Baritonul explică însă că va reveni pe scena de la Iaşi de fiecare dată când va avea ocazia, mai ales că acesta este oraşul în care a devenit bărbatul şi artistul de astăzi. Reporterii Ziarului de Iaşi au stat de vorbă cu artistul ieri, chiar de ziua sa de naştere şi cu o zi înainte de ultimul spectacol în calitate de angajat al Operei ieşene.

Reporter: Acum, înainte de ultimul spectoacol în calitate de angajat al Operei din Iaşi, cât de greu vă stăpâniţi emoţiile?

Jean Kristof Bouton: Am emoţii înainte de fiecare spectacol, însă având în vedere că acesta este ultimul spectacol în calitate de angajat al instituţiei atunci pot spune că am cam de trei ori mai multe emoţii. Bineînţeles, aceasta nu este o despărţire adevărată, o despărţire în adevăratul sens al cuvântului pentru că o să mai revin pentru diferite colaborări. Nu plec definitiv şi voi reveni dacă programul Operei va permite acest lucru.

Reporter: Înainte de plecare, care sunt sentimentele dominante?

Jean Kristof Bouton: Sunt foarte entuziasmat de oportunităţile care mă aşteaptă în Marea Britanie, însă pe de altă parte este şi un sentiment ciudat pentru că locuiesc în Iaşi de şapte sezoane, în Iaşi mi-am făcut primii paşi în calitate de solist, de artist adevărat. Prin urmare Iaşul este casa mea, aici m-am dezvoltat ca bărbat, ca artist, aici mi-am găsit şi soţia. Viaţa mea de bărbat în Iaşi s-a făcut. Acum, că plec şi mă mut într-o altă ţară, sunt nişte sentimente destul de paradoxale. Cu siguranţă îmi va fi foarte dor, dar pe de altă parte abia aştept să văd ce îmi rezervă viaţa.

Reporter: Este important pentru evoluţia unui artist să "încerce" mai multe scene?

Jean Kristof Bouton: Bineînţeles! Pe lângă tehnica vocală sau cursurile la care participă, unul dintre cele mai importante lucruri este experienţa câştigată pe scenă şi să schimbe un pic locurile. Astfel vede alte echipe şi să nu mai vorbim de regizor. Fiecare regizor are ideile sale particulare asupra unor anumite roluri, iar noi, cu cât mai des întâlnim alţi regizori, cu atât mai mult putem să ne construim personaje mai complexe. De exemplu, stagiunea trecută am avut 27 de reprezentaţii ale spectacolului "Carmen", unde interpretam Escamillo de fiecare dată, în diferite producţii. Acum am o viziune mult mai adâncă despre cum ar trebui să fie acest personaj. Mă rog, viziunea mea personală.

Reporter: Spuneaţi într-un interviu din 2015 faptul că vă place foarte mult Asia şi Japonia, în mod special şi vă doriţi să "exploraţi" continentul asiatic. Luaţi în considerare un contract pe viitor în Asia?

Jean Kristof Bouton: Acum un an şi jumătate am avut marea şansă să interpretez la Opera din Hong Kong. Pentru mine asta a fost o realizare a acestui vis. Nu complet, visez să ajung şi în Japonia încă de când eram mic, eram pasionat de arte marţiale şi întotdeauna mi-am dorit să ajung să vizitez aceste locuri, nu neapărat să mă mut acolo. Să vizitez ţara şi să pot să experimentez cultura japoneză. Sper ca pe viitor să pot să ajung şi la Opera din Tokyo sau la altă operă din Japonia, nu neapărat cu un contract pe un termen mai lung, dar pentru o anumită colaborare. În urmă cu un an jumătate am petrecut o lună în Hong Kong şi a fost o experienţă extraordinară.

Reporter: Că tot menţionaţi de cultura asiatică, cum a fost percepută de dumneavoastră cultura românească? A fost un şoc cultural mutarea în România sau a fost o adaptare mai lină? Vă afectează şocurile culturale, pentru că acum urmează să vă schimbaţi din nou "casa"?

