri le cer constructorilor să termine lucrările într-un an și opt luni.

Citește și: Protest pentru autostradă, la Cristeşti, cu maşini din judeţele Moldovei

Mariana Ioniță, directorul general al CNAIR: "Încercăm să o facem bună practică, în sensul că toate avizele au fost obținute. La momentul adjudecării vom avea autorizația de construire și toate exproprierile terminate și toate descărcările arheologice terminate. Deja s-au terminat. Exproprierile au început. Am identificat proprietarii. Deci totul merge bine. 

Continuăm și cu Buzău-Focșani, care va ieși undeva în luna august la licitație tot la execuție, iar undeva prin octombrie-noiembrie va ieși și Focșani-Bacău și spre noiembrie Bacău-Pașcani, tot licitație de execuție lucrări".

CItește și: A8: Tronsonul Ungheni - Tg.Neamț ar fi gata pe hârtie în anul 2023. Mâine, marș cu 500 de mașini

Sunt prevăzute 6 noduri rutiere, 42 de poduri, pasaje, viaducte, patru parcări cu spații de servicii, care vor avea stații de încărcare pentru vehicule electrice, și două centre de întreținere.

Vor exista perdele forestiere de-a lungul întregii autostrăzi.

A7 este principalul proiect propus spre finanțare din Programul Național de Redresare și Reziliență.

Până la finalul anului, șefii de la Drumuri speră să aibă scoasă la licitație întreaga autostradă, până la Pașcani.

Sursa: digi24

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce câştigă un profesor

Ioan Alexandru TOFAN

Ce câştigă un profesor

Oricum ar fi, lapte şi miere nu curg în pădurea despre care vorbesc. Dacă ea adăposteşte cumva vreo comoară, ea este aceea a frumuseţii lecturii, a pasiunii de a scrie şi a descoperirilor făcute împreună cu studenţii. Nu e puţin lucru, ba chiar aş spune că e suficient pentru a fi fericit. Dar într-o lume care preţuieşte mai ales câştigul financiar, nu e mare scofală.

Filmuletul zilei

opinii

Maestrul jocului

Codrin Liviu CUȚITARU

Maestrul jocului

Metafora „jocului” constituie nucleul „ideologic” al textului, sugerând abstracţiunea absolută, voluptatea fiinţării în raţiunea pură, nealterată de vreo „impuritate” emoţională ori instinctuală. Jucătorii lui Hesse aspiră la o stare intelectuală supremă, lipsită de orice constrângere existenţială.

Unirea şi Piaţa

George ŢURCĂNAŞU

Unirea şi Piaţa

24 ianuarie e o zi ce trebuie sărbătorită! Însă, nu doar antrenându-ne în Hora Unirii. 24 Ianuarie 1859 e o discontinuitate majoră în evoluţia noastră teritorială şi identitară, un eveniment marcant, fără îndoială, dar unul ce a avut un dublu efect. 

„Ultima tuşă”

Nicolae TURTUREANU

„Ultima tuşă”

Sub acest nou generic, reiau câteva secvenţe din receptările mele, în timp (şi în acest spaţiu), a celui care a fost pictorul, scriitorul, omul şi, peste toate, prietenul Val Gheorghiu.

pulspulspuls

Întâlnire secretă la o cabană din pădure, pentru împărţit ciolanul de la Iaşi

Întâlnire secretă la o cabană din pădure, pentru împărţit ciolanul de la Iaşi

Iacătă, stimaţi telespectatori, că abia azi s-a auzit, prin presa din zona cu pricina, despre una bucată întâlnire ultrasecretă a mai multor şefi pesedişti din Moldova, acum câteva zile, întâlnire la care cică s-ar fi pus pe masă posturile care ar reveni PSD în zonă, şi care să fie împărţite frăţeşte, doar la participanţi. 

Caricatura zilei

Auto-sanie

Editia PDF

Bancul zilei

Doi tipi, amândoi casatoriti, stau de vorba: – Nu stiu ce sa ma mai fac! De câte ori vin acasa, dupa ce am ba (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.

    X