Mai e Iașul un oraș laic? Revrăjirea comunității pe bani publici

Astfel, publicul interesat de cultură este întrebat ce părere are despre o problemă care ține de treburile interne ale Bisericii Ortodoxe Române, mai precis despre inițiativa pe care Teodor Baconschi şi Adrian Papahagi au avut-o de a solicita forurilor de conducere ale BOR luarea unei decizii privind sărbătorirea Paștelui la aceeași dată cu catolicii.

Această problemă necesită, desigur, o dezbatere, iar scrisoarea deschisă a celor doi trebuie tratată cu seriozitate și merită un răspuns din partea BOR. Însă faptul că o instituție publică de cultură, aflată în subordinea Primăriei Iași și finanțată din taxele și impozitele plătite de toți ieșenii, indiferent cum se raportează ei la credință și religie, se amestecă în această discuție și se folosește de o platformă (pagina oficială de Facebook) la care lumea s-a abonat pentru a afla despre activitățile culturale laice, este scandalos!

Acesta nu este decât cel mai recent pas din ofensiva pe care promotori (din convingere sau interes) ai influenței BOR o desfășoară de ceva vreme în Iași. Ofensiva la care mă refer a început ca o acțiune de restaurare a unor morminte aflate în paragină, urmată de pomeniri la care au participat primarul, fostul director al Ateneului, nelipsitul cor bisericesc și o sumedenie de personaje mai mult sau mai puțin exotice, îmbrăcate în negru. Ulterior, acestea au virat în derizoriu prin difuzarea de imagini cu colive și pălăriuțe negre, și care nu mai aveau nicio legătură cu pretextul cultural inițial.

Un amic mi-a atras atenția că în primul interviu dat din postura de manager interimar al Complexului Muzeal Național Moldova, fostul director al Ateneului a lansat candid ideea că singura persoană care are puterea și înțelepciunea să unească toate universitățile din Iași ar fi Mitropolitul Teofan! Deci din postura de manager al unei instituții aparținând statului (încă) laic, promovează amestecul Bisericii în treburile universităților! Evident, nicio reacție din partea societății civile, care privește înmărmurită (sau în altă parte).

Acum câteva zile, primarul Mihai Chirica, împăunându-se cu relația specială consolidată de acordarea titlului de Cetățean de Onoare lui Alexandru Chituță, prin care aduce la Iași lucrări de artă de la Muzeul Bruckenthal din Sibiu, a înfierat cu mânie proletară folosirea inteligenței artificiale în artă, identificând-o ca o posibilă sursă de manipulare. La fel cum la proiecția din 1895 a filmului „L’arrivée d’un train en gare de La Ciotat” (t.m. Intrarea unui tren în gara din La Ciotat) al fraților Lumière spectatorii s-au speriat, au început să țipe și s-au refugiat în spatele sălii la vederea imaginii trenului venind direct spre ei, la fel îndeamnă primarul unui oraș universitar ca oamenii să nu se lase manipulați de lucrări de artă făcute cu ajutorul calculatorului și se lansează într-o exegeză cu pilde biblice a picturii „Ecce Homo” a lui Tițian. Probabil domnia sa, absorbit de noua vocație hermeneutică, uită ce instrumente folosește pentru a-și trimite maximele și cugetările către fanii săi sau cei interesați de activitatea primăriei pe care o conduce. Iar dacă e să vorbim despre manipulare sau deep fake, niciodată inteligența artificială, care e doar un instrument, nu va depăși naturalețea unui politician aflat în (perpetuă) campanie electorală.

Ok, și totuși de ce sunt periculoase aceste tendințe?

