anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Liţă Chiţălău şi lupta pentru pace

GALERIE
florin cintic
  • florin cintic
- +

Eram în clasa a XII-a de liceu, în 1980, când a ajuns la noi, pe filierele dirijate de Securitate - care tocmai se antrena pentru societatea de consum controlată de ea - cel mai recent album Pink Floyd. Era o operă rock, care ducea la cel mai înalt nivel compoziţiile „cu mesaj” şi geniul interpretativ al uneia dintre cele mai mari trupe de rock progresiv din istoria genului. Mai ales că vorbea despre libertate!

The Wall a fost un şoc pentru noi cei din spatele Cortinei de Fier, deşi Roger Waters, creierul acestei sofisticate simfonii rock, nu se gândea la noi. Fiu al unui aviator mort în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, Roger a fost crescut, cu multe lipsuri şi privaţiuni, de o mamă singură care a aderat la ideile partidului comunist, prostită, ca atâtea alte milioane de oameni de bună credinţă, de minciunile propagandistice care promiteau egalitate, dreptate şi pace. În măsura în care cineva ar putea trece bariera discreţiei şi decenţei apucându-se de psihanalizarea parcursului ulterior al starului rock, etern revoltat, s-ar putea găsi aici, probabil, rădăcini ale resentimentelor sale vii împotriva lumii britanice şi capitaliste în general. „Zidul” este o capodoperă muzicală, o armă distrugătoare a ipocriziei, falsităţii şi nedreptăţii din şcoala, justiţia şi politica britanică a anilor 50-60, profund resimţite, probabil, de tânărul şi revoluţionarul compozitor. Şi noi, în plin avânt autoritarist al „celui mai iubit fiu al poporului”, confruntaţi cu rigiditatea, ticăloşia şi minciuna unui regim care se pretindea superior şi benefic, care ne forma să fim „alte cărămizi în zid”, am îmbrăţişat revolta lui Roger Waters ca pe un izvor binefăcător care ne ostoia setea în deşertul comunist. Ce licean din lumea asta nu tresare la imnul de neclintit al celor de la Pink Floyd: „N-avem nevoie să ne daţi lecţii/ Nu ne trebuie cenzura voastră/ Scutiţi-ne la clasă de aroganţa voastră sumbră/ Băi profilor, lăsaţi dracului copiii în pace!i”. Iar de la inubliabilul „Hey, teachers,/ Leave them kids alone!” a rămas în istorie, pe vecie, „melodia aia, cu Liţă Chiţălău!”. Nu ne trecea prin cap, bineînţeles, că rockerul avântat, genial compozitor, era de fapt un mix toxic de stângist „caviar” şi ridicol pensionar hipiot cu codiţă sură, egolatru şi hiperagitat. Un neînfricat luptător anticapitalist cu peste 350 de milioane de lire sterline în cont. Un rebel care este torturat de nedreptăţile lumii, insomniac din cauza sărăciei oamenilor necăjiţi, şi care nu pierde nicio ocazie de a apărea la microfon în sprijinul acestor cauze şi, în general, al marilor teme „sociale” aducătoare de rating. Cu bănuţii pentru amărâţi e mai greu un pic decât cu vorbele, ca orice comunist care se respectă (onestitatea mă obligă să amintesc că a acceptat, totuşi, să cânte gratis, pentru cauze umanitare în proiecte lansate de alţii). S-ar putea crede, citind ce am scris până aici că nu prea apreciez ce a făcut marele basist de la Pink Floyd, poet şi compozitor de prim rang. Recunosc, în eterna bătălie dintre fanii lui şi cei ai lui David Gilmour, eu sunt declarat de partea marelui chitarist, compozitor şi manager care a salvat trupa pe care Roger Waters a vrut să o desfiinţeze la tribunal, dar nu despre talentul muzical voiam să vorbesc aici.

Ca orice activist revoluţionar din lumea liberă, care respectă dreptul la opinie şi care protejează prin lege mitingurile antiguvernamentale, şi Roger Waters este un apostol al păcii. Adică un zbuciumat luptător cu gura, pentru care liderii ţărilor occidentale, care uită să-i naţionalizeze averea sau să-l arunce de la etaj cum fac idolii lui politici din Răsărit, sunt eminamente nişte gangsteri care ar trebui măturaţi de pe faţa pământului, nişte Seniori ai Războiului pe care el îi pune nemilos la punct de la microfon. Auzindu-i vehemenţa curajoasă cu care condamna intervenţiile pacificatoare ale occidentalilor şi răguşeala stenică a vituperărilor sale în arene cu zeci de mii de bilete vândute, mi-am adus aminte de mitingurile noastre hilare din armata anilor 80, când, cu pistolul-mitralieră la piept, aliniaţi pe plutoane, mormăiam după politrucul care ne dădea tonul: „trăiască lupta pentru pace, trăiască tovarăşul Ceauşescu, comandantul suprem al armatei!” Şi el cavaler neînfrical al Păcii, Tovarăşul încheia chiar în acele momente, la recomandarea lui Nixonii, contracte cu armata americană pentru a-i furniza uniforme şi arme lui Saddam Hussein, la acea vreme prieten cu CIA. Campioană a luptei pentru pace, cu o industrie de armament primitivă (la CUG, două turele de tanc din trei erau turnate greşit!), România era a patra exportatoare de armament din lume. De-aia se plimba cuplul prezidenţial prin Africa, de dragul păcii şi a cooperării între popoare.

