Cea mai bogată comună din judeţ, venituri cât oraşele Tg. Frumos, Hârlău şi Podu Iloaiei la un loc
La capitolul "Venituri totale", administratia Miroslavei o urmareste strâns pe cea a (...)
citeste totmiercuri, 25.05.2022
Preşedintele francez Emmanuel Macron urmează să-i propună ”o cale de dezescaladare” în criza ucraineană omologului său rus Vladimir Putin, anunţă Palatul Elysée, în timp ce Statele Unite ar putea desfăşura până la 8.500 de militari la frontiere cu Ucraina, din cauza unor activităţi militare ale Rusiei, relatează AFP.
”Preşedintele (francez Emmanuel Macron) va discuta curând cu (preşedintele rus) Vladimir Putin pentru a-i propune, în fond, o cale de dezescaladare”, a anunţat preşedinţia franceză, potrivit căreia această convorbire urmează să aibă loc ”în zilele următoare”. ”El crede că există spaţiu pentru diplomaţie, pentru dezescaladare”, afirmă Palatul Elysée, în contextul în care în jurul Ucrainei se intensifică tropăitul bocancilor.
Ambasadorul francez Pierre Vimont, reprezentantul special al lui Emmanuel Macron pentru Rusia, efectuează marţi o vizită la Moscova, anunţă preşedinţa franceză. Franţa, Germania, Rusia şi Ucraina urmează să participe miercuri la o reuniune, la Paris - la nivel de consilieri diplomatici.
La această reuniune urmează să partcipe consilierii lui Macron şi cancelarului german Olaf Scholz, vicepremierul rus şi emisarul Kremlinului pentru negocieri de pace în Ucraina Dmitri Kozak şi directorul administraţiei prezidenţiale a preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski.
Acest format cvadripartit ”Normandia” vizează să pună în aplicare acordurle de pace de la Minsk din 2015, care se află în prezent într-un punct mort, în vederea soluţionării conflictului dintre Kiev şi separatişti proruşi din Donbas, în estul Ucrainei, susţinuţi de Moscova.
Războiul din Ucraina, care s-a soldat cu peste 13.000 de morţi, a izbucnit în primăvara lui 2014, în urma unei revoluţii prooccidentale, la Kiev, şi anexării Peninsulei ucrainene Crimeea de către Rusia. ”În această (luni) seara sau mâine (marţi), Rada ucraineană revine asupra legii tranziţiei”, anunţă Palatul Elysée.
Acest text, pregătit în vara lui 2021, cataloghează Rusia drept ”stat agresor şi ocupant”, acuzaţii pe care Moscova le respinge, şi este considerat contrar acordurilor de la Minsk. ”Putem, apoi să negociem măsuri umanitare” ca schimburi de prizonieri şi deschiderea unor puncte de trecere, precizează Palatul Elysée.
”Iar noi vom încerca să obţinem o dată” a unor negocieri între Kiev şi separatişti proruşi pe tema ”statutului Donbasului”, anunţă preşedinţia franceză. Franţa a insistat asupra necesităţii de a nu se spori volatilitatea crizei, în plină escaladare între Occident şi Rusia privind Ucraina.
”Suntem îngrijoraţi şi suntem totodată foarte atenţi să nu creăm ambiguitate, volatilitate suplimentară”, subliniază Palatul Elysée. Regatul Unit a acuzat sâmbătă Rusia de faptul că ”încearcă să instaleze un lider proprus la Kiev” şi că ”plănuieşte” ”să ocupe” Ucraina în urma unor negocieri americano-ruse care par să fi amorsat o destindere.
Statele Unite, Regatul Unit şi Australia au anunţat că-şi recheamă ambasadorii din Ucraina şi invocă perspectiva unei invaziiruse ”în orice moment”. Statele Unite au plasat până la 8.500 de militari în stare de alertă şi i-ar putea desfăşura în cadrul trupelor NATO în cazul unei invazii a Ucrainei de către Rusia.
”În Europa există sensibilităţi diferite faţă de Rusia”, recunoaţte preşedinţia franceză. Însă ”împărtăşim aceleaşi îngrijorări, facem aceeaşi constatare a volatilităţii” de ambele părţi ale Atlanticului, subliniază Palatul Elysée.
În ceea ce prveşte garanţiile de securitate pe care Rusia le cere Statelor Unite şi NATO, ”noi dorim un răspuns cât mai coordonat şi cât mai unit posibil, astfel încât să fie ntru totul credibil, operaţional şi să angajeze toată lumea într0un singur obiectiv, care este securitatea strategică în Europa”, subliniază preşedinţia franceză.
