anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

vineri, 19.08.2022

Liderul ATP, Rafael Nadal, s-a retras de la Turneul Campionilor după ce a fost învins de Goffin

GALERIE
Rafael Nadal
  • Rafael Nadal
- +

Spaniolul Rafael Nadal, locul 1 ATP, a fost învins, luni seară, cu scorul de 7-6 (5), 6-7 (4), 6-4, de belgianul David Goffin, locul 8 ATP, în prima etapă a Grupei Pete Sampras de la Turneul Campionilor de la Londra.

 

Goffin, primul belgian din istorie care particippă la Turneul Campionilor, s-a impus după un meci a durat două ore şi 37 de minute.  La scurt timp după această întâlnire, Nadal s-a retras din competiţie, din cauza unei accidentări la genunchiul drept. În urmă cu aproape două săptămâni, Nadal, liderul ATP, s-a retras şi de la turneul de la Paris, la care a ajuns până în sferturile de finală, tot din cauza problemelor de la genunchi.

"Am încercat totul, am făcut tot ce se putea pentru a fi pregătit să joc. Dar nu am fost pregătit cu adevărat. Este un miracol de a fi fost atât de aproape în acest meci", a declarat Nadal, care a salvat patru mingi de meci în partida de luni. În vârstă de 31 de ani, Nadal nu a câştigat niciodată Turneul Campionilor.

Un alt spaniol, Pablo Carreno Busta, locul 10 ATP, îi va lua locul liderului ATP pentru următoarele două etape ale grupei. În primul meci al grupei, bulgarul Grigor Dimitrov, locul 6 ATP, l-a învins, luni, pe austriacul Dominic Thiem, locul 4 ATP, scor 6-3, 5-7, 7-5. Marţi se joacă meciurile Marin Cilici (Croaţia), locul 5 ATP - Jack Sock (SUA), locul 9 ATP şi Roger Federer (Elveţia), locul 2 ATP - Alexander Zverev (Germania), locul 3 ATP, din etapa a II-a a Grupei Boris Becker.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Admitere nouă, obiceiuri vechi

Ioan Alexandru TOFAN

Admitere nouă, obiceiuri vechi

În lipsa unor criterii ferme cu privire la viaţa academică şi a unor planuri solide de viaţă, absolvenţii de liceu nici nu au la îndemână prea multe temeiuri pentru a decide ce vor studia ca studenţi. Astfel, argumentul îmbulzelii devine oarecum convingător.

opinii

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Codrin Liviu CUȚITARU

Modernitatea şi postmodernitatea alienării

Fugi, Rabbit (şi toată seria pe care o deschide) reprezintă o parabolă a alienării în universul postindustrial, publicarea sa în română căpătând, încă din 2008, cu un an înaintea morţii scriitorului, o neaşteptată legitimitate culturală în contextul prezentului.

Perpetuum praedictionem

Bogdan ILIESCU

Perpetuum praedictionem

The best way to predict the future is to create it. (Cel mai bun mod să prezici viitorul este să îl creezi.) Peter Drucker

Provincialismul trufaş al capitalei

Florin CÎNTIC

Provincialismul trufaş al capitalei

Într-una dintre postările sale educative de pe FB, Dan Alexe sublinia că toţi avem accent şi că cel valah, „dă Bucureshti”, e unul dintre cele mai caraghioase, graiul obişnuit al respectivilor aborigeni fiind şi plin de greşeli de acord. Căci a fi provincial nu e o chestiune de plasare geografică, ci de educaţie, nu?

pulspulspuls

Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții

Concediu la secret pentru famiglia premarelui? Unul pe două direcții

’Neaţa bună, dragi cetitori! Am vrut pe astăzi să vă spunem una faină cu premarele Mihăiţă al nostru, dar n-o mai spunem căci, din ce am auzit, omul și-a trimis famiglia în concediu. 

Caricatura zilei

Ambulanța

Editia PDF

Bancul zilei

Un sofer de TIR opreste la un popas, comanda un sandwich, o cafea si o placinta. Intra trei motociclisti rai, unul îi man&ac (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.