Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Lovitură dură pentru un milionar ieşean

GALERIE
fotbal feminin-Constantin Comanescu_1
  • fotbal feminin-Constantin Comanescu_1
- +

 Una dintre firmele lui Constantin Comănescu va fi dizolvată. Decizia magistraţilor ieşeni vine pe fondul neaprobării planului de reorganizare.

Omul de afaceri Constantin Comănescu (FOTO) a primit o primă lovitură decisivă de la magistraţii ieşeni, care au decis să dizolve una din firmele cu probleme financiare ale milionarului ieşean. Intrată în insolvenţă în luna iulie a anului trecut, compania Neffero Com a intrat în faliment şi va fi dizolvată după ce planul de reorganizare propus de Comănescu nu a fost aprobat. „Constatând că în cadrul procedurii generale a insolvenţei deschisă împotriva debitorului SC Nefero Com SRL nu există posibilitate reală de continuare a perioadei de observaţie şi nici a reorganizării societăţii întrucât planul de reorganizare supus votului acestora nu a întrunit cvorumul necesar aprobării sale, fiind declarat respins de către creditori. Constatând că administratorul judiciar desemnat Management Reorganizare Lichidare SPRL a întocmit raport cu propunere de intrare în procedură de faliment, notificat creditorilor şi întrucât în şedinţa de judecată din 30.03.2016 nu s-a prezentat nici un delegat din partea acestora instanţa declară raportul prin care se propune intrarea debitorului în faliment temeinic urmând să-l aprobe”, a justificat judecătorul sindic decizia de a pronunţa falimentul societăţii Neferro Com.

 
Ce se vinde
 
Lichidatorul judiciar Corneliu Mititelu a anunţat deja organizarea unei licitaţii, pentru data de 20 aprilie, la care vor fi scoase la vânzare toate proprităţile imobiliare ale companiei. La şedinţa de licitaţie vor fi vândute un teren intravilan de peste 9.000 mp, pe care se află clădiri industriale de 2.600 mp, din zona „Ţuţora”, pe şoseaua Iaşi – Tomeşti km 1, preţul de pornire fiind de 2,7 milioane lei. De asemenea, la aceeaşi licitaţie se va încerca valorificarea unui activ imobiliar de pe bulevardul Chimiei, nr. 14, compus din teren de 6.885 mp şi clădiri industriale cu o suprafaţă totală de 1.000 mp, preţul de pornire fiind de 2,6 milioane lei. Ultima proprietate imobiliară scoasă la vânzare pe 20 aprilie se află în Suceava şi este compusă dintr-un teren de circa 7000 mp şi clădiri industriale cu o suprafaţă construită de 1.500 mp, preţul de pornire a licitaţiei fiind stabilit la 1,5 milioane lei.
 
Cine are de recuperat bani
 

Conform tabelului preliminar de creanţe, împotriva căruia nu au fost depuse contestaţii, Comănescu datorează creditorilor circa 67,5 milioane lei, cea mai mare creanţă fiind deţinută de Banca Transilvania, în cuantum de 50,8 milioane lei. La masa credală au mai fost admişi Bancpost cu o creanţă de 14,3 milioane lei, Primăria municipiului Iaşi cu 15.000 lei, Fiscul ieşean cu 642.000 lei, Administraţia Fondului pentru Mediu cu 90.000 lei, municipiul Suceava cu 6.000 lei şi Remat SA, companie a lui Constantin Comănescu, ce are de reuperat 1,6 milioane lei. Conform rapoartelor de evaluare, cele trei proprietăţi imobiliare din patrimoniul Neferro Com valorează circa zece milioane lei lei, însă acestea nu au prezentat interes până în prezent nici la 80% din valoarea de evaluare, astfel că suma ce va fi recuperată nu va depăşi şapte milioane lei. Neffero Com a fost înfiinţată în 2003 şi are ca domeniu de activitate recuperarea materialelor reciclabile sortate, iar în 2014 a avut afaceri de 812.000 lei şi pierderi de 700.000 lei cu un singur angajat. Însă, până în 2013, societatea lui Comănescu avea permanent peste 20 de angajaţi şi afaceri de circa 20 milioane lei.

 

 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri