Luni începe școala – Un elev ieșean din patru va învăța în schimburi. Plusurile și minusurile începutului de nou an, în viziunea ISJ
Anul școlar 2024-2025 va începe săptămâna viitoare pentru antepreșcolarii, preșcolarii și elevii din 590 de unități de învățământ din județul Iași. Vor fi în continuare 15 școli în care nu vor exista grupuri sanitare în interior, iar 25 de unități nu vor avea autorizație sanitară de funcționare. Elevii de la 142 de școli vor învăța în două schimburi în noul an școlar.
Luni, 2 septembrie, cu o săptămână înainte de începerea noului an școlar, conducerea Inspectoratului Școlar Județean (ISJ) Iași a organizat o conferință de de presă privind pregătirea unităților de învățământ pentru deschiderea anului școlar 2024-2025. Au fost prezenți Inspectorul Școlar General Luciana Antoci și Inspectorii Școlari Adjuncți Florentin Traian Ciobotaru, Gabriela Nedelcu și Sergiu Constantin Enea.
Fără medic sau asistent în școlile din Hârlău
În anul școlar 2024-2025, județul Iași va avea 590 de unități de învățământ preuniversitar de stat. Dintre acestea, 210 sunt unități de învățământ de stat cu personalitate juridică (99 în mediul urban și 111 în mediul rural) și 380 sunt structuri arondate (66 în mediul urban și 314 în mediul rural). La acestea se adaugă 67 de unități de învățământ particular.
Cele 210 unități de învățământ de stat cu personalitate juridică din județul Iași se împart în 3 creșe, 23 de grădinițe cu program prelungit, 2 școli primare, 115 școli gimnaziale, 19 colegii, 29 licee, 18 școli profesionale și o școală postliceală.
În cadrul conferinței de presă, șefa ISJ Iași, Luciana Antoci, a transmis că în anul școlar anterior a fost desfășurat Proiectul „Audiențe în școli”, prin intermerdiul căruia a ajuns în unitățile de învățământ ale județului. Astfel, a descoperit că la Hârlău nu există niciun medic pentru cei peste 3.000 de elevi școlarizați.
„La Hârlău am descoperit că nu există niciun medic sau asistent medical angajat pentru cei peste 3.000 de elevi care sunt școlarizați în zona respectivă. Împreună cu direcția de sănătate publică și cu domnul primar am reușit să găsim o soluție pentru rezolvarea problemei”, a declarat Luciana Antoci.
Grupuri sanitare neconforme în 15 școli
Încă mai sunt 15 unități de învățământ de învățământ din 10 unități administrativ-teritoriale care au toaleta în curte. Lista celor 15 corpuri de clădire care au toalete neconforme este următoarea:
- Andrieșeni – 4 corpuri de clădire (proiect tehnic finalizat, litigiu)
- Brăești – 1 corp de clădire (elevii vor fi relocați)
- Dolhești – 1 corp de clădire
- Dumești – 1 corp de clădire ( proiect depus)
- Fântânele – 2 corpuri de clădire (proiecte depuse)
- Popricani – 1 corp de clădire (proiect depus)
- Roșcani – 2 corpuri de clădire (litigiu)
- Tansa – 1 corp de clădire (proiect depus)
- Țibana – 1 corp de clădire (proiect depus)
- Lungani – 1 corp de clădire (proiect depus la Compania Națională de Investiții )
„A scăzut numărul școlilor care au toaletă în curte, în ultimii ani, dar nu atât de mult cât ne-am fi dorit. Sunt 15 unități de învățământ din 10 comune ale județului Iași care încă mai au toaletă în curte. Pentru aproape toate, cu excepția comunei Dolhești, există proiecte în desfășurare, însă, deși au fost făcute demersurile din perspectivă administrativă, încă nu am ajuns în stadiul în care să fie primite fondurile necesare și să înceapă lucrările acolo. Mai sunt câteva situații în care în aceeași curte sunt două sau trei corpuri de clădire, nu există toaletă în interior pentru fiecare corp de clădire în parte, evident că toți elevii care învață acolo au acces la grupurile sanitare din interior. Din perspectiva aceasta am scos din listă școlile care se încadrează în această categorie”, a precizat Luciana Antoci.
Situația autorizațiilor pentru școlile ieșene
Numărul unităților de învățământ preuniversitar de stat cu autorizație sanitară de funcționare este identic cu cel din anul școlar anterior. Sunt 185 de unități de învățământ cu personalitate juridică, adică 88,1% din cele 210, care au autorizație. Sunt 25 de unități care nu au autorizație sanitară de funcționare (11,9%).
