Maduro – Putin – Xi – Trump. Să analizăm doar ce se știe sigur! Nu vedem motive de îngrijorare

Nu ne propunem să analizăm legalitatea sau moralitatea intervenției speciale a SUA asupra unui stat din proximitatea sa. Acest aspect poate rămâne ca subiect al unor analize viitoare. Vrem doar să fixăm câteva repere clare, sigure, dintr-un noian de chestiuni încă tulburi, pentru a putea înțelege măcar motivația și contextul în care are loc această surprinzătoare mișcare a Washingtonului.

În primul rând, să stabilim că SUA a avut grijă să se acopere oarecum cu o minimă legalitate: cetățeanul Nicolás Maduro (nu șeful de stat, că oricum nu era recunoscut în această calitate, nici de SUA, nici de România, și asta pe bună dreptate) a fost extras dintr-o țară care nu coopera, pentru a fi adus în fața instanței de judecată din SUA unde era acuzat de fapte foarte grave, de un tribunal independent.

Dar, evident, ar fi total pueril să ne oprim la o astfel de explicație. Asta deoarece contextul internațional actual face ca intervenția de care vorbim să aibă reverberații mult mai ample și mai profunde pe întreg mapamondul. Iată câteva dintre ele!

Mai întâi, să observăm că pare a se încheia un anume mod de a face politică externă la nivel mare, că se încheie o eră. Anii în care America schimba regimuri politice cu discreție, soft, folosind CIA, spioni, agenți de influență etc., totul în numele libertății, al democrației, al drepturilor omului, credem că s-au cam terminat.

Alt aspect: tot auzim că SUA nu vrea decât petrolul Venezuelei? Stați puțin: dar China ce voia? Vorba unui jurnalist din Caracas: probabil că nu rețeta de arepas, vestitele pârjoale de mămăligă venezuelene. Da, Venezuela are cele mai mari resurse de petrol din lume, plus rezerve uriașe de gaze și de aur. Dar e în același timp țară din America ce avea un adevărat „pod” de petroliere cu China. Aproape jumătate din petrolul de aici mergea în Asia, cea mai mare parte în China.

Deci prin lovitura asta Trump atinge mai multe ținte, dintre care cele mai importante sunt scoaterea Venezuelei de sub influența economică a Chinei (și de sub influența strategică/militară a Rusiei și a aceleiași Chine: vom aborda mai jos acest aspect), va putea exercita în viitor un control mai mare asupra prețului petrolului pe piețele internaționale, minimizând influența OPEC sau BRICS, și va controla total zona Caraibilor plus Canalul Panama (de unde SUA i-a scos recent, anul trecut, tot pe chinezi), lovind astfel major interesele comerciale ale Chinei, pe aici trecând una din cele mai importante rute de transport chinez.

Câteva cuvinte absolut necesare și pentru a caracteriza intervenția militară. Una care, fără nicio discuție, este ieșită din comun, și care pare să fi lăsat fără grai mulți cunoscători, dar mai ales China și Rusia. Practic, americanii au reușit ceva de neimaginat: să spargă scutul aerian al Venezuelei, dotat cu cele mai moderne sisteme rusești și chinezești în materie, în doar 20 de minute. Vă dați seama: 20 de minute… Timp în care apărarea n-a apucat nici să se dezmeticească, darămite să mai tragă vreun foc.

Descrierile ulterioare ale militarilor spun că, practic, sistemele rusești S-300VM, Buk-M2E și Pantsir-S1, despre care Moscova spunea că sunt de netrecut, au fost rapid orbite și dezactivate, iar războiul electronic american a forțat radarele să emită, făcându-le vulnerabile la rachete antiradar. Rusia a exportat S-300VM către foarte puține state, sistemul fiind una dintre cele mai rare versiuni S-300 aflate în afara Rusiei. Venezuela este cel mai important client extern al Moscovei în ceea ce privește acest echipament, cu 2 batalioane complete. Al doilea client confirmat public este Egiptul. Cum a reușit Operațiunea „Southern Spear” să spargă apărarea aeriană a Venezuelei în doar 20 de minute? Fizica, au scris experții americani.

