anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 23.10.2020

LIVE-TEXT VIDEO: Şedinţă cu durată record la Consiliul Local. După nouă ore s-a votat bugetul

GALERIE
clprotest cl iasi
  • cl
  • protest cl iasi
- +

UPDATE 19.10: Sedinta s-a incheiat.

UPDATE 18.50: Bugetul pe 2019 a fost votat spre finalul unei sedinte-maraton ce a dureaza de 9 ore. Discutiile efective pe buget au tinut putin peste doua ore, iar cea mai mare parte a acestui timp a fost destinat citirii si aprobarii/respingerii amendamentelor. Liberalii au votat "impotriva", in timp ce ceilalti consilieri au votat  "pentru" (PSD, ALDE, PMP si independentul Andrei Postolache). Sedinta continua cu alte proiecte de hotarare.

UDAPTE 17.40: Dupa o ora de la debutul dezbaterii pe buget, atmosfera s-a tensionat in CL fix in momentul in care liberalii au vrut sa inceapa citirea amendamentelor. PSD a incercat sa-i determine pe liberali sa citeasca toate amendamentele si apoi sa le voteze in bloc, desi anterior, PMP, ALDE si partial PSD au beneficiat de un vot pe fiecare amendament in parte. In cele din urma, liberalii au inceput sa citeasca fiecare amedament cu vot pe fiecare in parte. "Nu va mai bateti joc", a spus Eduard Boz, in replica la unele afirmatii ale lui Gabriel Surdu care i-a intrerupt de mai multe ori pe liberali in demersul lor de a citi amendamentele. In orice caz, toate propunerile PNL sunt respinse pe banda rulanta.

UPDATE 17.10: Sedinta CL tine de 7 ore. De jumatate de ora, consilierii dezbat bugetul. Pana acum au fost acceptate mai multe amendamente propuse de catre PMP, ALDE, PSD si Andrei Postolache. Acestea au facut referire in special la realocare unor sume de bani spre scoli. Postolache a sustinut infiintarea Politiei Animalelor in cadrul Politiei Locale.

Amendamentul a fost aprobat formal in plen, iar executivul si-a asumat initierea unui regulament prin care acest departament sa fie infiintat, iar politistii locali sa fie imputerniciti sa dea sanctiuni. Postolache a mai propus alocarea a 200.000 lei pentru plantarea de copaci si zone verzi in cartiere. In schimb, PSD, ALDE si PMP au avut amendamente pentru realocarea de fonduri in special pentru lucrari la scoli. Unele dintre amendamente au fost negociate inaintea plenului. Liberalii au 24 de amendamente la bugetul local si, in curand, le vor citi pe fiecare in parte.

UPDATE 16.25: La mai bine de sase ore de la inceperea sedintei de CL, plenul a inceput dezbaterile pe bugetul local. Intre timp, plenul a votat proiectul de hotarare privind stabilirea taxelor si impozitelor pe anul 2020, proiect ce prevede indexarea taxelor cu rata inflatiei (4,6%).

Liberalii au propus ca bonificatia de 5% acordata celor care platesc taxele pana la 31 martie 2020 sa creasca la 10% si sa se aplice doar celor care le achita online, iar pentru cei care platesc la ghisee sa ramana de 5%. Liberalul Etienne Ignat a dat mai multe exemple de orase din tara care aplica o bonificatie de 10%.
"Este o propunere populista", a comentat primarul. El a sustinut ca propunerea nu are nici fundament legal atat timp cat facilitatea s-ar fi acordat doar pentru cei care ar plati online. "Elementul de baza e termenul, nu modalitatea tehnica prin care se efectueaza plata. Nu este legal", a mai spus Mihai Chirica. Amendamentul a fost respins si de PSD astfel incat nu va fi pus in aplicare.
Sedinta CL a devenit cea mai longeviva reuniune de acest fel din istoria recent a consiliului local.

UPDATE 15.35: Sedinta s-a reluat la 15.30, dupa ce consilierii au revenit cu greu in sala.  La discutii asista si cateva zeci de studenti, in conditiile in care, initial, acestia aveau programata o actiune  la Primarie. In mai putin de 30 minute, plenul a aprobat in unanimitate aproape 15 de proiecte de hotarare. In curand, plenul CL va incepe dezbaterile pe bugetul local.
In timpul pauzei, consilierii locali si directori din administratie au dat "navala" la magazinele din apropierea Primariei pentru a se aproviziona cu placinte sau covrigi.

