anunturi
grandchef
Mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

miercuri, 30.11.2022

Lupta micuţilor cu lupul fioros

GALERIE
Cristina Danilov
  • Cristina Danilov
- +

Mulţi adulţi tratează fricile copiilor în mod condescendent. Ce dacă se teme, e normal, spunem, copilul va creşte şi totul va trece; sau - toţi ne-am temut cândva de ceva şi iată, am crescut şi nu ne-a mai mâncat lupul. Dar, în acelaşi timp, adulţii tac mâlc despre cât de multe necazuri le-a cauzat frica în copilărie, şi poate că şi acum, doar că ei au învăţat să le ascundă bine. 

Zilele acestea, în tramvai, un băieţel de aproximativ 3 ani împreună cu mama discutau despre fiorosul lup din Scufiţa Roşie. Cum asemenea dialoguri nu le asculţi toată ziua, recunosc că am tras cu urechea. „Şi lupul are dinţi mari?!” a întrebat curios băieţelul. „Da, i-a răspuns mama, e fioros.” Copilul a rămas pe gânduri, uitându-se într-un punct fix. „Mănâncă şi copii?” a continuat el cu o voce stinsă. „Sigur, mai ales pe cei obraznici. Nu lasă nici o fărâmiţă din ei.” Copilul s-a crispat: „Bica a zis că eu sunt obraznic.” „Dacă nu eşti cuminte şi nu mănânci tot, a spus mama pe un ton serios, lupul o să vină noaptea când dormi şi o să te mănânce!”

Mulţi adulţi tratează fricile copiilor în mod condescendent. Ce dacă se teme, e normal, spunem, copilul va creşte şi totul va trece; sau - toţi ne-am temut cândva de ceva şi iată, am crescut şi nu ne-a mai mâncat lupul. Dar, în acelaşi timp, adulţii tac mâlc despre cât de multe necazuri le-a cauzat frica în copilărie, şi poate că şi acum, doar că ei au învăţat să le ascundă bine. Fiecare dintre noi experimentează periodic un sentiment de anxietate - acesta este unul dintre aspectele activităţii noastre mentale. Dar adulţii au experienţă şi cunoştinţe care adesea ajută la raţionalizarea a ceea ce se întâmplă şi la reducerea intensităţii experienţelor. Copiii nu înţeleg multe şi experimentează mult mai acut. Adesea, ceea ce sperie un copil poate părea un fleac pentru un adult. Însă sentimentul de frică îl face pe copil să experimenteze emoţii cu adevărat puternice care îi pot pune instantaneu stăpânire pe întreaga lui lume mică.

Probabil, nu există părinte care să nu încerce să convingă copilul să nu se teamă, dând argumente rezonabile despre siguranţa casei. Dar copilul tot cere să lase lumina aprinsă şi refuză să intre în camera întunecată. Faptul este că în spatele fricii de întuneric se află frica de necunoscut. Copilul are nevoie de confirmarea vizuală a gândurilor sale, în ciuda capacităţii copilului de a imagina. Are nevoie să vadă cu propriii ochi, chiar dacă copilul ştie că obiectele familiare îl înconjoară. Dacă frica de întuneric este devalorizată şi ignorată, când va fi adult va rămâne cu aceeaşi frică de necunoscut. Acest lucru duce adeseori la letargie şi retragere. O altă frică pe care o experimentează copilul este frica de a se pierde. Cel mai adesea, această condiţie este cauzată de părinţi. Copiilor li se spune adesea: „ţine-te de mâna mea, altfel te vei pierde”, „joacă-te doar în faţa ferestrei, ca să te pot vedea”. Adică, aici vorbim în primul rând despre interesele unui adult. Pronunţând la nesfârşit „te vei pierde”, adultul îi insuflă copilului ideea de a fi mereu la vedere. Şi atunci totul va fi bine pentru el, nu va păţi nimic. Pe de o parte, astfel de copii sunt siguri că bunăstarea lor depinde direct de popularitatea lor. Ei încearcă în viaţă să „fie la vedere” prin toate mijloacele, inclusiv prin cele care sunt discordante cu societatea. Cu o astfel de dorinţă patologică de popularitate, cu orice preţ, o socializare sănătoasă nu poate avea loc. Pe de altă parte, o persoană, de fapt, „pierdută” în mulţime, e o persoană care va avea o stimă de sine alterată. A te pierde în mulţime e riscant pentru că acea persoană a fost crescută să nu se amestece cu alţii, să fie mereu în vizor, altfel nu mai are nici o siguranţă. Teama de moarte e şi ea pe lista care înfricoşează copilul. Adesea, un copil trebuie să experimenteze moartea unei rude la o vârstă destul de fragedă. Principalul lucru pe care părinţii trebuie să şi-l amintească este că copiii nu trebuie să fie duşi la înmormântări sau la priveghi. Într-o astfel de situaţie, psihicul fragil al copilului e atacat din mai multe părţi: necunoscutul, situaţia de neînţeles, atmosfera, comportamentul, bocetele celor dragi. Copilul realizează că ceva rău şi ireparabil i s-a întâmplat unei persoane dragi, unei bunici, de exemplu, dar în acelaşi timp nu înţelege de ce pentru că nu i se explică situaţia. Dacă s-a întâmplat asta pentru că el nu a ascultat? În timp ce adulţii sunt ocupaţi cu suferinţa lor, nu sunt atenţi la trăirile copilului, care începe să aibă teama că acest lucru se poate întâmpla tuturor: părinţilor lui sau chiar lui. Dacă mor şi eu? La vârsta adultă, acest lucru poate duce la dorinţa de a-şi trăi viaţa foarte intens, chiar şi cu riscuri. Toate acestea se întâmplă pentru că o persoană care a experimentat frica teribilă de moarte în copilărie, simte nevoia să fie prea viu, ca să spun aşa, în fiecare zi. Îmi trăiesc clipa, nu mă interesează ce va fi mâine! mi-a spus un adolescent dependent de drog. Problema alcoolismului şi dependenţei de droguri este, de asemenea, strâns legată de frica de moarte a copiilor.