O anumită coincidență a fost remarcată și la nivel național, nu doar pe plan local. Într-o discuție cu mai mulți actori ai scenei de artă din București, cineva mi-a atras atenția asupra calității de absolvenți de Teologie sau a unor legături strânse cu Biserica pe care le au conducătorii principalelor instituții de cultură din Iași (cu excepția Teatrului Național și a Muzeului Național al Literaturii). Spre exemplu, Andrei Apreotesei, absolvent de Teologie, conduce CMNM cu Palatul Culturii și celelalte muzee, inclusiv Palatul de la Ruginoasa, de se învârte în mormânt Al. I. Cuza, cel care a confiscat averile mănăstirilor, demarând procesul de secularizare; Ateneul Tătărași cu cinematografele și recent încorporata Baie Turcească sunt în subordinea lui Gheorghiță Rusu Persic, și el absolvent de Teologie și fost coleg în corul Byzantion cu Apreotesei; Andrei Fermeșanu, absolvent de Seminar Teologic și Teologie la UAIC, e manager la Opera Națională Română din Iași, un bun vehicul electoral de-a lungul timpului; Facultatea de Arte Vizuale și Design din cadrul UNAGE organizează în galeria universității expoziții în colaborare cu un colecționar prieten cu managerul interimar al Muzeului Bruckenthal, și el (surpriză!) absolvent de Teologie. Multe dintre aceste instituții programează evenimente, dezbateri și alte acțiuni în care predomină discursul religios și ideile promovate de BOR în societate.

La acest circuit se adaugă Muzeul Mitropolitan, inclus recent în proiectul Luna Sculptorilor Români, proiect finanțat generos din bani publici (adică și ai tăi, și ai mei), despre a cărei orientare naționalistă, suveranistă și antiglobalistă a scris pe larg criticul de artă și curatorul Cristian Nae în Observator Cultural. Apropo de influența Bisericii, s-ar părea că unul dintre motivele pentru care Baia Turcească nu va fi niciodată un Centru Internațional de Artă Contemporană autonom este tocmai vecinătatea cu Mitropolia, care s-ar teme de eventuale proiecte critice la adresa sa.

Deși credeam că publicul larg e mai puțin atent la aceste aspecte, am fost surprins să constat anumite comentarii subtile, pertinente, din partea unor oameni fără studii de specialitate, care au remarcat, la rândul lor, intensificarea frecvenței discursurilor care conțin cuvinte precum religie, sacru, ortodoxism. Nimeni nu are o problemă cu credința personală a fiecărui individ, manifestată sincer, în intimitate sau într-un cadru predefinit. Însă exhibarea ritualurilor și limbajului religios în spațiul public ține de cele mai multe ori de un performance, un rol pe care politicienii-actori îl joacă în fața maselor. Dacă decupezi anumite secvențe din comportamentul și discursurile acestora, pare că nu mai trăim într-un oraș dintr-un stat laic, ci într-o feudă închinată simbolic Mitropoliei Moldovei și Bucovinei, cea mai puternică instituție din acest areal geografic. Până și liderii USR, singurul partid care a avut curajul să se delimiteze de influența religiei în administrație și să o conteste pe cea din învățământul preuniversitar, s-au afișat spășiți și pioși pe 14 octombrie, pentru a se alinia și a nu antagoniza un electorat care oricum nu e interesat de discursul lor modernizator.

Secularizarea este un proces complex, apărut mai ales în Vestul Europei, care afectat într-o proporție mai mică și alte țări precum România. Ea se manifestă prin scăderea influenței religiei în viața publică și prin creșterea individualismului și a valorilor seculariste. Sociologul Max Weber a folosit termenul „dezvrăjire” pentru a sublinia modul în care gândirea magică și viziunea asupra lumii bazată pe religie au fost înlocuite cu o viziune seculară, bazată pe raționalitate și știință. În trecut, oamenii explicau fenomenele naturale prin forțe supranaturale sau zei. Odată cu progresele în știință, aceste explicații religioase au fost înlocuite cu explicații bazate pe legi naturale. Lumea a devenit astfel „dezvrăjită” în sensul că a pierdut o parte din mister și sacralitate. Oamenii nu mai apelează la religie pentru a explica evenimentele din viața de zi cu zi: bolile nu mai sunt văzute ca pedepse divine, ci prin cauze naturale și tratate cu medicamente; legitimitatea conducătorilor nu mai este derivată din dreptul divin, ci din alegeri sau alte procese politice etc.

