
Numărul locurilor rămase neocupate după prima etapă de înscriere la creșe și grădinițe va fi anunțat astăzi, 13 iunie, la ora 14:00. Prima etapă de înscriere s-a desfășurat între 26 mai și 12 iunie, perioadă în care părinții au depus dosarele la unitățile de învățământ, în limita locurilor disponibile după finalizarea reînscrierilor.
Etapa de reînscriere pentru copiii deja înscriși la creșă sau grădiniță în anul școlar curent a avut loc între 19 și 23 mai. Ulterior, părinții au depus cererile de înscriere, fiecare solicitare conținând până la trei opțiuni, în funcție de locurile disponibile în planul de școlarizare al unității.
Numărul locurilor disponibile la grădinițele din județul Iași, după etapa de reînscrieri, poate fi consultat aici. La creșă, pentru anul școlar 2025-2026, erau 650 de locuri disponibile la 12 creșe din municipiul Iași. Numărul de locuri care era disponibil la fiecare dintre cele 12 creșe poate fi verificat aici.
Urmăriți canalul „Ziarul de Iași” pe WhatsApp. Cele mai importante știri ale zilei sunt disponibile aici
Calendarul înscrierii la grădiniță, în anul școlar 2025-2026
- Etapa I din procesul de înscrieri – 26 mai – 13 iunie 2025: Copiii sunt înscriși pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinți/reprezentanți legali, în limita locurilor din planul de școlarizare aprobat după etapa de reînscrieri. Fiecare solicitare include trei opțiuni exprimate; Depunerea cererilor: 26 – 30 mai 2025; Procesarea cererilor: Faza I – prima opțiune (2-4 iunie 2025), Faza II – a doua opțiune (5-10 iunie 2025), Faza III – a treia opțiune (11-12 iunie 2025)
- Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere – 13 iunie 2025, ora 14
- Etapa a II-a din procesul de înscrieri – 16 iunie – 7 iulie 2025: Se realizează înscrierea copiilor pe locurile libere rămase după prima etapă, pe baza dosarelor depuse la unitățile de învățământ de către părinți/reprezentanții legali și a celor trei opțiuni exprimate în noile cereri de înscriere depuse; Colectarea cererilor: 16 – 20 iunie 2025; Procesarea cererilor: Faza I – prima opțiune (24-26 iunie 2025), Faza II – a doua opțiune (30 iunie-2 iulie 2025), Faza III – a treia opțiune (3-4 iulie 2025)
- Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere – 7 iulie 2025, ora 14
- Etapa de ajustări – 18-28 august 2025: Este realizată înscrierea copiilor care nu au fost înscriși în primele două etape din lipsă de locuri sau din alte motive, pe baza locurilor rămase libere în urma derulării celei de-a doua etape. Procedura va fi elaborată de Inspectoratul Școlar Județean. La această etapă pot participa copiii nerepartizați după primele două etape (cu prioritate cei de 4 și 5 ani), copiii care au solicitat înscrierea în clasa pregătitoare, dar nu au fost admiși din cauza avizului negativ al CJRAE sau copiii de peste 2 ani care doresc înscrierea în grupa mică de grădiniță.
- Afișarea rezultatului și a numărului de locuri libere – 29 august 2025, ora 14
- Introducerea datelor în Sistemul Informatic Integrat al Învăţământului din România (SIIIR) – 5 septembrie 2025, ora 14: Introducerea în SIIIR a tuturor copiilor înscriși în anul școlar 2025 – 2026, în unitățile de învățământ preuniversitar cu personalitate juridică cu grupe de nivel preșcolar și/sau antepreșcolar, repartizarea pe formațiuni de studiu.
Publicitate și alte recomandări video