Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Reportaj printre bolnavii de cancer de la Îngrijiri Paliative

Locul din spital în care medicii plâng. „Nu este uşor, dar trebuie să-ți înțelegi menirea“

GALERIE
Mariana Mot
  • Mariana Mot
- +
Compartimentul de la IRO are 20 de paturi, dar lista de aşteptare e şi de cinci ori mai lungă.

Pentru pacienţii de la Îngrijiri Paliative din cadrul Institutul Regional de Oncologie Iaşi (IRO), timpul are ca unitate de măsură clipa. Toate cele 20 de paturi ale compartimentului sunt puse la dispoziţie pentru cei diagnosticaţi cu cancere în diferite stadii, care au nevoie de ajutor medical, dar şi de o mângâiere pentru a face faţă luptei cu durerea. Cei mai mulţi dintre ei îşi trăiesc zilele senin, într-un loc despre care spun că „nu miroase deloc a spital“ şi care reuşeşte să le mai aline durerile.

„Sunt puţin dată peste cap“, spune Mariana Moţ, apăsând fiecare silabă. În timp ce aerul îi coboară şuierând în coşul pieptului, se pregăteşte să repede propoziţia, mai tare şi mai clar, până este sigură i-a ieşit cum trebuie. Mariana Moţ are 72 de ani şi este una dintre cele 20 de persoane internate în Compartimentul de Îngrijiri Paliative de la Institutul Regional de Oncologie Iaşi (IRO). Înainte să afle că are cancer, a văzut cum arată spitalele doar în vizită, pentru că de internare nu a avut nevoie niciodată. Boala asta s-a apropiat însă ciudat, mai întâi ca un animal care stă la pândă şi apoi ca un prădător care e gata de atac. S-a trezit într-o zi cu picioarele umflate şi cu o stare de rău şi apoi, după mai multe investigaţii, a aflat că are cancer peritoneal.

„M-am îmbolnăvit deodată şi a fost foarte ciudat pentru mine, pentru că n-am avut niciun simptom. Am plâns enorm la ideea de a merge la spital“, îşi aminteşte Mariana Moţ.

Deşi faţa i se ridică non-stop într-un zâmbet, sub ochelarii cu ramă neagră, ochii mari i se scaldă în lacrimi, mai ales atunci când trebuie să facă pauze între cuvinte şi să-şi caute puterea de a le duce la capăt.

„Viaţa e şi frumoasă, şi ciudată“

Sub bluza albastră cu buline negre, Mariana Moţ rămâne însă tot „profa“ din Tomeşti, pe care copiii au iubit-o pentru modul ei de-a gândi. A făcut cunoştinţă cu catedra la Vrancea, iar apoi, după ce l-a cunoscut pe soţul său, prim-solist la Opera din Iaşi, a migrat în capitala Moldovei. S-a obişnuit repede şi aici, pentru că a găsit tineri pe care să-i înveţe că libertatea gândului e cea mai importantă.

„Întotdeauna am fost o tipă liberală în învăţământ, niciodată nu am predat în sensul clasic. Am lăsat elevul să-şi dezvolte independenţa, nu m-a interesat cine este şi al cui. Un elev care gândeşte este mult mai interesant decât unul care ştie buchia cărţii“, povesteşte aceasta.

În acelaşi spirit şi-a crescut şi singurul copil, o fată, care de 13 ani se ocupă cu managementul artistic în Londra şi care are în portofoliu mari nume de artişti de operă. Despre fata ei, Mariana spune că are deja tot ce-i trebuie - o familie şi fericire. Cu fericirea a fost prietenă şi ea dintotdeauna, căci chiar şi acum, pusă în faţa bolii, refuză să se plângă vreun pic.