UPDATE 14.55: Din nou pauza la plen. Sedinta dureaza de cinci ore, iar consilierii inca nu au inceput dezbaterile pe bugetul local. In ultima jumatate de ore s-a discutat despre unele concesionari sau vanzari de terenuri, iar votul a fost tot nominal. Unele au fost acceptate de plen, altele au fost respinse. Culmea, PNL a votat "pentru" la un proiect pe care anterior a solicitat sa fie amanat.

UPDATE 14.20: Discutiile in plenul CL s-au prelungit artificial dupa ce PSD a solicitat vot nominal la fiecare plan urbanistic zonal. Anterior, tot la propunerea PSD ordinea de zi a fost schimbata in sensul ca plenul a decis ca proiectele urbanistice sa fie cele care sa fie votate in prima instanta.

Sedinta dureaza de patru ore si jumatate, iar consilierii mai au peste 40 de proiecte de hotarare de votat, inclusiv bugetul.
Votul pe PUZ-uri a tinut circa o ora, iar consilierii PSD si PNL s-au contrat din nou pe teme ce tin de urbanism. In tot acest timp, functionarii Primariei aduc teancuri de hartii la semnat atat primarului Chirica, cat si viceprimarilor.

Aleşii municipali dezbat acum bugetul oraşului. Ședința este transmisă live.

UPDATE

Plenul CL a reluat lucrarile. La propunerea PSD, au fost scoase de pe ordinea de zi trei proiecte de hotarare. Unul dintre proiecte facea referire la initiativa PNL privind implementarea unui proces de bugetare participativa.

"Bugetul participativ trebuie initiat de autoritatea locala, nu de un partid politic", a comentat primarul Mihai Chirica, achiesand si el la ideea PSD.

"Prin scoaterea proiectului, anulati o munca de un an de zile", a declarat Eduard Boz, lider de grup al consilierilor PNL.

In contrapondere, liberalii au solicitat, in mod bizar, retragerea unui alt punct care facea referire la aprobarea Planului de actiune privind implementarea principiului guvernantei deschise la Iasi, respectiv trei initiative ale societatii civile.

"Acest punct (planul de actiune, n.r.) nu ar trebui sacrificat in aceasta disputa", a intervenit consilierul Andrei Postolache.

"Sunt doua proiecte total diferite. Nu inseamna ca ideea (procesul de bugetare participativa, n.r.) va fi ucisa. Ideile le vom aplica dar sub principiul procesului bugetarii participative. Incepem un proces de dezbatere din nou", a spus primarul Chirica.

Propunerea PNL de scoatere a Planului de actiune si a altor patru proiecte de hotarare a fost respinsa la vot.

Sedinta CL se desfasoara deja de trei ore si jumatate, iar consilierii au la mapa peste 50 de proiecte, iar unul dintre ele face referire la bugetul Iasului. Cel mai probabil, va fi cea mai lunga sedinta din istoria CL.

UPDATE

Consilierii iau o pauză. S-au terminat interpelările. După pauză se vor dezbate și vota proiectele de pe ordinea de zi.

UPDATE

Liberalii au afișat "pancarta de protest", fără prea multe comentarii.

Florin Boca i-a solicitat liberalului Ignat sa înlăture pancarta.

"Este CL al municipiului Iasi, inteleg nemultumirea domnului Ignat. Cred ca este firesc sa pastram decenta in acest consiliu local", a comentat primarul Chirica.

Ignat a precizat ca va inlatura pancarta dupa ce se va finaliza perioada de interpelari si declaratii politice.

Gabriel Surdu a cerut sistarea sedintei, iar Florin Boca l-a sanctionat cu "avertisment" pe Ignat si l-a somat ca il va da afara din CL.

Discutiile s-au intins pe parcursul a 10 minute. In cele din urma, Ignat a inlaturat pancarta.

UPDATE

Investitia din Nicolina, colt cu Razoarelor, unde recent Primaria a autorizat imprejmuirea unei proprietati private a firmei M.Chim, a starnit reactii in plenul CL. Societatea vrea sa construiasca un bloc, iar cetatenii s-au revoltat impotriva initiativei, inclusiv astazi urmand a fi organizat un protest (ora 17.00). Cetatenii cer pastrarea spatiului verde.

"Dreptul la proprietate este garantat prin Constitutie. Nu cred ca se gaseste vreun primar care sa se impotriveasca acestui drept, indiferent de numele proprietarului",  a comentat primarul Chirica.

El a continuat afirmand ca liberalii "intarata in mod fals si samavolnic" o parte a populatiei impotriva altei parti.

