Ana Bogdan a câștigat turneul!!! Românca s-a impus în finală cu 6-2, 3-6, 6-1.
UPDATE Dupa un meci tensionat, de joc ”umar la umar”, românca s-a i (...)
citeste totluni, 08.08.2022
Managerul Institutului "Marius Nasta", Beatrice Mahler, afirmă că în secţia COVID a spitalului pe care îl conduce sunt cazuri grave de pacienţi, a căror stare se poate deteriora şi care ar putea avea nevoie în orice moment de terapie intensivă.
Mahler susţine că medicii se confruntă cu situaţi în care trebuie să trateze familii întregi, dar şi că unii pacienţi le mărturisesc medicilor că au colegi de de serviciu care nu vor să se testeze sau, dacă se testează, nu declară boala.
Cititi si: 6.516 cazuri noi și 116 decese în ultima zi. Peste 40.000 de teste făcute
"Este o presiune extrem de mare legată de pacienţii care au nevoie de asistenţă medicală, legat de cazurile care ajuns cu necesar crescut de oxigen, pacienţi pentru care trebuie în fiecare noapte să suplimentăm numărul de paturi. Noaptea trecută am avut zece paturi suplimentate, dar poate că asta nu e atât de neobişnuit pentru că am mai trăit în noiembrie. Ce e diferit în acest moment este că pe această secţie COVID, unde avem un normativ de personal al unei secţii obişnuite, avem 10 pacienţi care ar putea în orice moment să ocupe un loc în Terapie Intensivă, unde asistăm pacienţii cu ajutorul medicilor de la Terapie Intensivă, vorbim de proceduri de ventilaţie non-invazivă, e adevărat, nu sunt pacienţi intubaţi, dar sunt pacienţi gravi, pacienţi critici şi atrag atenţia că această îngrijire noi trebuie să o facem cu un personal deficitar şi atunci nu ne mirăm de nemulţumirea care apare ca urmare a timpului scurt pe care personalul poate să îl aloce unui pacient”, a declarat Beatrice Mahler, vineri seară, la Digi 24.
Medicul a constatat că sunt multe cazuri care se pot agrava rapid. "Din perspectiva mea şi din modul în care văd eu lucrurile, da. Pe de o parte, numărul de cazuri care sunt în spital este mare şi sunt cazuri mult mai grave, cu o evoluţie rapid spre deteriorare. Pe de altă pare, sunt foarte mulţi pacienţi şi nu vorbim de un membru al familiei, ci familii întregi. Primim telefoane, sunt cel puţin 4-5 familii pe zi care solicită ajutorul, familii cu mai mulţi membri bolnavi. Sigur, intensitatea bolii variază în cadrul aceleiaşi familii”, a adăugat ea.
Mahler a catalogat COVID-19 drept "o boală vicleană, o boală extrem de nesigură şi impredictibilă ca evoluţie”. Ea a atras atenţia asupra faptului că mai multe persoane i-au spus că au colegi de serviciu care s-au testat cu teste rapide, dar nu vor să declare boala, sau cunosc oameni care au simptome, dar nu vor să se testeze, ea spunând că aceste situaţii "amplifică gravitatea situaţiei pe care o trăim".
"Sunt convinsă că, fără să facem testarea rapidă şi rapid, nu vom reuşi să stabilizăm această creştere a numărului de cazuri”, a afirmat Mahler. Ea a precizat că nu a avut pacienţi care să refuze oxigenul, însă a avut pacienţi care au cerut un anumit protocol medical, solicitând medicamente care nu se administrează în România, ei fiind refuzaţi. "Nu mă aştept ca lucrurile să evolueze într-o direcţie bună", a afirmat Mahler.
Cuvinte cheie: + Beatrice Mahler, cazuri, deteriorare, covid
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Un fotbalist și-a părăsit mireasa în ziua nunții ca să meargă la clubul său
„Ana Bogdan, cetăţean de onoare al Iaşului!” Albe şi negre după Iaşi BCR Open
FOTO „Cerbul cu opt picioare”. Iluzia optică surprinsă de un fotograf
Cine este primul român care a cerut și obținut de la judecători să fie eutanasiat
Fara restrictii din cauza COVID in Romania. Ce spune ministrul Sanatatii despre un nou lockdown
Crimă cumplită la Arad. Un tânăr tunisian a fost omorât de doi studenţi la Medicină
Cum pică zilele libere anul viitor. Sunt mai multe decât în 2022
Incendiu de vegetație uscată în apropierea Mănăstirii Frumoasa
VIDEO Coadă de 4 kilometri pe Transfăgărășan: ”E august, e week-end”
Ana Bogdan a câștigat turneul!!! Românca s-a impus în finală cu 6-2, 3-6, 6-1.
Aberațiile foamei de spațiu în perioada UNTOLD: balcon închiriat pentru dormit cu 1.200 de lei
Val de proteste la Guvern. Bugetari cu salarii de 4000-4500 de lei vor și mai mulți bani
Un ucrainean care și-a vândut țara rușilor, executat în propria casă
VIDEO O bătrână de 93 de ani a zburat legată de aripa unui avion
VIDEO Un tânăr cu Audi și-a filmat moartea în direct, cu 300 de kilometri pe oră
VIDEO Un rus trimis să ucidă în Ucraina, aruncat în aer în timp ce face propagandă lui Putin
FOTO Încă puțin până se deschide Family Market Bucium. Cum arată investiția acum
Marcel Iureș, chemat de 5 ori pe scenă în fața publicului. În sală s-a aflat și fiul lui Marin Preda
Ministrul Cîmpeanu şi mai mulţi secretari de stat au venit la Iaşi la forumul Educaţiei
De 10 ori mai mulți bani pentru bursele elevilor. Așa promite ministrul Cîmpeanu de la Iași
Un profesor a raportat la ANAF un venit de 60.000 euro din meditații
Pilot fotografiat în timp ce juca jocuri video în cabina avionului chiar înainte de decolare
VIDEO Imagini uluitoare. Un avion a zburat fix pe deasupra oamenilor
Drumuri ”sufocate” spre litoral. Ce rute ocolitoare sunt recomandate șoferilor de polițiști
Voluntarii Asociației WORLDSTREET îi învață pe refugiații ucraineni cum să-și găsească loc de muncă
Excepția care poate aduce la catedră „pile și neamuri”. Explicație oficială: Meseria nu e ofertantă
VIDEO România intră sub un „scut aerian NATO”. Avioane de luptă canadiene la baza Kogălniceanu
VIDEO Israelul se pregătește de război: 25.000 de soldați și rachete Iron Dome gata de atac
VIDEO/FOTO Trei români morți într-un accident de autocar în Bulgaria
Iași, al doilea județ cel mai tânăr din țară. România, o țară bătrână, tot mai bătrână
VIDEO Oțelul – Poli Iași 0-0. Nimic la nimic, doar un punctuleț muncit.
Cum îi „miroase” Elon Musk pe mincinoșii care vin la un interviu pentru job
Tragedie pentru un pompier: chemat la un incendiu, şi-a descoperit copiii printre morţi
Nicolae GRECULiga a doua, la restartVa fi Politehnica Iaşi una dintre protagonistele luptei pentru promovarea pe prima scenă? |
Eugen MUNTEANU(Re)denumiri anapoda ale unor instituții de învățământ (V) |
arh. Ionel OANCEAUimitorul concurs de arhitectură (3) |
Alexandru CĂLINESCUCălătorie în centrul oraşului |
Cum au fost arvunite locurile AUR de la Iaşi pentru viitoarea legislatură a Parlamentului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.