Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Lucrările pe Splai Bahlui în pericol, pe motiv surpriză: „Preţul este neobişnuit de scăzut“

GALERIE
lucrari splai bahlui
  • lucrari splai bahlui
- +

Municipalitatea este obligată să reevalueze ofertele depuse în cadrul licitaţiei pentru refacerea Splai Bahlui mal drept. În acest sens, Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) a admis o sesizare depusă de un participant la selecţie, respectiv asocierea Viarom - Conest, care a reclamat nereguli în atribuirea contractului către asocierea Geiger Transilvania - Loial Impex.

Principalele două obiecţii ale contestatarului au constat în „preţul neobişnuit de scăzut“ licitat de adjudecatar şi neîndeplinirea de către acesta a unor criterii de calificare. Primăria a estimat costuri de 44 milioane lei pentru refacerea Splai Bahlui mal drept, în timp ce câştigătorul licitaţiei a licitat 30,6 milioane lei, iar contestatarul 32,1 milioane lei.

„Admite contestaţia formulată şi anulează raportul procedurii, în partea care priveşte oferta asocierii Geiger Transilvania - Loial Impex şi celelalte oferte admisibile, precum şi comunicările privind rezultatul procedurii transmise ofertanţilor. Obligă autoritatea contractantă la reevaluarea ofertei asocierii şi la stabilirea rezultatului procedurii cu întocmirea unui nou raport al procedurii de atribuire, în termen de 10 zile de la data primirii prezentei“, a decis CNSC.

Conform reprezentanţilor municipalităţii, la licitaţie au participat, în total, şapte asocieri de firme care au ofertat între 30 şi 35 milioane de lei.. „Pentru justificarea preţului neobişnuit de scăzut pentru ceea ce urmează a fi executat, ofertantul (Geiger - Loial, n.r.) a prezentat numai oferte formale de la furnizori, fără a fi asumate de aceştia prin semnătură sau ştampile“, se precizează în contestaţie. De asemenea, asocierea a arătat că oferta trebuie respinsă întrucât nu respectă nici cerinţele de calificare la licitaţie în ceea ce priveşte experienţa similară. „Clarificarea lucrărilor executate în ultimii cinci ani s-a făcut printr-o simplă situaţie întocmită de ofertant fără a fi prezentate documente relevante sau fără a fi însuşită de beneficiar“, se arată în document. Mai mult, contestatarul a subliniat că certificatul de mediu al uneia dintre firmele câştigătoare (Loial Impex) este expirat.
Refacerea Splai Bahlui mal drept ar trebui finalizată până la sfârşitul acestui an pentru a putea fi decontată din bani europeni. În caz contrar, reabilitarea carosabilului va fi suportată de la bugetul local.

Licitaţie adjudecată la 15% din valoarea estimată

O altă licitaţie organizată în cadrul proiectului de refacere a Splai Bahlui mal drept a fost adjudecată la doar 15% din valoarea estimată, fiind vorba despre supravegherea lucrărilor. Contractul a fost câştigat de Laconseil SRL, care a ofertat 30.994 lei faţă de cei 205.463 lei, în contextul în care la licitaţie au participat alte trei companii, potrivit unui anunţ publicat ieri în Sistemul Electronic al Achiziţiilor Publice. Implementarea Splai Bahlui mal drept implică lucrări de reabilitare a carosabilului între Podul de Piatră şi Podul Sf. Ioan (6 km de stradă). O componentă importantă a proiectului constă în dezafectarea liniei de tramvai cuprinsă între Podul de Piatră şi Podu Roş, unde va fi realizată o nouă stradă.
 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

Liste electorale

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri