Ana Bogdan a câștigat turneul!!! Românca s-a impus în finală cu 6-2, 3-6, 6-1.
UPDATE Dupa un meci tensionat, de joc ”umar la umar”, românca s-a i (...)
citeste totluni, 08.08.2022
Mai mult de jumătate din gospodăriile din România şi-au făcut cumpărăturile cel puţin o dată din magazine de tip discount, iar frecvenţa medie de cumpărare este de două ori pe lună, potrivit datelor unui studiu GfK România.
“Imaginea comerţului modern este în continuă schimbare şi în 2013. Jucătorii de pe piaţa de retail din România îşi fac din ce în ce mai mult simţită prezenţa, atât printr-un număr mai mare de magazine, cât şi prin acţiuni de promovare intensă în media. Anul trecut, aceste acţiuni s-au reflectat într-o creştere a comerţului modern cu un punct procentual faţă de 2011, atrăgând 49% din valoarea totală a pieţei de FMCG pentru consumul acasă. În ultimul trimestru al anului 2012, raportul dintre comerţul modern şi cel tradiţional a ajuns la 50/50 în valoare”, se arată într-un comunicat al GfK România. În acest context, formatul de tip discount acoperă 9% din cheltuielile gospodăriilor din România pentru bunuri de larg consum. În comparaţie cu 2011, se remarcă o creştere de 11% în valoare absolută. Analiza GfK România a luat în considerare evoluţia Penny Market, XXL Mega Discount şi Lidl, fără Profi care s-a repoziţionat în supermarket începând cu februarie 2012. “6 din 10 gospodării din România şi-au făcut cumpărăturile cel puţin o dată din discounteri, iar frecvenţa medie de cumpărare este de două ori pe lună. Atunci când merg la cumpărături în magazinele de tip discount, categoriile preferate sunt din zona de mâncare şi băuturi (sucuri, cafea, bere, apă)”, se mai spune în comunicat. Segmentul care înregistrează cea mai mare creştere în valoare este cel al produselor alimentare, marcând un plus de 19% faţă de 2011. Pentru băuturi, gospodăriile au cheltuit cu 10% mai mult în magazinele de tip discount pentru aceeaşi perioadă analizată. Odată cu expansiunea formatelor comerţului modern, mărcile private au crescut puternic, ajungând în 2012 la o cotă de piaţă de 12% în valoare pentru bunuri de larg consum la nivelul întregii ţări şi a tuturor formatelor de retail. “În cazul formatelor de tip discount, mărcile private acoperă aproximativ jumătate din cheltuieli, în creştere cu 21 puncte procentuale faţă de anul precedent. 9 din 10 gospodării au achiziţionat cel puţin un produs marcă privată din discounteri în decursul anului 2012”, potrivit datelor GfK România. Imaginea retailului din România continuă să se modifice şi prin prisma modului în care consumatorii îşi reajustează aşteptările faţă de formatul în care îşi fac cumpărăturile. “Printre elementele pe care le-am identificat în studiile GfK ca având potenţial de diferenţiere în termeni de satisfacţie faţă de tipurile de formate de retail se numără proximitatea, nivelul preţurilor, atmosfera din magazin, programele de loializare, oferta din revistele promoţionale precum şi produsele marcă privată şi varietatea de produse româneşti. Câştigătorii vor fi cei care reuşesc să întâmpine atât nevoile raţionale, cât şi pe cele emoţionale, în timp ce continuă să investească în înţelegerea acestor aşteptări”, a afirmat Gabriela Luca, Retail Specialist, Consumer Goods&Retail Division în cadrul GfK România.
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Un fotbalist și-a părăsit mireasa în ziua nunții ca să meargă la clubul său
„Ana Bogdan, cetăţean de onoare al Iaşului!” Albe şi negre după Iaşi BCR Open
FOTO „Cerbul cu opt picioare”. Iluzia optică surprinsă de un fotograf
Cine este primul român care a cerut și obținut de la judecători să fie eutanasiat
Fara restrictii din cauza COVID in Romania. Ce spune ministrul Sanatatii despre un nou lockdown
Crimă cumplită la Arad. Un tânăr tunisian a fost omorât de doi studenţi la Medicină
Cum pică zilele libere anul viitor. Sunt mai multe decât în 2022
Incendiu de vegetație uscată în apropierea Mănăstirii Frumoasa
VIDEO Coadă de 4 kilometri pe Transfăgărășan: ”E august, e week-end”
Ana Bogdan a câștigat turneul!!! Românca s-a impus în finală cu 6-2, 3-6, 6-1.
Aberațiile foamei de spațiu în perioada UNTOLD: balcon închiriat pentru dormit cu 1.200 de lei
Val de proteste la Guvern. Bugetari cu salarii de 4000-4500 de lei vor și mai mulți bani
Un ucrainean care și-a vândut țara rușilor, executat în propria casă
VIDEO O bătrână de 93 de ani a zburat legată de aripa unui avion
VIDEO Un tânăr cu Audi și-a filmat moartea în direct, cu 300 de kilometri pe oră
VIDEO Un rus trimis să ucidă în Ucraina, aruncat în aer în timp ce face propagandă lui Putin
FOTO Încă puțin până se deschide Family Market Bucium. Cum arată investiția acum
Marcel Iureș, chemat de 5 ori pe scenă în fața publicului. În sală s-a aflat și fiul lui Marin Preda
Ministrul Cîmpeanu şi mai mulţi secretari de stat au venit la Iaşi la forumul Educaţiei
De 10 ori mai mulți bani pentru bursele elevilor. Așa promite ministrul Cîmpeanu de la Iași
Un profesor a raportat la ANAF un venit de 60.000 euro din meditații
Pilot fotografiat în timp ce juca jocuri video în cabina avionului chiar înainte de decolare
VIDEO Imagini uluitoare. Un avion a zburat fix pe deasupra oamenilor
Drumuri ”sufocate” spre litoral. Ce rute ocolitoare sunt recomandate șoferilor de polițiști
Voluntarii Asociației WORLDSTREET îi învață pe refugiații ucraineni cum să-și găsească loc de muncă
Excepția care poate aduce la catedră „pile și neamuri”. Explicație oficială: Meseria nu e ofertantă
VIDEO România intră sub un „scut aerian NATO”. Avioane de luptă canadiene la baza Kogălniceanu
VIDEO Israelul se pregătește de război: 25.000 de soldați și rachete Iron Dome gata de atac
VIDEO/FOTO Trei români morți într-un accident de autocar în Bulgaria
Iași, al doilea județ cel mai tânăr din țară. România, o țară bătrână, tot mai bătrână
VIDEO Oțelul – Poli Iași 0-0. Nimic la nimic, doar un punctuleț muncit.
Cum îi „miroase” Elon Musk pe mincinoșii care vin la un interviu pentru job
Tragedie pentru un pompier: chemat la un incendiu, şi-a descoperit copiii printre morţi
Nicolae GRECULiga a doua, la restartVa fi Politehnica Iaşi una dintre protagonistele luptei pentru promovarea pe prima scenă? |
Eugen MUNTEANU(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V) |
arh. Ionel OANCEAUimitorul concurs de arhitectură (3) |
Alexandru CĂLINESCUCălătorie în centrul oraşului |
Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.