Preşedintele ales Nicuşor Dan a depus jurământul în plenul Camerelor reunite, moment care marchează începerea mandatului său, potrivit News.ro.
În sală au fost prezenţi foştii preşedinţi Traian Băsescu şi Emil Constantinescu, principesa Margareta, patriarhul Daniel, reprezentanţi ai corpului diplomatic, membri ai Guvernului, şefi de instituţii lideri politici.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
La momentul depunerii jurământului a fost prezentă şi fiica lui Nicuşor Dan, preşedintele ales explicând că partenera sa nu va putea fi prezentă din cauza unei probleme medicale ale fiului lor. Parlamentarii AUR, SOS România şi POT nu sunt prezenţi la ceremonie.
Mandatul Preşedintelui României este de 5 ani şi se exercită de la data depunerii jurământului. Nici o persoană nu poate îndeplini funcţia de Preşedinte al României decât pentru cel mult două mandate. Acestea pot fi şi succesive. Preşedintele României îşi exercită mandatul până la depunerea jurământului de Preşedintele nou ales.
„Preşedintele României reprezintă statul român şi este garantul independenţei naţionale, al unităţii şi al integrităţii teritoriale a ţării. Preşedintele României veghează la respectarea Constituţiei şi la buna funcţionare a autorităţilor publice. În acest scop, Preşedintele exercită funcţia de mediere între puterile statului, precum şi între stat şi societate”, prevede Constituţia.
Publicitate și alte recomandări video