Sufletul unui copil este foarte vulnerabil. Cel mai rău lucru este că copilul poate uita rapid de această rană. Și atunci ea va continua să-și trăiască viața de „umbră” în el, mergând din ce în ce mai adânc în subconștient, iar traumele și fricile din copilărie devin cauzele problemelor și eșecurilor noastre „adulte”. Adesea, copiii nu își pot explica frica în niciun fel. Anxietatea poate apărea atât de des și poate prelua copilul atât de mult încât își pierde controlul. În astfel de cazuri, există frici de spații deschise și închise, frica de cuțite, de clovni și Moș Crăciun, de seringi, de hoți sau polițiști. Dacă nu ești cuminte, te dau la nenea polițist! Dacă devine dificil pentru un copil să comunice cu ceilalți asta se întâmplă pentru că îi este frică constant să facă ceva sau să spună ceva ce ar putea fi greșit. Ca urmare, copilul cade într-o izolare psihologică, din care deja îi este greu să iasă fără ajutor din exterior.

Problema este că o astfel de anxietate poate „încetini” activitatea diferitelor secțiuni ale psihicului. Și atunci copilul nu este capabil să-și dezvăluie potențialul intelectual, să-și dea seama de abilitățile inerente personalității sale. În plus, așa cum știm, frica reduce capacitatea de a gândi logic. Alți copii se tem de orice afișare deschisă a emoțiilor, ceea ce creează probleme uriașe și contribuie la apariția complexelor în adolescență, când personalitatea în creștere este pur și simplu sfâșiată între rațiune și sentimente.

Astfel, copiii părinților divorțați, conform statisticilor, ajung, la maturitate, și ei la divorțuri, în multe cazuri. Le este greu să construiască relații cu membri de sex opus. Iar motivele trebuie căutate în situațiile traumatice, conflictuale din perioada copilăriei. Dificultatea constă și în faptul că preșcolarii de la 3 la 7 ani, suportă foarte greu divorțul părinților, mai ales dacă e unul cu năbădăi. Li se pare că sunt de vină pentru faptul că tata, de pildă, nu a vrut să mai locuiască cu el și mama lui, că ceva nu este în regulă cu el, copilul, în acest fel. Taică-tău a plecat la aia, nu-i mai plăcea de noi, acum are și copil! spune indignată mama. E mai bun sau mai frumos acel copil decât mine? se va întreba în sinea lui micuțul. Poate trebuia să fiu mai cuminte la grădiniță? A plecat fiindcă nu-mi plăcea ciorba?Acest complex obligă, de pildă, la maturitate, femeia să accepte rolul de „victimă” în căsătorie, deoarece în subconștientul ei a fost înregistrat un sentiment de vinovăție. Inițial este sigură că dacă sunt conflicte în familie, sau soțul se îmbătă și o lovește, toată vina este a ei, așa că încearcă din toate puterile să salveze familia, acceptând orice umilință. Se întâmplă că rolul „victimei” să fie jucat și de un bărbat, evident.

