Liviu Dragnea va da gazele din Marea Neagră prin Ordonanţă de Urgenţă
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Liviu Dragnea va da gazele din Marea Neagră prin Ordonanţă de Urgenţă

GALERIE
Marea Neagra
  • Marea Neagra
- +

Şeful PSD Liviu Dragnea s-a grăbit să-şi asume Legea offshore privind exploatarea gazelor din Marea Neagră, prezentând varianta adoptată luni de Camera Deputaţilor ca fiind mult îmbunătăţită faţă de cea care a trecut de Guvern şi de Senat. Chiar miercuri seară s-a lăudat la Antena 3 că după o "muncă de luni de zile", a găsit echilibrul corect "între interesul legitim al României şi cel la fel de legitim al companiilor de a scoate profit". 

În realitate, imediat după trimiterea legii la promulgare, Liviu Dragnea, cu cei de la Ministerul Finanţelor alături, a început discuţii cu reprezentanţii titularilor de acorduri pe "corectarea" formulelor de calcul al impozitelor prevăzute în legea proaspăt adoptată de Camera Deputaţilor. Potrivit informaţiilor obţinute de HotNews.ro, în ultimele zile au avut loc mai multe discuţii, fiind luată în calcul inclusiv elaborarea unui proiect de Ordonanţă de Urgenţă care să reglementeze deducerea cheltuielilor cu investiţiile din Marea Neagră.

Informaţia pe scurt:

Abia acum, după adoptarea Legii şi trimiterii ei la preşedinţie pentru promulgare, Ministerul Finanţelor a început să facă evaluări asupra impactului pe care anumite prevederi le-ar putea avea. La cel puţin una dintre discuţii a participat şi Liviu Dragnea.

Problemele ridicate sunt cele referitoare la fiscalitate. Legea prevede o schemă de impozitare progresivă asupra veniturilor suplimentare, în funcţie de preţul gazelor. Impozitele pe care ar urma să le plătască titularii de acorduri sunt stabilite în baza unor formule de calcul.

Legea mai prevede şi posibilitatea ca investiţiile să poată fi deduse într-o limită de 60% din totalul veniturilor suplimentare. Această prevedere ar fi în avantajul companiilor, reducând povara fiscală. O parte din ce plătesc prin impozite, câştigă prin deduceri.

Însă tocmai această prevedere stârneşte nemulţumirea companiilor. La formulele calcul, deducerea este trecută ca fiind făcută la "valoarea investiţiilor în segmentul upstream realizate în luna în care s-a efectuat vânzarea fizică a gazelor naturale pentru care se calculează impozitul asupra veniturilor suplimentare". Practic, deducerea investiţiilor s-ar face în luna în care s-a realizat efectiv vânzarea. Însă, companiile reclamă faptul că pentru investiţii trebuie "pus banul înainte" de vânzarea efectivă.

Astfel, Ministerul Finanţelor caută o soluţie pentru a rezolva această "problemă" cu deducerile pentru investiţiile făcute înainte de vânzarea efectivă a gazelor extrase. Dar cum dacă legea a plecat deja la promulgare? O variantă ar fi ca preşedintele Klaus Iohannis să retrimită legea în Parlament pentru reexaminare. În cazul în care legea este totuşi promulgată, altă variantă ar fi aprobarea unei ordonanţe de urgenţă.

Cititi mai multe pe hotnews.ro

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Euro contra dezinformării

Lucian DÎRDALA

Euro contra dezinformării

Indiferent dacă se va adopta sau nu o soluţie instituţională în chestiunea dezinformării chineze, o alocare corespunzătoare de resurse în această direcţie ar fi un pas explicabil, dacă se doreşte restabilirea credibilităţii EEAS ca promotor ferm al valorilor Uniunii Europene.

Filmuletul zilei

Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)

opinii

Saboţii lui Claude (III)

Florin CÎNTIC

Saboţii lui Claude (III)

Editura Sedcom Libris din Iaşi a publicat recent un volum de memorii1 semnat de Claude Karnoouh, cu ocazia unei frumoase aniversări a acestuia. Şi cartea, şi autorul merită din plin atenţia noastră.

Un norocos

Radu PĂRPĂUȚĂ

Un norocos

Prin '90 sau '91 am nimerit la o consfătuire a oamenilor de afaceri din România şi Basarabia. Căzusem şi eu popâc acolo în calitatea-mi ambiguă de jumătate ziarist, jumătate - drace călugăre - de pârât om de afaceri! 

Experienţa Ciceu - Cicero

Alex VASILIU

Experienţa Ciceu - Cicero

Couperin, Scarlatti, Carl Philipp Emanuel Bach, Johann Sebastian Bach, Mozart, Beethoven, Chopin, Ceaikovski sunt nume fundamentale pentru istoria culturii. Creaţia lor este ascultată în săli de concerte, de recital, în catedrale, în teatre lirice, în festivaluri. Profesioniştii, publicul european s-au obişnuit de secole cu ideea corect-confortabilă că partiturile compozitorilor menţionaţi fac parte din categoria muzicii academice (pentru că se învaţă în academii, universităţi şi conservatoare), din categoria muzicii clasice, serioase.

pulspulspuls

Iată nivelul lui Peni Hill de Bahlui: zero barat, în materie!

Iată nivelul lui Peni Hill de Bahlui: zero barat, în materie!

Iacătă, stimaţi telespectatori, că abia la cinci zile de la marele eşec politic al micului edil Peni Hill ies la iveală sforile care s-au rupt în conţilul local vinerea trecută, de la atâta tras în disperare de ele. 

Caricatura zilei

Dezmembrări rovere Marte

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.