Ludovic Orban, primul prezidențiabil ajuns în oraș de „Sf. Parascheva”. Cine deschide listele FD la Iași – VIDEO
Primul candidat la alegerile prezidențiale care a ajuns la Iași cu ocazia hramului „Sf. Parascheva” este Ludovic Orban. Fostul lider liberal candidează din partea FD, care a constituit o alianță (politică) cu alte trei partide – PMP, AD și PNȚNM.
Potrivit lui Orban, la alegerile parlamentare, reprezentanți ai celor patru partide vor fi pe listele FD. La Iași, listele vor fi deschise de fostul deputat Petru Movilă (Camera Deputaților) și profesorul universitar Bogdan Glăvan (Senat).
„Am intrat în cursa electorală cu obiectivul de a câștiga alegerile prezidențiale și, odată cu intrarea mea în turul II, la parlamentare avem ca obiectiv un procent cât mai mare din voturi”, a declarat Ludovic Orban. El a explicat că listele de candidați la parlamentare ale celor patru partide vor fi înscrise în competiție din partea FD, motivat de faptul că nu a existat timp pentru constituirea unei alianțe electorale. De asemenea, FD este partid parlamentar și poate avea reprezentanți în secțiile de votare.
Întrebat de inflația de candidați la prezidențiale care vor fi prezenți la Iași în aceste zile, el a susținut că cei care vin la hram doar în ani electorali fac „o mare greșeală”.
La Iași este anunțată prezența a încă cel puțin alţi 5 dintre cei 14 candidați la alegerile prezidențiale: Marcel Ciolacu (prim-ministru, PSD), Nicolae Ciucă (președinte al Senatului, PNL), Mircea Geoană (independent), Elena Lasconi (USR) și Cristian Diaconescu (independent).
Publicitate și alte recomandări video