Liga a III-a de fotbal, parodie de campionat? Pomană pentru USV Iași: retrogradată în „județeană” în vară, echipa a rămas în eșalonul trei!
Liga a III-a de fotbal a României este, de mulți ani, o parodie de campionat. Competiția care în trecut genera energii puternice și era o rampă de lansare pentru jucători tineri a ajuns să se chinuie să aducă la start formații pentru a completa numeric eșalonul trei al fotbalului românesc.
După ce, recent, printre beneficiarele interesului scăzut față de L III s-a numărat CSM Pașcani, care a rămas în divizia amintită deși a retrogradat, pășcănenii renunțând apoi și jucând în „județeană”, o altă formație din Iași beneficiază acum de mila Federației Române de Fotbal (FRF).
Retrogradezi pe teren, rămâi în competiție din birouri!
Retrogradată în vară, după un parcurs rușinos în stafiunea 2024-2025, echipa Universității de Științele Vieții „Ion Ionescu de la Brad” din Iași, USV Iași, va continua să joace și în acest sezon în Liga a III-a. Asta deși eșalonul trei s-a redus de la 100 de echipe la 96, care sunt acum repartizate în opt serii. Acest lucru a fost generat de valul imens de retrageri din campionat.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
USV va fi antrenată în startul sezonului 2025-2026 de Cristi Ungureanu. Acesta a preluat echipa pe finalul sezonului trecut, după rezultatele catastrofale înregistrate de Cristi Meiu, care a contat pe cei mai talentați juniori ai Centrului de Copii și Juniori al Politehnicii. Meiu preluase echipa iarna trecută, de la Romeo Butnariu, care lucrează și la LPS Iași.
Cum arată „seria moldoveană” a Ligii a III-a
USV Iași va juca în Seria I a Ligii a III-a, alături de alte 11 echipe. Cu excepția lui CS Gheorgheni și AFC Odorheiu Secuiesc, toate cluburile din seria amintită sunt din Moldova.
În prrima etapă, acestea vor juca după următorul program.
Vineri
Aerostar Bacău – USV Iași
AFC Odorheiu Secuiesc – FC Bacău 2
Sâmbătă
CSM Adjud – Viitorul Onești
Șoimii Gura Humorului – CS Gheorgheni
Știința Miroslava – Cetatea Suceava
Bucovina Rădăuți – CSM Vaslui.
Toate meciurile încep la ora 18:00.
Un sistem dubios
Ca de obicei în competițiile organizate de FRF, sistemul competițional este foarte dubios. Prima fază a campionatului se va disputa în sistemul tur- retur în toate cele opt serii.
La final, primele patru clasate vor juca un play-off cu echipe din alte serii. Împerecherea se va face între seriile 1-2, 3-4, 5-6, 7-8. În această fază, echipele vor păstra doar punctele obținute cu celelalte formații din serie calificate în prima grupă valorică. În play-off se va juca tur- retur doar cu grupările din cealaltă serie cu care va fi împerecherea. La încheierea campionatului, câștigătoarele din play-off vor promova. În Liga a II-a va urca și unul dintre cluburile de pe locul II, după disputarea a două baraje.
În play-out se va juca în seriile inițiale, doar un singur tur, cu zestrea de puncte din sezonul regulat păstrată integral. Ultimele două clasate vor retrograda direct. În „județeană” vor merge și alte cinci echipe, care vor avea cele mai slabe linii de clasament din cele opt serii.
Publicitate și alte recomandări video