La finalul anului 2015, într-un articol din Revista 22, Mirel Bănică, un fin cunoscător al fenomenului și autor de cărți de referință pe acest subiect, remarca faptul că tragedia de la Colectiv a marcat un moment de cotitură în relația dintre Biserica Ortodoxă Română și societatea românească, accelerând un proces de secularizare deja existent, manifestat prin scăderea practicilor religioase și a gradului de încredere în Biserică. Biserica a fost criticată pentru gestionarea crizei și pentru poziția sa rigidă în probleme sociale, aspecte care au determinat o creștere a sentimentului anticlerical și o reevaluare a rolului Bisericii în societate.

În paralel, de-secularizarea este o tendință contra-seculară care la nivel mondial se manifestă printr-un sentiment de „revrăjire” a lumii, cu mai multe cauze. Inclusiv Patriarhul Daniel observa, într-un articol din 2007, o creștere a interesului pentru diverse forme de spiritualitate, cum ar fi yoga, meditația, mindfulness, și spiritualitatea new age. Unii oameni consideră că materialismul și secularismul modern au dus la o pierdere a sensului și a conexiunii cu ceva mai mare decât sinele, și caută alternative care să le ofere un sentiment de apartenență și transcendență. Iar în anumite părți ale lumii, se observă o revigorare a religiilor tradiționale, precum creștinismul și islamul.

Cazul de la Iași este însă excepțional în contextul societății românești. ​​Habitus-ul cultural joacă un rol important în dinamica secularizării/de-secularizării: normele și valorile internalizate de indivizi influențează modul în care aceștia se raportează la religie. Creșterea inegalității, alienarea socială și reacțiile la impactul tehnologiei pot determina mulți oameni să caute sens și apartenență în spiritualitate sau religie. Chiar în plin avânt al discursului populist, suveranist, atât de drag lui Putin și prietenilor săi din Estul Europei, ceea ce se întâmplă aici – într-un oraș patriarhal, mai degrabă conservator decât progresist, chiar la nivelul majorității tinerilor, în căutare de repere identitare – e fără precedent, ca amploare și intensitate, la nivel național.

Numărul de voci autonome, independente, nepartizane, care își asumă poziționări publice ce ar putea deranja e în scădere. Pasivitatea, lipsa de reacție sau chiar complicitatea unei părți a intelectualilor ieșeni la acest proces de „revrăjire” prin intermediul unor instituții care aparțin de un stat laic este îngrijorătoare, fiind un semnal de alarmă pentru sănătatea societății, în general, și a democrației, în special. Dezbaterile pe teme importante sunt inexistente sau cel mult mimate în întâlniri la care sunt invitați doar participanți cooperanți. Iar la aceste alegeri, șansele unei schimbări fundamentale în modul în care este condus orașul sunt aproape inexistente. La nivel local, din perspective civice și laice, trăim probabil cel mai dificil moment de după ‘89.

P.S. Fără legătură cu ce am semnalat mai sus, după mai bine de 3 ani în care am semnat, din două în două săptămâni, rubrica de mai sus, simt nevoia să pun punct, cel puțin pentru moment, acestei serii de articole. Rămân conectat și atent și voi colabora în continuare cu presa locală și națională, atât timp cât voi avea, precum aici, libertate deplină de exprimare. Mulțumesc atât celor care, de-a lungul timpului, m-au felicitat și încurajat, cât și celor care m-au criticat sau combătut: nu există altă cale spre progres decât polemica onestă, constructivă, dezbaterea reală și alegerea celor mai bune soluții care rezultă din acest proces.

 

George Pleşu este manager cultural, preşedintele Asociaţiei AltIaşi

Publicitate și alte recomandări video