miercuri, 17.08.2022
Lista obiectivelor de investiţii finanţate de Ministerul Dezvoltării, prin Programul naţional de investiţii „Anghel Saligny”, a fost finalizată pentru încă patru judeţe şi este publicată pe pagina ministerului, anunţă instituţia.
Astfel, au fost finalizate şi listele cu obiectivele de investiţii ce vor fi realizate în judeţele Caraş-Severin, Giurgiu, Ialomiţa şi Mehedinţi, urmând alocările şi pentru celelalte judeţe. Aceste judeţe se alătură celorlalte 25 (Alba, Arad, Argeş, Bacău, Bihor, Botoşani, Braşov, Brăila, Buzău, Călăraşi, Cluj, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj, Harghita, Mureş, Olt, Sălaj, Sibiu, Suceava, Tulcea, Vâlcea şi Vrancea), precum şi sectoarelor municipiului Bucureşti, care au primit finanţare prin Program, arată comunicatul de presă al Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Conform criteriilor de selectare, în judeţul Caraş-Severin, au fost aprobate spre finanţare 127 de obiective de investiţii, în valoare totală de 1.337.458.285,44 lei.
Pentru judeţul Giurgiu, ministerul va finanţa 92 de obiective de investiţii, în valoare totală de 1.178.814.542,90 lei.
Unităţile administrativ-teritoriale din judeţul Ialomiţa, din totalul celor 103 solicitări de finanţare, vor implementa 80 de proiecte, în valoare totală de 1.164.888.577,61 lei, ceea ce reprezintă 61% din cuantumul tuturor solicitărilor de finanţare pentru acest judeţ, mai indică sursa citată.
În judeţul Mehedinţi, din totalul celor 115 solicitări de finanţare, au fost aprobate 85 de obiective de investiţii, în valoare totală de 1.061.349.172,38 lei, reprezentând aproximativ 54% din cuantumul tuturor solicitărilor de finanţare.
Prin Programul Naţional de Investiţii „Anghel Saligny”, Guvernul României, prin Ministerul Dezvoltării, asigură serviciile de bază în localităţi (apă, reţele de canalizare şi de gaze) şi reabilitează drumurile şi podurile. Ministerul a publicat, la începutul lunii mai, criteriile de prioritizare a proiectelor care vor primi finanţare, din bugetul total al programului de 65,5 miliarde de lei, dar şi lista sumelor repartizate pe judeţe, iar, până la termenul de depunere a solicitărilor, autorităţile au depus cereri în valoare totală de 137 de miliarde de lei.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Sângele de frate - Care-i treaba cu Muraru şi murăturile lui despre rotaţie?
FOTBAL - Forţe proaspete în atac, la Poli Iaşi. “Omul de gol” este gata de debut
Ieşeanul lovit de o stâncă la Cheile Bicazului a fost detubat, dar nu poate vorbi
Lene şi literatură: episodul patru. Se va aniversa teatrul idiş la Iaşi
„Copii de nota 10”: ajutoare pentru 500 de copii ieşeni din familii defavorizate care încep şcoala
Expoziţia de obiect, decolaj şi instalaţie „Des Veliri”, deschisă ieri la Iaşi
Razii masive ale poliţiştilor de la Târgu Frumos: 33 de sancţiuni la stradă, 5 permise reţinute
Iaşi - Prezenţă scăzută la prima probă a examenului de bacalaureat din toamnă
Elevii din UK vor merge la şcoală trei sau patru zile în contextul creşterii preţurilor la energie
Turn de comunicaţii de pe teritoriul rus, distrus de o dronă trimisă din Ucraina
Un clujean de 70 de ani, bronz european la powerlifting. “Mai bine dau banii pe sport”
Rămăşiţe umane găsite de o familie din Noua Zeelandă într-o valiză cumpărată la licitaţie
Emil Săndoi a devenit selecţionerul naţionalei under 21, iar Pancu a fost numit la echipa U20
Ipocrizie! Putin acuză Statele Unite că încearcă să ”prelungească” conflictul din Ucraina
Mads Mikkelsen spune că „uimitorul” Johnny Depp ar putea reveni în „Fantastic Beasts”
Povestea Cazinoului din Slănic-Moldova, cel mai vechi din România (P)
Tată şi fiu, agresaţi de alţi trei bărbaţi. Toate cele cinci persoane au ajuns la spital
Marcel Ciolacu vorbeşte despre un nou pachet de măsuri pentru populaţie: Este obligatoriu
Viktor Orban dă liber la tăierea pădurilor, inclusiv din zonele protejate
Actriţa Amber Heard îşi pregăteşte apelul contra lui Johnny Depp şi angajează noi avocaţi
Simona Halep nu o mai întâlneşte pe Muchova în primul tur la Cincinnati
Marcel Ciolacu anunţă o şedinţă a coaliţiei, marţi: Din punctul meu de vedere nu este nicio tensiune
Cântăreţul R. Kelly este judecat într-un nou caz de infracţiuni sexuale
Fondul Third Point a dezvăluit luni o participaţie de aproximativ 1 miliard de dolari la Walt Disney
Cum se scumpeşte electricitatea prin mecanismul formării preţurilor
Rapperul american A$AP Rocky, partenerul Rihannei, pus sub acuzare pentru atac cu armă
Cea mai mare conferință pe structura ONU din România, la Iași (P)
Ucraina cere lumii să „arată putere” după bombardamente în apropierea centralei nucleare Zaporojie
Iranul spune că Rushdie şi susţinătorii săi sunt de condamnat pentru atac. “Este dezgustător”
Johnny Depp va regiza un film despre pictorul italian Amedeo Modigliani. Coproducător este Al Pacino
Preţurile petrolului au scăzut luni cu circa 3 dolari pe baril. Ce rol a jucat China
Lucian DÎRDALARivalităţi globale (II) |
Florin CÎNTICProvincialismul trufaş al capitalei |
Radu PĂRPĂUȚĂCaua şi politicaua |
Alex VASILIUValori, performanţe, creativitate (I): Alexandra Dăriescu |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.