Cuvinte cheie: + Macron, Putin, Palatul Elysée, SUA
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Sorana Cîrstea a fost eliminată în turul al doilea al turneului de la Roland Garros
Descoperire şocantă la Bihor: Tânără, tranşată şi împachetată în saci menajeri
Patronii cluburilor Sepsi şi CFR Cluj l-au ironizat pe Dan Şucu
”Ucideţi exporturile ruse”, îndeamnă Kuleba la Forumul Economic Mondial
Prinţul Charles vizitează centrul pentru refugiaţi ucraineni de la Romexpo
De ce să alegi www.tratamente-turcia.ro? Pentru servicii medicale de calitate! (P)
Ruşii au scos de la „naftalină” şi duc pe front tancuri sovietice fabricate în anii 60
(FOTO) Un american poartă povara deşeurilor pe care le generează într-o lună
CSM l-a exclus din nou pe Judecătorul Cristi Danileţ din magistratură
Încălcarea sancţiunilor impuse Rusiei de către statele membre UE ar putea fi considerată infracţiune
Autorităţile instalate în Zaporijjea impun rubla rusă ca monedă în regiunea ucraineană
Ploaie de stele pe cerul României pe 31 mai: „Totul sau nimic”
Din puşcărie, Udrea îi atrage atenţia lui Predoiu că ea „l-a făcut om”
SUA: Eşec pentru Trump la alegerile primare republicane din statul Georgia
(FOTO) Aroneanu: Casă la roşu, distrusă de flăcări. Proprietarul, rănit uşor
Cîmpeanu propune ca profesorii debutanţi să fie plătiţi la nivelul salariului mediu pe economie
Masacrul din Texas: Atacatorul era batjocorit de colegi din cauza hainelor şi pentru că era sărac
Care este rolul uleiului pentru motor si cum influenteaza viata masinii tale? (P)
Marea Britanie: Preţurile cresc în cel mai rapid ritm din ultimii 40 de ani
Schröder anunţă că a renunţat la numirea în Consiliul de Supraveghere al Gazprom
Ce spune pilotul Titi Aur despre maşinile electrice: “Am trăit câteva senzaţii”
Reacția lui Medvedev, după ce ATP a decis să nu acorde puncte la Wimbledon
Iohannis, singurul preşedinte român care s-a întâlnit cu Igor Dodon (FOTO)
Cum să reduceți consumul de carburant. Trucuri atunci când sunteți în trafic
Pas important pentru primii kilometri de autostradă de pe teritoriul judeţului Iaşi (FOTO)
României i-a luat trei luni să se retragă din două bănci ruseşti
Guvernul a promis că numai face angajări la stat, dar încadrează 8.000 de persoane la “Interne”
George Simion, liderul AUR, invitat să o “şteargă” de la mitingul profesorilor
Mouratoglou, mesaj pentru Halep: „Lasă franceza! Ne ocupăm de tenis”
„Animale fantastice: Secretele lui Dumbledore” va avea premiera pe HBO Max în 30 mai
Traian Băsescu încă nu s-a mutat din vila de protocol: Nu am terminat de semnat contractele
Cine este Qinwen Zheng, adversara Simonei Halep din turul doi la Roland Garros
Cod galben de furtuni, până joi dimineaţă, în cea mai mare parte a ţării
Kasparov amintește de "vechiul truc al lui Putin" pe care îl aplică și acum
Medicul internat la Socola a depus plângere penală la DIICOT
Tomac: Calea integrării R. Moldova în UE mai devreme de 15-20 de ani nu poate fi luată în discuţie
Ford testează o tehnologie care reduce automat viteza în zonele pietonale
Un grup de elevi lovesc o colegă, la Hârlău. Poliţia a deschis o anchetă (FOTO)
Două autoturisme au fost lovite de crengi căzute, în spatele spitalului CFR (FOTO)
Primul BMW XM din istorie, surprins partial camuflat pe aeroport
Legea gazelor naturale din Marea Neagră, promulgată de preşedintele Klaus Iohannis
Șoferii care nu sunt atenți la drum, depistați cu camere speciale
Alertă în Canada. Quebec confirmă 15 cazuri de variola maimuţei
15 ani de Street View. Mașinile sunt și acum în peste 120 de orașe din România
Coreea de Nord a lansat trei noi rachete. Preşedintele Joe Biden abia părăsise Asia
Ar putea fi cel mai rezistent laptop creat vreodată. Prețul este pe măsură
Tehnicianul german Jurgen Klopp, ales antrenorul sezonului în Premier League
ABC-ul sănătății ochilor la copii. La ce trebuie să fiți atenți și ce trebuie să faceți
Lucian DÎRDALAVârful adversităţii |
Florin CÎNTICLiţă Chiţălău şi lupta pentru pace |
Radu PĂRPĂUȚĂEpoca lui „Davai ceas, davai palton” |
Alex VASILIUMariana Cioromila: Du-te, tinere, până atingi limita potenţialului tău |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.