Jean Kristof Bouton: Nu mă deranjează şocurile culturale aşa mult. Cred că sunt un om care se adaptează foarte uşor la mediul în care trăieşte. Sigur, când am venit în România a fost un şoc cultural, mentalitatea este alta. Iar cel mai mult am fost şocat, şi aici poate vorbeşte studentul din mine de atunci, pentru că atunci când am ajuns aveam 19 ani, deci nu eram "copt" ca bărbat, dar când să vin în România foarte mulţi români din Canada m-au sfătuit să nu fac acest pas. Iar când am ajuns în România am realizat că îmi este foarte bine, chiar dacă îmi era dor de familie şi de ţară. Imediat m-am simţit foarte bine şi niciodată nu am crezut că este rău. La început am zis că poate nu văd eu lucrurile rele pentru că sunt aici doar de un an sau doi, dar acum sunt în România de 13 ani şi tot nu mi se pare că e rău.

Reporter: Care sunt motivele date de românii din Canada că ar fi rău în România?

Jean Kristof Bouton: Niciodată nu spuneau un motiv, ci pur şi simplu spuneau că e mult mai bine în Canada. Adică e foarte bine în Canada, dar este foarte bine şi în România.

Reporter: Aţi crescut la o fermă în Canada. Când va fi să fie, peste ani, luaţi în considerare să vă întoarceţi acasă sau într-ul loc similar sau acum nu vă mai puteţi despărţi de oraş?

Jean Kristof Bouton: În Canada avem un proverb, că putem scoate un om de la fermă, dar nu putem scoate ferma din om. Eu rămân foarte îndrăgostit de acel mediu. Am avut destul de multe probleme să mă adaptez la viaţa de oraş la început. Acum nu mai am nicio problemă. Nu pot spune că m-am adaptat foarte bine, dar m-am obişnuit.

Reporter: Aţi tot vorbit în alte inteviuri despre lucrurile care vă plac în România, dar nu şi despre lucrurile mai puţin plăcute. Ce anume nu vă place?

Jean Kristof Bouton: Sunt probleme în România şi în principal cu politica şi toată lumea se plânge şi asta nu-mi place. Oamenii se plâng foarte mult, dar nu fac ceva în acest sens. Bun, eu nu ştiu ce s-ar putea face, dar din câte milioane de locuitori sunt în România sunt cu siguranţă măcar câteva persoane care au idee despre ce s-ar putea face. Iar aceştia sunt oameni care, în loc să facă ceva, zic că totul este rău. Bun, este opinia lor, dar eu nu sunt de acord că totul este rău. Cred că România este o ţară extraordinară. Dar, dacă ei spun că totul este rău, atunci ce ai face pentru a schimba ceea ce te deranjează? Asta nu-mi place. Este aproape o împotrivire a poporului faţă de ţară. Eu vorbesc din prisma unui om căruia îi place România.

Reporter: Deci faptul că românii nu fac nimic pentru a schimba în bine ceea ce îi deranjează.

Jean Kristof Bouton: Nu neapărat că nu fac nimic, ci faptul că vorbesc şi spun că totul este rău. Nu toată lumea, pentru că am întâlnit şi patrioţi extraordinari. Eu nu sunt român, deci nu pot spune că sunt patriot, dar fac parte din rândul celor care iubesc ţara asta, cu cunoştinţa că da, sunt lucruri care ar putea fi mai bune. Nu îmi place că sunt foarte multe persoane care spun că nu mai poate fi făcut nimic, nu-mi place fatalismul acesta şi nu sunt de acord cu el.

"Cred că stigmatul asupra manelelor este similar cu cel pus în trecut hip-hopului, rap-ului sau jazz-ului"

Reporter: Puneaţi la un moment dat într-un interviu că "arta este ca o fereastră spre divin". Cum vă raportaţi la divinitate?

Jean Kristof Bouton: Sunt credincios, sunt catolic, cred în Dumneazeu. Nu sunt însă foarte practicant şi poate ar trebui să fiu mai mult. Într-adevăr, chiar vorbeam cu soţia mea că avem noroc în viaţă, avem noroc că ne-am întâlnit şi că ne potrivim extraordinar de bine şi multe lucruri s-au întâmplat şi este greu să ne gândim că totul este doar din întâmplare. Totul se îmbină şi este ca şi cum piesele unui puzzle vin împreună. Da, sunt credincios, însă din păcate nu foarte practicant.

Reporter: Într-un alt interviu menţionaţi faptul că orice gen muzical are o comoară care aşteaptă să fie descoperită. În România manelele au un soi de stigmat. Ce părere aveţi despre acest gen muzical?

