marti, 16.08.2022
La o zi de la anunţul că îi vor scoate din procesul de producţia a pâinii pe cei doi brutari din Sri Lanka, patronii fabricii de pâine din Ditrău par să se răzgândească, în faţa criticilor. Kallo Katalin, administratorul brutăriei din Ditrău, a declarat, duminică, pentru Mediafax, că au făcut "oferta" de a-i scoate din producţie pe cei doi "pentru liniştea satului", dar că au decis ca aceştia să facă în continuare pâine. Femeia a spus că celor doi brutari din Sri Lanka le este teamă, însă, de furia localnicilor, la fel şi angajaţilor care lucrează cu ei.
Administratorul brutăriei din Ditrău, Kallo Katalin a declarat, duminică, pentru Mediafax, că a venit cu o "ofertă”, pentru locuitori, de teamă că va degenera conflictul şi bărbaţii din Sri Lanka vor avea de suferit, însă, după ce a văzut că oamenii nu acceptă, s-a luat decizia ca brutarii să rămână pe post.
"Ei o să rămână la noi, suntem foarte mulţumiţi de ei. Nu era vorba de a-i duce în altă parte, a fost o neînţelegere. Primarul a spus după scrisoarea noastră că noi vrem să îi ducem în altă parte. Cei doi angajaţi, deja nu mai sunt angajaţi, sunt prietenii noştri, rămân la noi, le-am spus că ţara întreagă este lângă ei. Noi, pentru liniştea satului, pentru că era un grup de 2.500 de persoane şi spuneau că le fac rău, am oferit să îi punem în altă etapă a producţiei. Ei (localnicii – n.r.) nu au acceptat. Nici noi nu acceptăm să îi trimitem acasă şi vor continua să lucreze ca brutari ca şi până acum”, a susţinut Kallo Katalin.
Femeia a spus că celor doi brutari din Sri Lanka le este teamă, însă, de furia localnicilor, la fel şi angajaţilor care lucrează cu ei. "Lor le e frică. Avem angajaţi care au fost ameninţaţi pentru că lucrează cu ei. Avem încă 90 de persoane care lucrează în Ditrău”, a mai spus Kallo.
Cititi mai multe pe hotnews.ro
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Simona Halep nu o mai întâlneşte pe Muchova în primul tur la Cincinnati
Marcel Ciolacu anunţă o şedinţă a coaliţiei, marţi: Din punctul meu de vedere nu este nicio tensiune
Cântăreţul R. Kelly este judecat într-un nou caz de infracţiuni sexuale
Fondul Third Point a dezvăluit luni o participaţie de aproximativ 1 miliard de dolari la Walt Disney
Cum se scumpeşte electricitatea prin mecanismul formării preţurilor
Rapperul american A$AP Rocky, partenerul Rihannei, pus sub acuzare pentru atac cu armă
Cea mai mare conferință pe structura ONU din România, la Iași (P)
Ucraina cere lumii să „arată putere” după bombardamente în apropierea centralei nucleare Zaporojie
Iranul spune că Rushdie şi susţinătorii săi sunt de condamnat pentru atac. “Este dezgustător”
Johnny Depp va regiza un film despre pictorul italian Amedeo Modigliani. Coproducător este Al Pacino
Preţurile petrolului au scăzut luni cu circa 3 dolari pe baril. Ce rol a jucat China
Propunerile de la Iaşi cu privire la proiectul Legii Educaţiei, agreate de minister
O amendă Covid a pus pe chituci barul sătesc din Domniţa. Judecătorii i-au luat apărarea crâşmarului
CRONICA MECIULUI – Poli Iaşi: Două şuturi pe poartă, două goluri. Şi atât! Ce nu s-a văzut? (VIDEO)
Ghinion: s-a ales cu o condamnare după ce s-a întâlnit cu fosta soacră, băut fiind
O şansă în plus la angajări de calitate pentru tinerii absolvenţi de studii la Politehnica ieşeană
A coborât din Audi şi i-a spart capul cu telefonul unui alt bărbat. De la ce s-au luat?
El în arest, iubita cercetată penal. Femeia i-a dat cheile maşinii, deşi ştia că nu are permis
Finlanda susţine o interdicţie asupra intrării turiştilor ruşi în UE, dar Germania se opune ideii
Un bărbat care s-a aruncat în Dunăre de pe un bac a fost găsit decedat
Trei surori, cu vârste cuprinse între 15 şi 22 de ani, implicate într-un accident rutier
Forţele Navale, clarificări despre întreruperea slujbei oficiate de IPS Teodosie
Bernadette Szocs si Ovidiu Ionescu, medaliaţi cu argint la dublu mixt, la CE de tenis de masă
Mihai Stoica anunţă că ambele peluze vor fi închise la meciul FCSB - Viking
L'Equipe: Popovici este singur pe planeta sa. A realizat o adevărată demonstraţie la 200 metri liber
Dragoş Vîlcu, patronul Multi Media Est, negociază pentru cumpărarea site-ului de ştiri Hotnews
Federaţia Europeană de Nataţie: David Popovici a "comis-o" din nou
Un prinţ saudit a pariat jumătate de miliard de dolari pe Rusia la începutul războiului din Ucraina
Un pod rutier de lemn se surpă, în Norvegia în timp ce pe el se aflau mai multe maşini (FOTO)
O vilă romană a fost îngropată în Anglia pentru „generaţiile viitoare”
Boris Johnson, din nou într-o săptămână de concediu, în Grecia, în doar două săptămâni
Lotul de canotaj al României, multiplu medaliat la CE de la Munchen, a revenit în țară (VIDEO)
Verdictul procesului doborârii zborului MH17 în Donbas urmează să fie prezentat la 17 noiembrie
Déwé Gorodey, figură a literaturii şi a luptei pentru independenţa Noii-Caledonii, a murit
Simona Halep: Victoria de la Toronto înseamnă enorm pentru mine. Mulţumesc fanilor români
Cătălin ONOFREICelălalt război (I) |
Briscan ZARAŞoc şi groază… |
Cristina DANILOVOpt ore în Turnul Babel |
Eugen MUNTEANUMitocanul de la volan (I) |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.