Magda Ursache nu tace!

Avem de a face cu o carte documentată la sânge, dar nu ternă şi scrobită, ci vioaie şi înaripată, cu marca stilistică „Magda Ursache”. Mă gândesc că în anii aceştia pe care îi trăim, ai deculturalizării fără repere şi discernământ, Comunismul cu rele şi rele este o piatră de temelie pentru un alt edificiu mai curat şi mai pur.

Din bogata ei operă, care mai cuprinde romane, ediţii critice, antologii, Magda Ursache publică acum Comunismul cu rele şi rele (Editura Eikon, Cluj-Napoca, 2013), volum de publicistică consistent (360 de pagini). Volumul este însă consistent şi prin conţinut, căci autoarea este o personalitate „răspicată”, cum spunea Iorga, care „are condei” tumultuos. Ştie ce vrea să spună despre tarele comunismului stalinist, apoi ceauşist şi cel postcomunist de astăzi, dar ştie şi cum să spună. Marginalizată şi astăzi subtil de destule reviste, dată afară în vremuri ceauşiste de la revista Cronica, Magada Ursache nu a tăcut niciodată şi nu a abdicat nicicând de la principiile ei. Nu s-a schilodit moral, cum i-a spus Bătrânul Urs (soţul şi marele folclorist şi etnolog Petru Ursache; probabil va trebui să treacă ceva timp de la moartea lui, ca să ne dăm seama ce operă importantă a lăsat): „Ai avut noroc, Magda, că te-au dat afară din presă. Nu te-au schilodit moral. N-ai scris editorial pe linie, n-ai promovat scribălăi ca Felecan, ajuns, ce ruşine!, în „Cronica” pe pagina întâi” (în Spiritul Critic, aprilie, 2014).

Da, n-a alunecat în noroiul moral al multor intelectuali, ci, ascultând de elanuri şi revolte izbucnite dintr-o îndărătnică recalcitranţă (muntenească, i-aş zice) faţă de tot ceea ce înseamnă compromis, Magda Ursache observă cu tristă luciditate mlaştina comunistă. Ea este o justiţiară din stirpea cea mai pură a justiţiarilor noştri autentici: Gheorghe Grigurcu (cel care scrie o „În loc de prefaţă”), Luca Piţu sau Theodor Codreanu. Să nu o uit nici pe Ileana Mălăncioiu, cu care este, poate, cea mai înrudită spiritual. Sigur, putem pune la îndoială unele verdicte, dar mai important este pathos-ul scriiturii şi adevărul scos încă o dată şi încă o dată la lumină. Extrem de bine informată, „citită” (cu cărţi fundamentale, nu cu pospăială de presaş pe „apucate”), autoarea prinde în cârlig amănuntul relevant şi condamnă cu pleasna muntenească, dar şi prezintă cu căldură pe cei care merită. Fapte din biografia personală completează informaţia din cărţi şi documente. Şi nici o clipă nu se lasă pradă descurajării, ca atâţia concetăţeni ai noştri, deşi cele zugrăvite cu penel ferm sunt în marginea abisală a colcăielii infernale.

Volumul în întregul său ne arată o „meşteşugăreasă” cu simţul măsurii şi echilibrului. Deşi pathos-ul de care vorbeam, ar fi putut-o trimite spre limbaj trivial şi invectivă necontrolată, Magda Ursache nu cade niciodată în acestea. Plăcerea lecturii Comunismului cu rele şi rele este reală şi durabilă tocmai prin evitarea exceselor. Marea calitate a volumului, în vremea aceasta, în care ostentaţia şi teribilismul sunt atât de frecvente, îşi are originea, cred, în simplitate, naturaleţe şi spontaneitate – toate călăuzite de Adevăr. Magda Ursache nu caută să pară ceea ce nu este, dar nici nu se sfieşte să fie în chip firesc, să pună punctual pe „i” în mod natural. Pe calea sincerităţii şi onestităţii, nici autoarea, nici cititorul nu sunt obligaţi să poarte haine de împrumut.

Tonalitatea autoarei este de obicei gravă, dar acidă. Ca să vă faceţi o idee, iată un fragment din articolul Acele de pernă: „Moderniştii” proletculţi scriau cu revolverul şi împuşcau cu stiloul (Al. Jar), iar una ca niciuna, Nina Cassian, striga în plenul unei adunări să se folosească mitraliera cu patru ţevi şi nume duios, Katiuşa. Contra „elementelor” înapoiate şi duşmănoase. Numai că în jocul de-a alba-neagra cu istoria literaturii, Crohmălniceanu este exculpat, iar Călinescu – pus la zidul infamiei. Aşa cum informatorii mărunţi sînt condamnaţi, în timp ce generalii cu umeri grei se bucură de pensii enorme, sînt condamnaţi colaboraţioniştii ca Arghezi, Gala Galaction, Camil Petrescu, nu cei care le-au diriguit demisia morală, condamnîndu-le arta „ruptă de trecut”. Ileana Vrancea („Lupta de clasă”) l-a desemnat pe Călinescu „constructor al proletcultului”. Nici Blaga nu scapă de blamul de a se fi apărat de Beniuc, trimiţînd un memoriu la CC.”

Ştiu că citarea acestui exemplu cu Nina Cassian poate părea unora deplasat în aceste zile, când poeta a murit. Că aşa suntem noi, românii, iertători, „despre morţi numai de bine” şi bla-bla-bla. Sunt însă în consens cu autoarea, care nu vrea să cunoască aceste tabu-uri când este vorba de adevăr şi de păstrarea curată a memoriei. Recursul la memorie ar putea fi motto-ul cărţii. Sau, cum citează autoarea pe Milan Kundera: „Revolta individului contra puterii înseamnă lupta memoriei contra uitării”. Şi Magda Ursache nu uită. Şi nu tace. Toate eczemele, toate furunculele pline de puroi ale comunismului sunt scoase la iveală în toată nocivitatea lor. Scriind cu patimă „rea” (dar atât de benefică pentru asanarea lumii româneşti) despre Brucan, autoarea face următoarele trimiteri: „A fost un om inteligent printre impostori ca Luca Laszlo, lăcătuşul ajuns ministru de Finanţe (’47-’52), ca lăcătuşul ucrainean Pantiuşa, ca Al. Drăghici, alt lăcătuş, cu 4 clase şi Şcoală profesională CFR, alte 4, săltat în grad de general-maior, ministru al securităţii şi şef al Departamentului Securităţii Statului (’53-’57), cu tablou pe pereţii şcolilor; electricianul Dej avea şi el 4 clase primare şi 3 gimnaziale, iar Ana Pauker „activase” ca modestă croitoreasă, dar având la bază Şcoala Leninistă de 2 ani a Cominternului. Cât despre Ioşca Chişinevschi, culturalizatorul, era semianalfabet. „La măgarul bătrân, frâu poleit”, zice etnosoful anonim”. Săracii, dacă nu au avut ca pontagii de azi posibilitatea lui copy-paste!

Scurtissim, în finalul acestei cronichete atât de scurte (spaţiul tipografic, bată-l vina!), să spunem că avem de a face cu o carte documentată la sânge, dar nu ternă şi scrobită, ci vioaie şi înaripată, cu marca stilistică „Magda Ursache”. Mă gândesc că în anii aceştia pe care îi trăim, ai deculturalizării fără repere şi discernământ, Comunismul cu rele şi rele este o piatră de temelie pentru un alt edificiu mai curat şi mai pur. Altfel, ne vom scufunda.

Publicitate și alte recomandări video