(UPDATE) PANICĂ: A ars complet un etaj al Institutului Inimii din Copou

miercuri, 11 aprilie 2018, 05:40
3 MIN

UPDATE: În această seară a existat temerea că focul ar fi reizbucnit. La faţa locului s-au deplasat două autospeciale de Pompieri, dar s-a constat că “fumul” era de fapt aburul de la apa care se scurgea pe grinzi.  

Alertă la Iași după ce în această noapte un incendiu puternic a izbucnit la Institutul de Boli Cardiovasculare. Flăcările au pornit de la acoperiș și au distrus aproape în totalitate etajul șase.

UPDATE ORA 17:00

Pagubele au fost estimate la 1 milion de euro după incendiul de la Institutul de Boli Cardiovasculare. Aflați amănunte de AICI.

UPDATE ORA 15:50

La Institutul Regional de Oncologie Iasi au fost transferati pe data de 11.04 trei pacienti din care in acest moment o pacienta a fost detubata, iar starea ei este buna, iar starea celor doi pacienti care sunt inca intubați este stabilă.

Doi medici de la Institutul de Boli Cardiovasculare se afla in permanenta la Institutul Regional de Oncologie si ii monitorizeaza pe cei trei pacienti.

UPDATE ORA 14:40

Date oficiale au fost prezentate de Administrația Institutului de Boli Cardiovasculare Iași după incendiul de noaptea trecută. Aflați amănunte de AICI.

UPDATE ORA 14:00

Opt pacienți din ATI au fost transferați către alte spitale cu mașinile de Transport Victime Multiple și cu mașinile de Terapie Intensivă Mobilă (TIM): patru au fost internați la Institutul Regional de Oncologie (IRO) și patru la Spitalul "Sfântul Spiridon". Dintre pacienții duși la "Sfântul Spiridon", doi au fost internați la secția de Cardiologie și doi la cea de Medicină Internă.

UPDATE ORA 08:00

Incendiul a izbucnit într-un spațiu de depozitare a bunurilor sanitare de la etajul al șaselea. Intervenția a fost îngreunată din cauza spațiilor mici. În 2017, spitalul a primit un avertisment pentru a obține autorizație de securitate la incendiu. Cel mai probabil, unitatea sanitară va fi amendată pentru lipsa autorizației respective după comisia celor de la ISU.

UPDATE ORA 07:40

Personalul medical s-a urcat pe acoperiș împreună cu pompierii ca să evalueze pagubele. Cei programați pentru investigații medicale au fost trimiși acasă. Incendiul a fost stins după șase ore, dar militarii verifică dacă mai sunt focare ascunse.

UPDATE ORA 07:20

Ambulanțele transportă pacienți la celelalte spitale.

Cauza incendiului ar fi fost instalația electrică veche.

TEXT INIȚIAL

Toți pacienții au fost evacuați și mutați în clădirea alăturată ce aparține de Spitalul Parhon. La etajele 4 și 5 erau pacienți de terapie intensivă de cardiologie și chirugie cardiovasculară. Inițial au fost transferați din zona afectată de incendiu 18 pacienți, apoi s-a decis evacuarea a 120 de persoane de la alte etaje. Un angajat al spitalului de boli cardiovasculare a fost și el evacuat pe scară și dus la Spitalul Sf. Spiridon pentru îngrijiri după ce a inhalat fum.

ISU IAȘI a fost solicitat la ora 00:30. Intervine pentru lichidare și la această oră (06:30) cu 8 ASAS și cu autoscara. Mașini de la SMURD și Ambulanță sunt pregatite să transfere în caz de nevoie pacienți la alte spitale din oraș.

Clădirea în care a izbucnit incendiul găzduiește două spitale. În acestea aproximativ 200 de pacienți se aflau la momentul respectiv internați, peste 100 doar la Spitalul Clinic Parhon. Din primele cercetări se pare ca incendiul a pornit de la un scurtcircuit.

Comentarii