„Viaţa e şi frumoasă, şi ciudată. O iei aşa cum este. Nu trebuie să crezi că viaţa e formată doar din mari bucurii, ci din cele mici, pe ele trebuie să le aştepţi. Eu mă bucur de orice clipă“, spune Mariana Moţ. Şi atunci când simte c-a mai obosit un pic, face o pauză, scutură din părul roşcat şi aruncă un „Ptiu Doamne, iartă-mă“, şi apoi îşi duce vorba mai departe.

„Bolnavul are şi el orgoliul său“

Gheorghe Dominte n-are mult timp de când stă internat la Îngrijiri Paliative. Deşi nu poate să meargă din cauza durerilor de genunchi, nenea Gheorghe spune că se descurcă încă singur pentru că, deşi bolnav, „omul are şi el orgoliul lui“. Are părul alb şi ochii mari şi blajini, pe care îi tot poartă prin salon, când la un coleg, când la altul. La cei 85 de ani ai săi, pe care-i mai transformă glumind în 58, nu se dă bătut în faţa bolii care-l chinuie de doi ani deja. Nu ştie tare bine ce are, dar nu mai suporta acasă furnicăturile şi amorţeala din mâini, aşa că a căutat un loc unde să le mai îmblânzească. Aici, cu uşurelul, mai face câte un drum până în dreptul geamului sau îl mai priveşte de aproape pe vecinul de salon, un bătrânel care s-a strâns pe pat ca un melc în carapace.

Gheorghe Dominte n-a putut niciodată să stea locului. De la 14 ani a plecat din casa părinteacă, din Erbiceni, şi-a venit la Iaşi cu un prieten de-al tatălui, care l-a ajutat să se angajeze la o fabrică de mobilă. 44 de ani a lucrat acolo, până a ieşit la pensie. Chiar şi atunci a reuşit să-l înduplece pe director să-l mai lase încă trei, pentru că era bun de treabă.

„Când am ieşit la pensie mi-a părut bine, dar când m-au chemat după două săptămâni să termin contractul parcă mi-au dat cu ceva în cap. Au început să-mi curgă lacrimile şi nu ştiam de unde. Mă despărţeam de atâţia colegi şi eram bun de muncă. M-am întâlnit cu directorul şi eram aşa supărat că am reuşit să-l conving să mă mai ţină“, povesteşte nenea Gheorghe.

Când nu s-a mai dus la fabrică, a început să lucreze prin oraş, să lustruiască uşi şi să facă mobilă, până când bătrâneţea şi boala nu l-au mai lăsat să facă nici asta. De atunci se mai odihneşte, dar între timp şi-a găsit o altă treabă - să se asigure că nimeni nu iese din salonul său încruntat.

Între cei ce vin şi cei ce pleacă

Compartimentul de Îngrijiri Paliative funcţionează acum şi aproape întotdeauna la capacitate maximă. Lista de aşteptare este de cele mai multe ori neîncăpătoare şi au existat momente când 100 de persoane solicitau un loc la IRO.

„Avem foarte multe socilitări, de la toate spitalele din Iaşi şi din alte judeţe, precum şi de la medici de familie. Dacă raportăm cele 20 de paturi la numărul de solicitări, capacitatea aceasta devine extrem de mică. Există liste de aşteptare pentru că aproape zilnic vin familii ale pacienţilor şi îi programează şi este foarte dificil să le spunem că nu mai avem locuri“, spune dr. Vladimir Poroch, medic şef al Comparti­men­tului de Îngrijiri Paliative al IRO.

Prin­tre pacienţii care pleacă şi cei care stau să vină se scurge altfel şi viaţa celor care lu­crează aici. Nu de puţine ori, aceştia îşi în­ghit lacrimile şi continuă să-i ţină pe paci­enţi de mână cât timp e nevoie.

„De multe ori mi-am surprins colegii plângând. Nu este uşor, dar trebuie să-ţi găseşti resorturile interioare şi să înţelegi că menirea ta e să salvezi vieţi“, povesteşte dr. Vladimir Poroch.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri