luni, 08.08.2022
Lucrările de construcţie de autostrăzi vor fi finanţate din împrumuturi publice şi acciza pe carburanţi în limita unui plafon de 7 miliarde euro, la care se adaugă 4,8 miliarde euro din fonduri europene şi bugetul de stat, conform Master Planului în transport aprobat, miercuri, de Guvern.
Plafonul de 7 miliarde euro a fost aprobat, de asemenea, în şedinţa de miercuri a Executivului.
Valoarea totală a proiectelor identificate în document se ridică la 45,4 miliarde euro, pentru sectorul de transport rutier, feroviar, aerian, naval şi multimodal, ministrul de resort, Ioan Rus, explicând că finanţarea disponibilă în prezent acoperă proiectele prioritare.
Astfel, în strategia de finanţare a Master Planului, suma indicată ca fiind disponibilă este de 2,7 miliarde de euro din Fondul de Coeziune, inclusiv cofinanţarea de la bugetul de stat, şi 2,1 miliarde de euro din Fondul European de Dezvoltare Regională, pentru sectorul rutier.
"Suma totală pe care România o are la dispoziţie, în perioada de programare 2014-2020, pentru cele patru sectoare de transport (rutier, feroviar, naval, multimodal) este de 6,843 miliarde euro. La acestea se adaugă un plafon suplimentar de 7 miliarde euro pe care Guvernul l-a aprobat astăzi, care vor proveni din împrumuturi publice – IFI- şi din acciza pe carburanţi, în vederea asigurării surselor de finanţare necesare implementării proiectelor din sectorul rutier, cu prioritate pentru autostrăzi. Astfel, valoarea totală a finanţării pentru sectorul infrastructurii rutiere, în perioada de programare 2014-2020, este de 13,8 miliarde de euro", se arată într-un comunicat al Guvernului.
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, a precizat că procentul care va fi alocat pentru Master Plan din acciza la carburanţi va fi stabilit de Executiv în perioada următoare.
"Lângă sumele pe care le-am avut, se adaugă, prin hotărârea de astăzi, încă un plafon suplimentar de 7 miliarde de euro, pentru care Ministerul Finanţelor se va ocupa să găsească cadrul fiscal, adică spaţiu în interiorul actualului regim fiscal în 2014-2020, bani care vor proveni din împrumuturi BERD, BEI, instituţii financiare, alte resurse financiare şi, de asemenea, din acciza pe carburanţi. Parte din această acciză, pe care o vom stabili împreună în Guvern, va intra direct în finanţarea Master Planului General de Transport al României", a spus Rus.
Întrebat cum va fi acoperită diferenţa de finanţare până la suma totală de 45 miliarde euro, reprezentând valoarea proiectelor identificate, ministrul a spus doar că la acest moment sunt acoperite proiectele prioritizate, dar că există discuţii cu bănci comerciale.
"În acest moment, avem pentru tot ce avem prioritizat şi în faza de a începe, avem resursele financiare asigurate, la care am suplimentat prin decizia Guvernului de azi încă 7 miliarde cu care noi ne descurcăm. Am discutat şi dimineaţă cu alte bănci decât BEI, BERD sau Banca Mondială, să spunem bănci comerciale, deci, toată lumea, în momentul în care va exista acest document aprobat de Comisie şi vor şti toate instituţiile financiare internaţionale că România are un document cu priorităţi aprobate şi în Guvern, şi în comisiile de specialitate ale Parlamentului, şi la Comisia Europeană, toată lumea va veni alături de noi în a ne sprijini financiar, iar Ministerul Finanţelor are sarcină să găsească spaţiu fiscal pentru aceşti bani. Vom reuşi să rostogolim cu siguranţă sumele pe care le avem astfel încât să ne putem finanţa până în 2030 toate aceste proiecte", a spus Rus.
Planul financiar al Master Planului General de Transport urmează să fie prezentat în şedinţele reunite ale Comisiilor de Transport din Parlament înainte de trimiterea acestuia la Comisia Europeană, pentru discuţii programate în intervalul 9-13 martie.
În sinteză, Master Plan-ul de transprt prevede construcţia a 1.300 kilometri de autostradă, în valoare 13,7 miliarde euro, 1.825 kilometri de drumuri expres (9,9 miliarde euro), 2.874 kilometri de drumuri TransRegio (1,69 miliarde euro), 343 kilometri de drumuri TransEuro (190 milioane euro), 2.883 kilometri reabilitaţi de cale ferată (10,7 miliarde euro), 1.001 kilometri de linii de cale ferată cu viteze sporite (274,1 milioane euro).
Sunt prevăzute, printre altele, investiţii şi la porturile Constanţa (865,3 milioane euro), Galaţi (110,7 milioane euro), Drobeta Turnu Severin (20,2 milioane euro) şi aeroporturile Bucureşti-Henri Coandă (668,9 milioane euro), Timişoara (111,5 milioane euro), Cluj-Napoca (131 milioane euro), Iaşi (93,5 milioane euro).
Mediafax
Cuvinte cheie: + lucrări, master plan, acciza, carburanţi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Simona Halep s-a calificat în turul doi la Toronto după un meci fabulos
Guvernatorul pro-rus din regiunea Herson ar fi fost otrăvit de menajeră și bucătar
Un primar PSD stă înfipt în scaun deși a fost condamnat definitiv pentru proxenetism
VIDEO Rachetele HIMARS au distrus depozitele și sediile ruse de la podul Antonovski. Sute de morți
ApaVital intrerupe furnizarea apei potabile catre locuitorii din comuna Mogosesti-Siret
Viktor Orban, cât pe ce să se înece în Croația. A fost salvat de un jurnalist
Un viceprimar PSD din Dolj a murit în timpul vacanței în Grecia
FOTO Trei tineri, amendați cu 5.000 lei pentru că au poluat Bîrladul. Au dat foc la cauciucuri
VIDEO Rușii sunt exasperați de dronele ucrainene. 9 tancuri rusești au fost distruse în weekend
Clase de liceu de agronomie, mediu, silvicultură, ocupate cu elevi de nota 3 la Evaluarea Națională
Un salvamar a murit azi după ce s-a dus în larg să salveze turiștii inconștienți
VIDEO Pandemia din pandemie. COVID-19 ne-a afectat psihic. Ce facem?
Sacourile de dama - o tinuta formala, eleganta, seducatoare! (P)
Planul UE de reducere voluntară cu 15% a consumului de gaze intră în vigoare marți
VIDEO/FOTO O femeie, înecată în râul Moldova, sat Soci. Se caută cu scafandrii o a doua persoană
VIDEO Creații în aer liber pentru a vă ușura viața! Cât de repede se face un duș de grădină
Încă două persoane s-au înecat astăzi pe litoral, după tânărul care a murit dimineață în Saturn
VIDEO Controlor de tren bătut cu bestialitate de un călător. I-a cerut biletul
VIDEO Hoț de catalizatoare, prins în timpul acțiunii. Bătut măr de proprietar
Deputatul PNL Muraru, un aristocrat de mucava. Zero realizări pentru Iași! (P)
Tânărul ieșean scos din mare, la Saturn, a murit. A ignorat steagul roșu
George Simion a tocmit 42 de perechi de nași pentru nunta de pe 27 august
Un dop auto, care-i disperă pe șoferi, s-a format între Uricani și rond Valea Ursului
Remanieri în cabinetul Ciucă: Eduard Novak, ministrul UDMR al Sportului, va pleca din guvern
FOTO Evitați zona Podu de Piatră. Trafic de coșmar, cu mașini pe 3-4 rânduri
Rusia plantează în Donbas „mine fluture” . Victime sunt în special copiii
Leandro Lo, de opt ori campion mondial la Jiu Jitsu, împușcat mortal de un polițist
Un ieșean, cel mai mare datornic din țară. ANAF îi impută o creanță de 3,7 milioane de lei
Beluga ajunsă la Paris moare de foame. Nu s-a reușit salvarea ei
E jale pe Autostrada A2, în drum spe mare: patru accidente au avut loc luni dimineață
Restricții în benzinăriile din Ungaria. Maxim 20 de litri de carburant, chiar și pentru unguri
Cât de importante sunt condițiile de cazare într-un hotel? (P)
Se majorează bursele elevilor, de anul viitor. Rol important în reducerea abandonului şcolar
Taţii, obligaţi prin lege să-şi ia concediu de creştere a copilului
Ucrainenii spun că rușii au încercat atacuri în șase zone din Donețk, dar au fost respinși
VIDEO Un pod deosebit din China, vechi de 900 de ani, a ars în câteva minute
Alexandru LĂZESCUUcraina, Taiwanul şi Amnesty International (I) |
Nichita DANILOVSlavă lui Rabelais |
Michael ASTNERŢara asta-i un miracol |
Eugen MUNTEANU(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V) |
Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.