„Sunt în continuare comunități rurale care nu au apă curentă, nu au canalizare, nu dețin cabinete medicale, după cum sunt zone unde apa potabilă nu este considerată conformă din perspectivă bacteriologică”, a precizat Inspectorul Școlar General al ISJ Iași.
În ceea ce privește autorizația de securitate la incendiu, doar 63 dintre unitățile de învățământ cu personalitate juridică sunt autorizate (30%), în timp ce 27 sunt neautorizate (12,85%), iar 120 nu fac obiectul autorizării (57,15%).
„La școlile care nu au autorizație de securitate la incendiu trebuie să vă spun că este un număr semnificativ de clădiri în conservare, ele nu mai sunt funcționale acum, pentru că au fost construite clădiri noi, însă nici nu au fost dărâmate, pentru că asta presupune costuri suplimentare de care autoritatea locală publică nu dispune deocamdată. Pe de altă parte, sunt clădiri în curs de reabilitare. Pentru cele mai multe sunt demersuri inițiate și fie nu au primit un răspuns, fie au primit o respingere a solicitării de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU), rămânând să își rezolve unele dintre problemele care au fost constatate ca fiind neconforme de către inspectorii de la ISU”, a explicat Luciana Antoci.
Sunt 38 de unități de învățământ care au excluziv pază umană și 63 care au exclusiv sisteme de alarmare împotriva efracției. Pază mixtă (umană și sisteme de alarmare) există în noul an școlar în 59 de unități, ceea ce reprezintă 28,1%. Sunt 44 de unități care apelează la sisteme de supraveghere video pentru asigurarea pazei, iar 6 sunt fără pază.
„În cele 2,85% dintre școli fără pază regăsim structuri arondate, izolate, în comunități care nu reprezintă un risc și probabil din această perspectivă domnii primari au considerat că nu merită să asigure pază”, a completat șefa ISJ Iași.
1 din 4 școli învață în două schimburi
În 7,8% din cele 590 de unități de învățământ peruniversitar de stat din județul Iași orele din noul an școlar vor începe în alte spații, cauza lucrărilor de reabilitare în desfășurare. Este vorba despre aproximativ 7.057 de elevi din 46 de unități de învățământ (23 școli cu personalitate juridică și 23 structuri arondate).
Aproape un sfert din unitățile de învățământ din județ vor organiza activitatea în două schimburi. Din cele 590 de unități de învățământ, 448 vor desfășura activități exclusiv în program de dimineață (129 școli cu personalitate juridică și 319 structuri arondate), în timp ce 142 vor organiza activitatea în două schimburi (81 școli cu personalitate juridică și 61 structuri arondate). Potrivit șefei ISJ, nu sunt unități de învățământ care să necesite trei schimburi.
„Nicăieri în lume rețeaua școlară nu ține pasul cu dinamica demografică. În ultimii ani, a fost o creștere explozivă a persoanelor care sunt rezidente în municipiul Iași. Sunt nuclee demografice dezvoltate în anumite zone ale Iașului care au crescut exponențial în ultimii ani, dar nu și din perspectiva infrastructurii școlare. O tendință pe care o identificăm în ultimii ani și ne-o confirmă și această toamnă este că din ce în ce mai mulți părinți își doresc să își lase copiii la grădinițe și școli primare și gimnaziale din cartier, din apropierea domiciliului”, a explicat șefa ISJ, Luciana Antoci.
Potrivit acesteia, infrastructura educațională se dezvoltă în inelul metropolitan. „Sunt creșe, grădinițe și școli noi în fiecare toamnă și este motivul pentru care solicităm suplimentarea de norme de la Minister, la Valea Lupului, la Mirolsava, la Ciurea, la Holboca. De anul trecut avem și două licee noi tot în astfel de comune. Liceul Teoretic «Comandor Alexandru Cătuneanu» de la Lunca Cetățuii și Liceul «Profesor Mihai Dumitriu» din Valea Lupului”, a adăugat inspectoarea.
Microbuzele școlare pentru elevi
Conform informațiile transmise de ISJ Iași, 117 unități de învățământ preuniversitar asigură transportul elevilor utilizând 171 de microbuze școlare, dintre care 92 sunt microbuze proprii (79 funcționale) și 79 sunt ale administrației publice locale (78 funcționale).
„A fost semnat un contract prin care vor fi achiziționate și vor ajunge în sistemul de educație 26 de microbuze școlare electrice dedicate transportului din interiorul unităților administrativ teritoriale, ceea ce completează parcul auto pe care îl avem acum și care e reprezentat de aproximativ 170 de microbuze școlare care vor intra în circuit începând de săptămâna viitoare”, a declarat Luciana Antoci în cadrul conferinței de presă.
Publicitate și alte recomandări video