Jean Kristof Bouton: Sincer, niciodată nu am stat să ascult manele. Da, stigmatul este acolo, e prezent, e ca o piatră, dar eu rămân pe poziţia mea că orice stil de muzică are locul său. Şi, sincer, dacă eram la o petrecere şi se punea o manea, şi să spunem că o manea de calitate, aş dansa şi eu fără nicio problemă.

Reporter: Această viziune asupra muzicii, că oriunde este o comoară, i-a adus pe mulţi muzicieni importanţi să colaboreze cu cântăreţi de manele.

Jean Kristof Bouton: Da, aşa este. Eu cred că este ca în anii 70, la început de perioadă hip-hop şi rap şi majoritatea oamenilor spuneau că este doar muzică de stradă, iar astăzi sunt foarte mulţi artişti proeminenţi în acest gen de muzică şi câte texte inteligente au fost scrise. Eu cred că în România poate exista acelaşi stigmat vizavi de manele cum era în cazul acestor stiluri de muzică. Cum a fost şi cazul jazz-ului, care a trecut de la o muzică de stradă la un gen de muzică considerată peste multe alte genuri.

Reporter: Revenind la operă, care sunt cele mai apropiate roluri, nu neapărat ca tehnică, ci mai curând mai aproape de suflet?

Jean Kristof Bouton: Îmi place foarte mult "Bărbierul din Sevilla" pentru că este un foarte haios. Eu sunt foarte pozitiv, Figaro la fel şi la orice probleme găseşte o soluţie. Pare genul care este mereu fericit şi tot timpul este gata să-i ajute pe cei din jur şi cred că mă caracterizează până la un anumit punct. Sunt şi eu pozitiv, îmi place să rând mereu. Totodată îmi place şi Enrico, nu neapărat pentru că el e cel rău, ci pentru valoare istorică a personajului. Îmi place foarte mult istoria şi, când interpretez un asemenea rol, mai ales personajele negative, încerc să găsesc un context sau un motiv pentru care este rău. Iar la Enrico, dacă luăm contextul socio-politic, tind să ţin cu el chiar dacă e personaj negativ

Reporter: Deci căutaţi să rezonaţi cu motivaţia personajelor interpretate.

Jean Kristof Bouton: Întotdeauna. Putem face un personaj credibil chiar dacă nu rezonăm. Evident că nu mi-aş bate sora dacă ea iubeşte pe cineva, dar pentru a ne ajuta în interpretare trebuie să găsim un motiv pentru personaj, indiferent dacă suntem de acord sau nu, dar un motiv posibil trebuie să găsim pentru ceea ce face. Trebuie să-l înţelegem.

Reporter: Aţi învăţat ceva de la personajele interpretate şi v-au ajutat în viaţa personală acele lecţii?

Jean Kristof Bouton: Cu siguranţă. Sunt lecţii de viaţă în orice rol şi în orice operă, chiar şi în comedii. Din comedii, de obicei morala este mai simplă şi directă. Acolo, dacă încerci să complici lucrurile atunci nu mai înţelegi nimic.

Reporter: Acum sunt o serie de probleme financiare atât la operele naţionale, dar şi la alte instituţii de cultură în urma unor tăieri bugetare. Cum vedeţi acest refuz faţă de artă al Guvernului?

Jean Kristof Bouton: Mi se pare oribil. Într-adevăr, contează enorm şi alte probleme, toată România ştie de problemele cauzate de lipsa autostrăzilor, dar este foarte important să ai grijă şi de generaţiile viitoare de oameni şi de inteligenţa mentală şi emoţională a acestor generaţii. Cultura, arta, teatrul sunt lucruri extrem de importante. Eu personal cred faptul că arta, muzeele ar trebui finanţate la fel precum ştiinţa sau cercetarea. Pentru mine, şi evident vorbesc în calitate de artist, este la fel de important. Cultura şi arta sunt lucrurile care determină oamenii să îşi iubească ţara, sunt lucrurile care îi determină pe oameni să iubească ceea ce a făcut omenirea în întreaga lume, să iubească viaţa în general. Nu putem spune că "lasă, e doar un teatru". Nu, nu e. Nu putem să ne permitem să spunem că e "doar teatru" sau că e "doar operă", ci este ceva primordial. Cu siguranţă cinematografele şi Hollywood-ul au locurile lor bine definite în societate şi în artă, dar arta înseamnă şi opera, şi teatrul.