Luna seacă de la Hârlău, care a exasperat oraşul, a luat sfârşit. Curge apă permanent
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco
agri.shop

duminica, 09.05.2021

Luna seacă de la Hârlău, care a exasperat oraşul, a luat sfârşit. Curge apă permanent

GALERIE
apa-de-la-robinet
  • apa-de-la-robinet
- +

Locuitorii oraşului vor primi din nou apă rece la robinete întreaga zi. Timp de o lună de zile, aceştia au primit apă „cu ţârâita“ sau chiar deloc. „Hârlăul are o reţea mai bună chiar decât a Iaşului, pentru că s-a schimbat tot“, spun oficialii ApaVital.

Hârlăul primeşte din nou apă întreaga zi. Oficialii ApaVital au anunţat reluarea furnizării apei potabile în regim normal, după o lună în care aceasta a fost livrată cu ţârâita. Săptămâna trecută, ApaVital ajunsese chiar la contraperformanţa de a livra apă la Hârlău doar şase ore pe zi, iar în unele zone ale oraşului şi în comunele învecinate, apa nu mai ajungea deloc.

„Au fost practic finalizate lucrările la ambele bazine ale staţiei de tratare. Fiecare are câte două filtre. Cele două filtre ale unui bazin au fost montate. La celălalt încă se lucrează la filtre, dar situaţia nu este de natură să ducă la întreruperea apei. Se rezolvă în decurs de o zi, cel mult două, definitiv. Cel mult, dacă va mai fi nevoie de eventuala întrerupere câteva ore, pe parcursul nop­ţii. Putem spune astfel că Hârlăul, care a beneficiat de investiţii totale de 13 milioane euro, are acum un sistem de apă-canal nou. A existat un anume disconfort, pe care îl regre­tăm, dar el nu se va mai repeta. Hâr­lăul are o reţea mai bună chiar decât a Iaşului, pentru că s-a schimbat tot“, a declarat purtătorul de cuvânt al ApaVital, Răzvan Manolache.

Directorul ApaVital, Ion Toma, s-a deplasat ieri la Hârlău pentru a purta discuţii cu autorităţile locale şi repre­zentanţii asociaţiilor de proprietari cu privire la investiţiile făcute de socie­tatea ieşeană în oraş şi la beneficiile acestora. În cadrul discuţiilor, localnicii au reproşat calitatea apei, aceasta având o culoare galben-verzuie. Totodată, a fost ridicată problema preţului apei, mai ales că până să curgă apă la robinet apometrele înre­gistrează aer sub presiune.

„Modifi­carea tipului de coagulant de la sulfatul de aluminiu cu un alt coagulant nespecificat, pentru care nu există procedura aprobată, respectiv nu se ştie dacă este biocid, nu se ştiu dozele maxime admise, reprezintă atentat la viaţa populaţiei“, a apreciat un participant la discuţii.

Conform explicaţiilor date de reprezentanţii ApaVital, calitatea apei corespunde parametrilor legali, culoarea ciudată fiind o problemă temporară, iar substanţele folosite pentru tratarea apei sunt conforme normelor. Îngrijorarea localnicilor ar fi astfel nejustificată.

„Vorbim de un proiect cu finanţare europeană. Cine ţi-ar accepta un proiect în care cel mai mic detaliu ar contraveni normelor de sănătate pu­blică? În tehnologia de tratare anterioară se utilizau clor gazos lichefiat la începutul procesului de tratare, sulfat de aluminiu pentru coagulare, clor gazos lichefiat pentru dezin­fecţie, la final. În tehnologia de tratare actuală se utilizează hipoclorit de sodium la începutul procesului de tratare, polihidroxi-clorură de aluminiu pentru coagulare, copolimer acrilic ca adjuvant de coagulare, clor gazos lichefiat pentru dezinfecţie. Toţi reactivii de tratare deţin aviz sanitar, astfel că nu se folosesc substanţe neomologate şi neacceptate de statul român în procesul de tratare, apa rezultată fiind verificată atât prin Direcţia de Sănătate Publică, cât şi prin laboratoarele proprii omologate, atât ca monitorizare, cât şi ca verificare zilnică sau ori de câte ori este nevoie, pentru ca apa să se încadreze în prevederile legii“, a explicat Ma­nolache.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Obsesiile microbiştilor români

Nicolae GRECU

Obsesiile microbiştilor români

„Ne-a furat arbitrul” şi „jucătorul X ne-a vândut la pariuri” sunt unele dintre acestea.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (VI)

Episodul de azi, penultimul din această serie, conţine o succintă prezentare a confuziei medievale dintre denumirile istorice Dacia versus Danemarca, respectiv Dacus versus Danus, confuzie pe baza căreia autori contemporani construiesc ipoteze aberante, cu motivaţie „patriotică”, dar cu un puternic iz protocronist.

După Înviere

pr. Constantin STURZU

După Înviere

Cea mai importantă predică a Domnului a fost una fără cuvinte. A început în Ghetsimani, cu sudoarea Lui, care "s-a făcut ca picături de sânge" (Luca 22, 44) şi a continuat pe Cruce, până la gestul de a-Şi da duhul de bunăvoie, nu pentru că fusese biruit de moarte. 

Dezastru de sărbători

Alexandru CĂLINESCU

Dezastru de sărbători

Să nu ne amăgim cu gândul că lumea, în special tinerii, nu se mai uită la televizor. România TV are audienţă la un segment deloc neglijabil din populaţie, sensibil la „patriotism” şi la grija pentru „nevoile românilor”. Direct sau insidios, postul exercită o influenţă nefastă, cu consecinţe pe termen lung.

pulspulspuls

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Imagini de colecţie: oare ne-am schimbat sau nu în bine?

Un amic cetitor atent atent ne-a pus ieri la dispoziţie această faină poză de campanie, stimaţi telespectatori. 

Caricatura zilei

Bravo autorităților locale care au ținut gol Spitalul Mobil de la Lețcani!

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.