anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

sambata, 04.02.2023

Lista celor 19 străzi din Iași pe care se deschid în curând şantiere

GALERIE
asfalt
  • asfalt
- +

Pentru fiecare lot, termenul de execuţie este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Ce firme vor executa reabilitările?

Cel puţin 11 străzi din oraş pot intra în proces de modernizare odată ce vremea o va permite. Pentru alte opt străzi, Primăria ar putea desemna câştigătorul licitaţiei organizate până la sfârşitul lunii februarie.

În cazul celor 19 artere de circulaţie au fost lansate patru proceduri de licitaţie în toamna anului trecut. Valoarea lucrărilor ajunge la circa 10 milioane euro (inclusiv TVA), în condiţiile în care vor fi modernizaţi circa 12 km de drum.

Unde pot începe lucrările

Asocierea Alpenside - Concret Drum şi-a adjudecat două dintre licitaţiile Primăriei. Unul dintre contracte a fost semnat pe 31 decembrie 2021 şi vizează modernizarea străzilor Varianta şoseaua Rediu (596 metri), Lupiţei (466 m), Albineţ (939 m) şi Hotin (769 m). Cealaltă procedură câştigată de asociere face referire la străzile Dr. Vicol (706 m), George Coşbuc (771 m), Alexandru Vlahuţă (264 m), D. Cantacuzino (170 m), Simion Bărnuţiu (1.488 m) şi stradela Sofia Nădejde (316 m). În acest caz, încă nu a fost semnat contractul, dar Primăria are undă verde să facă acest lucru după ce Consiliul Naţional pentru Soluţionarea Contestaţiilor (CNSC) a respins o contestaţie a Conest împotriva raportului de procedură.

În schimb, Conest va executa lucrările de modernizare a str. Aurel Vlaicu (3 km, inclusiv sectorul fără cale de rulare), o altă licitaţie organizată de Primărie în cazul căruia contractul a fost semnat pe 30 decembrie 2021.

Municipalitatea mai are în desfăşurare achiziţia de servicii de lucrări pentru străzile Văscăuţeanu (319 metri), Victor Babeş (242 m), aleea Copou (280 m), Titu Maiorescu (456 m), Nicolae Istrati (81 m), Turcu (223 m), Ion Roată (260 m) şi şos. Munteni (477 m, până la intrarea în Grădina Botanică).

La această licitaţie sunt patru ofertanţi (Danlin XXL, Conest, Geiger Transilvania şi asocierea Alpenside - Concret Drum), iar un câştigător ar putea fi anunţat în săptămânile care urmează, astfel că şi la aceste străzi lucrările ar putea începe tot în primăvară.

Pentru fiecare lot, termenul de execuţie este de 12 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. În mod normal, străzile enumerate mai sus trebuiau să intre în proces de modernizare anul trecut, dar Primăria a lansat foarte târziu licitaţiile, un motiv invocat de municipalitate pentru această situaţia fiind întârzierea cu care a fost aprobat bugetul local pe anul 2021 (în luna mai).

Amintim că, anul acesta, ar urma să fie finalizate lucrările la căile de rulare aflate în curs de execuţie, inclusiv pe tronsonul din Iaşi - Dancu unde urmează să înceapă modernizarea, respectiv limita administrativă Iaşi - Rond Dancu. În acest caz, contractul, a cărui valoare este 11,6 milioane lei, încă nu este semnat, dar Conest este singurul ofertant, în asocierea cu Mari-Vila Com.

Tot Conest ar trebui în primăvară să demareze lucrările la esplanada şi parcul din faţa Teatrului Naţional, în cadrul unui contract semnat în august 2021 şi care are o valoare de peste 15 milioane lei.

Pentru unele din străzile enumerate mai sus, constructorii au solicitat şi primit deja aviz pentru instituirea unor restricţii de circulaţie, în funcţie de necesităţi, pe parcursul executării lucrărilor: Aurel Vlaicu, Hotin, Varianta Rediu, Lupiţei şi Albineţ.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Viaţa publică românească în derivă

Alexandru CĂLINESCU

Viaţa publică românească în derivă

Au trecut doar câţiva ani de la marile demonstraţii de protest împotriva unor legi care urmăreau exonerarea unor infractori sus-puşi; astăzi, miile, zecile de mii de protestatari de odinioară par complet apatici, deşi ar avea nu o dată motive să iasă în stradă. Blazare? Resemnare? Indiferenţă? Evident că această lipsă de reacţie le dă guvernanţilor sentimentul impunităţii, ceea ce nu anulează însă teama că s-ar putea confrunta cu mişcări de protest.

opinii

Amfiteatrul Emil Brumaru la Colegiul Naţional

George PLEȘU

Amfiteatrul Emil Brumaru la Colegiul Naţional

Ar fi păcat ca cel mai iubit poet specializat în îngeri, întâmplător absolvent al liceului, să nu fie omagiat în spaţiul care marchează atât de multe momente importante din viaţa fiecărui adolescent care are privilegiul de a-i trece pragul. Măcar pentru următorii 75 de ani.

Iată de ce a fost Mitropolitul pe scenă

pr. Constantin STURZU

Iată de ce a fost Mitropolitul pe scenă

La recenta aniversare, pe 24 ianuarie 2023, a Unirii Principatelor Române, s-au trezit (în deja „buna” tradiţie woke!) unii să pună sub semnul întrebării prezenţa Părintelui Mitropolit Teofan al Moldovei şi Bucovinei pe scena din Piaţa Unirii, la momentul discursurilor festive. Motivul? „Biserica Ortodoxă s-a opus Unirii Principatelor”. 

În contra direcției noii legi a învățământului

Lucia-Gabriela MUNTEANU

În contra direcției noii legi a învățământului

Actuala variantă a proiectului de lege a învățământului prevede desființarea specializării învățătoare/ învățător din statutul de funcționare a liceelor și colegiilor pedagogice, școli din domeniul vocațional. Am afirmat argumentat în repetate rânduri, în spațiul public, ca profesoară de patru decenii la Școala Normală „Vasile Lupuˮ din Iași, că ar fi o greșeală, o nedreptate, o discriminare în raport cu celelalte tipuri de licee vocaționale, o lipsă de viziune în politica educațională, o intervenție brutală și lipsită de beneficii în continuarea unei tradiții educaționale vii și nu moarte, tradiția normalistă, în stare să slujească cea mai stringentă modernitate.

pulspulspuls

Săriţi, oameni buni: nea Măricel i-a şterpelit lui dom’ Costel marfa electorală de sub nas!

Săriţi, oameni buni: nea Măricel i-a şterpelit lui dom’ Costel marfa electorală de sub nas!

Chiar aşa s-a întâmplat, dragi telespectatori: nea Măricel, şeful de la partidoiul ieşean, a profitat se pare de faptul că menistrul Sănătăţii e pe tarlaua lui la Bucureşti şi i-a şterpelit lui dom’ Costel, şeful liberalilor ieşeni, o marfa electorală toată numai macră, bună de chiftele în campanie, chiar de sub nas!

Caricatura zilei

Pițuțurlică

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.