Potrivit acestora, S-300 se bazează pe radarul de ghidaj 9S32ME, dar acest radar are o vulnerabilitate exploatabilă: trebuie „să țipe” ca să audă. Aparatele EA-18G Growler și F-35C lansate de pe portavionul USS Gerald nu s-au limitat însă la a bruia semnalele sistemelor venezuelene, ci „le-au înecat complet.” Americanii i-au forțat pe operatorii venezueleni să tot mărească puterea la maximum pentru a distinge ceva prin zgomotul static. Analiștii au scris că aceasta a fost „momeala” folosită de americani: în clipa în care acele radare s-au aprins, ele au devenit balize pentru rachetele anti-radar ale Marinei SUA. Când ecranele li s-au umplut cu sute de ținte fantomă create de ingeniozitatea IT americană, operatorii și-au pus mâinile-n cap. Dacă au mai apucat.

Să mai notăm că în ultimul deceniu Rusia a promovat S-300VM drept „scutul suprem”. La ora 4 dimineața, pe 3 ianuarie, Marina SUA a transformat acea umbrelă „supremă” în materiale reciclabile, în mai puțin de 20 de minute. Rusia: lovită direct în plex și căzută în genunchi.

În sfârșit, un ultim aspect legat de partea militară. O observație interesantă, aparținând, culmea, chiar unui jurnalist chinez, Zhao Lanjian. Acesta crede că, de fapt, America a vrut să arate că poate învinge foarte ușor China fără a mai fi nevoie de o confruntare militară efectivă a acestor două mari puteri, confruntare directă care ar complica infinit lucrurile.

Sistemul aerian de apărare al Venezuelei era un mix rus și chinez. Iată ce remarcă Zhao Lanjian: „O parte din atacul din Venezuela e un fel de «show off tehnologic» american pentru chinezi. Timp de ani de zile, armata venezueleană a investit sume uriașe în achiziționarea de echipamente militare fabricate în China, construind ceea ce pretindea a fi «cel mai modern» sistem de apărare din America de Sud. La baza acestuia se afla o rețea de apărare aeriană centrată pe radarul chinez anti-stealth JY-27, considerat odată capabil să contracareze eficient avioanele stealth americane, precum F-22. În același timp, Corpul de Marină al țării, echipat cu vehicule blindate amfibii VN-16 și VN-18, era considerat pe scară largă o forță blindată redutabilă în regiune. Cu toate acestea, în timpul ultimei operațiuni militare americane, aceste sisteme construite de China au suferit ceea ce a fost descris ca «paralizie catastrofală». Sistemele radar au fost orbite în prima fază a războiului electronic, în timp ce echipamentele terestre grele – lipsite de superioritate aeriană și acoperire protectoare – nu au reușit să ofere performanțele de luptă așteptate și au fost distruse sau abandonate. Analiștii militari spun că acest lucru evidențiază decalajul tehnologic semnificativ care există încă atunci când sistemele de arme chinezești se confruntă cu adversari de top, precum armata americană, în medii electromagnetice complexe și de atac de precizie”. Iată, așadar, și China lovită direct în plex și căzută în genunchi.

Pe scurt, urmări pe care le putem vedea acum foarte clar:

– SUA au lovit decisiv un „proxy” al Rusiei din coasta Americii, și un aliat al Chinei și al Iranului. O lovitură năucitoare care pune presiune pe Rusia în contextul negocierilor cu Ucraina: prețul petrolului va continua să scadă, lovind și mai dur bugetul Rusiei.

– SUA a calmat China cu privire la amenințările din zona Taiwan (Iată ce pot face portavioanele noastre! pare a fi mesajul SUA, pe care l-a și demonstrat pe 3 ianuarie).

– A arătat „cartonașul” lui Khamenei (Iată ce se poate întâmpla dacă tragi în protestatari!).

Destul de satisfăcător, pentru o operațiune care a durat doar câteva ore.

Să vedem ce va urma: se anunță evoluții interesante! Și deloc alarmiste pentru noi, după cum le prezintă nu puțini…

Publicitate și alte recomandări video