Totodata, edilul a sustinut ca liberalii "transforma oamenii de afaceri in mafioti" si le-a cerut consilierilor sa inceteze cu "prostiile" pe care le-ar spune in spatiul public deputatul Marius Bodea.

Chirica a raspuns la o interpelare a liberalului Razvan Timofciuc care l-a intrebat pe primar daca sustine construirea unui bloc pe amplasamentul din Nicolina.

Dupa declaratiile primarului, liberalii au incercat sa ia cuvantul pentru un drept de replica, dar Florin Boca (PSD), presedinte de sedinta, a refuzat alte interventii. In schimb, ulterior primarul Chirica a mai avut cateva declaratii pe tema si a sustinut ca nu a avut intentia sa jigneasca pe nimeni.

"Am de ales in a fi abuziv sau de a respecta dreptul constitutional", a spus, printre altele, primarul.

UPDATE

"Cer public demisia domnului Flavius Stoican" - a declarat Mihai Gavril, consilier PSD.

El a făcut această declarație după ce un alt consilier PSD, Florentin Ciobotaru, a vorbit în termeni critici despre situația actuală de la clubul de fotbal.

"Am încercat să-mi țin echilibrul, nu este ușor atunci când vorbim despre fotbal. (...) Calificarea în play off de anul trecut s-a făcut cu același antrenor", a comentat Mihai Chirica.

El nu a achiesat la declarația lui Gavril și a vorbit mai mult despre modul în care Primăria Iași se poate implica mai mult la clubul de fotbal. Totuși, el a admis că nici președintele Adrian Ambrosie "nu îmbrățișează" lipsa de performanță actuală de la club, dar a subliniat că această lipsă se înscrie în modul în care arată acum întreg fotbalul românesc.

TEXT INIȚIAL

Consilierii locali se reunesc într-o şedinţă ordinară, în care vor dezbate inclusiv bugetul oraşului pe anul 2019. Unii consilieri au anunţat deja că au mai multe amendamente la buget, în timp ce Primăria a organizat în ultimele zile două dezbateri publice la care au participat zeci de ieşeni.

VEDEȚI ȘI:

Un miliard de lei pe masă, azi, în faţa consilierilor locali. Ce vor face cu banii?

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

PNL nu poate guverna fără PSD

Cosmin PAȘCA

PNL nu poate guverna fără PSD

Nu este exclus ca, pe fondul unui dezinteres masiv la urne, PSD să obţină un număr de mandate sensibil mai mare decât cel estimat pe baza voturilor de la locale. Şi atunci nici „mama” alianţei cu USR PLUS, PMP şi UDMR nu va oferi PNL liniştea necesară să guverneze.

Filmuletul zilei

opinii

Transformare

Codrin Liviu CUȚITARU

Transformare

„Laa instaanţăă meelg cuu aaltceevaa. Suusţiin căă m-aauu deesnaaţiioonaaliizaat ceeii dee laa LLS, puunâânduu-măă săă fuumeez... Aam şii dooveezii. Mii-aauu daat naarghiileeaa, aauu făăcuut aapooii seelfiiuulii şii auu puus poozeelee pee Facebook cuu coomeentaaliiuul - S-aa tuulciit chiineezooiiuul! M-aauu moodiifiicaat deecii. M-aauu deesnaaţiioonaaliizaat. Veezii tuu, Coodliinee, îînvăăţâând eeuu loomâânaa, aam deescoopeeriit şii cuum săă fiiuu hooţ, ceeaa cee ee biinee.” N-am mai ştiut ce să adaug. Am rămas plost.

Din corola de minuni a creierului - Memoria

Bogdan ILIESCU

Din corola de minuni a creierului - Memoria

„Without memory, there is no culture. Without memory, there would be no civilization, no society, no future.” Elie Wiesel

Centenar diplomatic (II)

Florin CÎNTIC

Centenar diplomatic (II)

1920 a însemnat recunoaşterea internaţională a României complete, în adevăratele sale fruntarii. Trianonul şi apoi, în octombrie, Parisul, sunt cele două repere de neuitat pentru că ele au adus consfinţirea unirii cu Transilvania şi Basarabia.

pulspulspuls

Vorba zilei: Cică Chirica are mai mulţi oameni pe lista PSD decât pe cea a PNL

Vorba zilei: Cică Chirica are mai mulţi oameni pe lista PSD decât pe cea a PNL

Pe la sfârşitul anilor 90, Mircea Dinescu a făcut valuri printr-o afirmaţie la adresa şefului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, un profesor universitar care frecventa asiduu diverse conferinţe internaţionale, în pofida faptului că nu prea stăpânea limbile străine. 

Caricatura zilei

Chef

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.