De asemenea, unele angoase la copii pot fi generate de însuşi adulţii care înconjoară copilul, care involuntar „infectează” copilul cu frică, persistent, indicând emoţional pericolul. Cea mai evidentă cauză a temerilor copiilor este o situaţie traumatică trăită anterior. De exemplu, dacă un copil este muşcat de un câine, există şanse mari să-i fie frică de câini în viitor. Dacă părinţii intimidează copilul cu personaje din poveşti sau basme, ca în cazul din tramvai, în încercarea de a-şi atinge propriile obiective, copilul poate să se teamă să fie singur sau în întuneric. Baza formării fricii este şi anxietatea generală a mediului imediat, care transmite copilului un număr mare de interdicţii şi un cadru pentru eşec. Mamele şi bunicile avertizează adesea copiii cu fraze: „Atenţie! Ai să cazi, te vei răni, îţi vei rupe piciorul!”, „Dacă nu mă ţii strâns de mână, te calcă maşina !” Dintre aceste fraze, copilul, de regulă, percepe doar a doua parte. Încă nu înţelege pe deplin despre ce este avertizat, dar este plin de un sentiment de anxietate, care se poate transforma în temeri persistente.

Şi acum, o să mă întrebaţi ce să faceţi, să nu citiţi basme copiilor? Oh, nu, citiţi-le cât mai multe! Cunoaşterea imaginilor şi personajelor „negative” ale basmelor este necesară pentru copii. Aceste personaje îi pot familiariza cu aspectele negative ale relaţiilor umane, cu cruzimea, laşitatea şi înşelăciunea, ura şi prostia, insensibilitatea şi lăcomia, precum şi cu pericolul, în general. Şi apoi, în basme, binele triumfă întotdeauna asupra răului, viaţa învinge moartea, iar acest lucru face posibil să-i arătaţi, prin comunicare, copilului cum să depăşească dificultăţile. S-a observat că acei copii ai căror părinţi nu le citesc poveşti, nu participă cu ei la jocuri, dar în acelaşi timp îi ameninţă cu personaje de care ei nu au idee, devin adulţii anxioşi. Temerile dispar atunci când copilului i se oferă libertate în gândire, dialog şi independenţă în jocuri. Părinţii trebuie cu siguranţă să participe la ele, să schimbe rolurile spre beneficiul copiilor. De îndată ce „lupul fioros” apare, începeţi o luptă imaginară cu el, până când micuţul şi curajosul dumneavoastră vânător îl va învinge. Apoi, când stingeţi lumina în camera lui, promiteţi-i, înainte de a-i spune noapte bună, un mare premiu a doua zi: o carte cu poveşti, pentru că lupta trebuie să continue, nu?, şi, bineînţeles, şi prăjitura lui preferată.

Cristina Danilov este psiholog

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Upgrade pe flancul estic al NATO

Lucian DÎRDALA

Upgrade pe flancul estic al NATO

Agenda miniştrilor de externe nu se putea limita la situaţia din estul Europei, dată fiind anvergura geopolitică globală a Alianţei. Vom vedea, probabil, un efort de consolidare a unei poziţii unitare faţă de China, principalul competitor strategic al Occidentului.

opinii

Mândru că sunt

Florin CÎNTIC

Mândru că sunt

De Ziua Naţională, pe lângă pocnetele sticlelor de şampanie şi exploziile artificiilor, mai stăruie un zgomot de fond: concertul înfundat al pumnilor bătuţi în piept de compatrioţii care, asemenea popcornului în tigaia încinsă, se înfoaie bombastic, „mândri că sunt români”.

Să nu-i jignim pe ruşi

Radu PĂRPĂUȚĂ

Să nu-i jignim pe ruşi

Aşa spunea preşedintele Macron cu ceva timp în urmă: Vai, vai, să nu-i jignim pe ruşi!

Muzicieni români în lume

Alex VASILIU

Muzicieni români în lume

Este titlul potrivit unei rubrici săptămânale de ziar, al unei emisiuni radiofonice cu acelaşi ritm de difuzare pentru că, fără intenţia părtinirii Eutherpei faţă de alte muze artistice, în limbajul sonor cult se exprimă pe înţelesul auditorilor de pretutindeni cei mai mulţi autori şi interpreţi români. Aleg numai câteva exemple:

pulspulspuls

Pro şi contra părintelui Calistrat, căruia pe drept i se mai spune şi „Ciocanul Sfântului Vasile”

Pro şi contra părintelui Calistrat, căruia pe drept i se mai spune şi „Ciocanul Sfântului Vasile”

Multă lume îl sună pe amicul nostru Archibald Tănasă ca să pună o vorbă bună în dreptul părintelui Calistrat, căruia după moliftelnic i s-ar mai putea spune şi „Ciocanul Sfântului Vasile”, în engleză „Master of monk’x boxing”, sau „Ninja de la Vlădiceni”, după ce a pocnit şi a trântit la pământ una sau două enoriaşe la intrarea în mănăstirea unde slujea. 

Caricatura zilei

Iohannis, cu așteptările înșelate

Editia PDF

Bancul zilei

Tata, tata! Avem lupi în bloc? Nu, puiule, vecinii îsi citesc facturile la curent si gaze!

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.