LIVE-VIDEO – Ziua Sfintei, Iaşul în straie de sărbătoare: Peste 225.000 de pelerini s-au închinat, zeci de mii la rând
Cel mai important moment al pelerinajului la moaştele Sfintei Parascheva a avut loc sâmbătă dimineaţă, de la ora 09.30, pe scena amenajată de către Mitropolia Moldovei şi Bucovinei în curtea interioară.
Peste 10.000 de oameni au participat la slujba de hram a Sfintei Parascheva, dar zona nu a fost niciodată atât de aglomerată. Acest lucru e cauzat şi de închiderea parcului din fața Teatrului Național care prelua o bună parte din mulțime. Acum, aceștia ocupă inclusiv spațiul de protecție din fața tribunei oficialităților și au umplut zona fără restricții din curtea Mitropoliei. Oamenii s-au așezat pe iarbă, așteaptă și ascultă slujba, iar mulți dintre ei sunt veniți din alte județe și spun că la finalul Liturghiei vor merge să se așeze la rând.
Pe scenă slujesc ierarhi din România, Grecia, Etiopia, Georgia şi Siria. "Pelerinajul miilor de credincioși la Sărbătoarea Cuvioasei Parascheva Iași arată cât de mare este lucrarea misionară a Sfinților, care prin exemplul vieții lor adună oamenii aproape de Dumnezeu", este mesajul transmis de Patriarhul Daniel. (Vezi aici mesajul complet)
UPDATE: IPS Teofan premiază tinerii cu rezultate excepționale și unii bătrâni. Momentan sunt premiați olimpicii internaționali ai Iașului, vom reveni cu o listă completă a premianților. “Adesea spunem că nivelul de civilizație al unei țări e dat de PIB, de numărul de kilometri de autostradă, de puterea armatei, de locul în topul mondial în care se află universitățile și alte asemenea. Și totul e adevărat. Credem însă că există o condiție esențială de fapt – ca țara respectivă să aibă grijă de copiii și bătrânii ei. De aceea, luăm aminte că între noi se află oameni minunați, semn al unor energii lăuntrice foarte puternice, care fac în cele dintâi și din urmă ca țara să supraviețuiască vremurilor nu foarte ușoare. De aceea socotit-am să cinstim câțiva tineri care anul acesta s-au evidențiat în mod special la nivel național și internațional, fiind recunoscuți pentru capacitatea lor de acumulare de cunoștințe, precum și câteva persoane mai în vârstă’, a declarat IPS Teofan, mitropolit al Moldovei și Bucovinei.
Pe lângă elevii premiați, IPS Teofan premiază unii bătrâni care au slujit țării și bisericii. Primul dintre aceștia, domnul Mihai, de 91 de ani, a stat 71 de ani la strana bisericii. Un alt exemplu: o altă familie din județul Neamț, căsătoriți în 1958, în 65 de ani de căsătorie a avut 3 copii și 5 nepoți, cel mai greu moment din viață fiind când soția a suferit de o boală gravă. (Vezi aici lista completa a celor premiati).
CITESTE SI: “Să mă mai aşez în rând?” Coadă uriaşă la moaştele Sfintele Parascheva – FOTO
Potrivit ultimelor estimări, de la ora 07.00, pe la raclă au trecut până acum aproximativ 225.000 de persoane. La rând sunt aproximativ 65.000 de pelerini, un număr record pentru ultimii ani. Pentru a ajunge la raclă se aşteaptă la coadă aproximativ 20 de ore.
UPDATE ORA 20.30 – Aproximativ 260.000 persoane s-au închinat la moastele Sfintei Parascheva, iar circa 50.000 erau sambata seara încă la rând.
Ca în fiecare an, la slujbă participă oficialităţi locale şi politicieni de la Bucureşti.
Publicitate și alte recomandări video