Mi-am adus aminte de toate aceste lucruri când am văzut ce răspuns i-a dat Roger Waters, pe Twitter şi pe Facebook, Alinei Mitrofanova, o fană de 19 ani din Ucraina a marelui rocker, care l-a întrebat de ce tace în privinţa monstruoasei agresiuni a haitei de barbari ruşi asupra civililor nevinovaţi, el, care este un erou al luptei împotriva războaielor? Cu jumătate de gură, fostul component al trupei Pink Floyd a admis că da, într-adevăr, şi Putin e un gangster aproape la fel de mare ca George Bush jr. şi Tony Blair. Totuşi, ce-l doare pe el cel mai mult nu sunt copiii ucişi, nici rachetele trase în blocuri de locuinţe sau civilii neînarmaţi măcelăriţi din pură distracţie de nişte humanoizi sângeroşi puşi pe furat laptopuri şi maşini de spălat (de violuri nu mai amintim pentru că, ştim deja, asta se întâmplă frecvent în războaie aşa că n-ai ce să-i faci, nu?). Nu, pe marele luptător pentru pace, pe neobositul agitator comunistoid, pe arhanghelul cu microfon gata să-şi dea sufletul pe scenă pentru toate nedreptăţile lumii, pe marele gargarist-revoluţionar îl mâhneşte că „guvernele occidentale aţâţă pălălaia distrugerilor alimentând cu arme Ucraina în loc să se aşeze cuminţi, colea, la masa negocierilor şi să oprească războiul”. Deci, dragă Alina, dacă mai eşti în viaţă după ce iubitorii de pace de la Kremlin trimit vitejeşte, de la sute de kilometri distanţă, rachete asupra caselor unde locuieşti tu, colegii de liceu, prietenii, părinţii şi bunicii voştri, ia aminte! Idolul tău rock va face „orice depinde de el să oprească acest război cu condiţia să nu sprijine capitalismul mondial (care i-a permis să devină miliardar!) care vă trimite arme nu ca să vă apăraţi de bestii, ci ca să întreţineţi iresponsabil incendiul”. Iar dacă cumva, ferit-a sfântu!, eşti victima vreunui argat decerebrat al stăpânului de la Kremlin, care pune în operă ceea ce Marele Pacificator spunea golăneşte la conferinţa de presă cu Macroniii, nu uita să îndrepţi un gând pios către idolul tău rock care te sfătuia prieteneşte să iniţiezi negocieri înainte de a te zbate şi a-i da cu ceva în cap barbarului care te necinsteşte.

Estimp, David Gilmour află de la nora lui ucraineancă de existenţa unui clip pe Instagram pus de Andrei Klivniuc, vocalistul trupei kievene Boombox, unde interpretează un vechi cântec popular ucrainean despre puterea de a te împotrivi duşmanului. Cum artistul în loc să lupte de pe scenă, în turneul american, s-a suit în avion şi a venit acasă, David îl găseşte la telefon în spital, rănit de o bombă rusească cu fragmentare (armament interzis, din categoria crimelor împotriva umanităţii). Când aude cine îl sună, Andrei îi cere să treacă pe apel video ca să fie sigur că nu e un banc, ceea ce Gilmour, amuzat, face. Aşa s-a născut un cântecel, cu milioane de vizualizări şi locuri fruntaşe în topuri, în care ceilalţi de la Pink Floyd alături de Andrei Klivniuc, îi îndeamnă pe ucraineni să se ridice împotriva invadatorilor şi să lupte. Pacea poate să vină după ce zdrobesc duşmanul, nu înainte!

 

i În traducerea mea, ceva mai liberă.

ii În conformitate cu documentele văzute de mine la National Security Archive din Washington.

iii „Că îţi place sau nu, frumoasa mea, trebuie să înduri.”

 

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De ţinut minte

Cătălin ONOFREI

De ţinut minte

Cele cinci mari trădări ale liberalilor.

opinii

Cine mai vrea să fie liber

Briscan ZARA

Cine mai vrea să fie liber

Nu mai există compatibilitate de idei şi credinţe nicăieri. E doar un curent general oficial, impus şi încurajat permanent de stat, la nivel de politică naţională, iar pe acela se merge într-un sens prin propagandă continuă. Se numeşte corectitudine politică. Nu poate fi definit de nimeni prin nimic, de aceea oricine poate face teoretic orice, dar poate fi şi tras la răspundere pentru orice, dacă situaţia o cere.

Curcubeul deasupra unei lumi intolerante

Cristina DANILOV

Curcubeul deasupra unei lumi intolerante

Fiecare dintre noi a avut o experienţă în care s-a simţit deplasat, o situaţie în care s-a simţit ruşinat sau inconfortabil doar pentru că a fost sau a făcut ceva diferit faţă de ceilalţi. Oamenii sunt experţi în a identifica aceste situaţii şi a face glume pe seama lor, uneori, din nefericire, excesiv.

Uzul raţiunii

Nichita DANILOV

Uzul raţiunii

Un popor fără un lider care să-i apere demnitatea şi interesele tinde să devină o mulţime nulă. Oare mai e nevoie să mai spun că spre asta alunecă zi de zi, ceas de ceas, România zilelor noastre?! Căci azi, noi, cei care am trăit în comunism, vedem cum idealurile în care am crezut sunt călcate unul după altul în picioare.

pulspulspuls

Pregătiri de puci la partidoiul ieşean: cine e organizatorul şi cine, vizatul?

Pregătiri de puci la partidoiul ieşean: cine e organizatorul şi cine, vizatul?

Un uichend agitat tare s-a încheiat ieri la partidoiul ieşean, stimaţi telespectatori. Ceva ce nu s-a prea văzut din stradă, că la discreţie lumea de la partidoi e campioană zonală, dar care cică a lăsat urme grele prin multe berouri, dacă nu cumva chiar şi cicatrici pe unele obrazuri mai puţin tăbăcite. 

Caricatura zilei

Retragere din Insula Serpilor

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.