Urs în judetul Iaşi? Urme ciudate în zona Dobrovăţ, făcute publice de un inginer silvic. Unde duc indicaţiile?
“Urs în padurea Bârnova-Dobrovat? Ce informatii avem si de ce nu ar trebui sa ne & (...)
citeste totvineri, 27.05.2022
Un pic peste jumătate dintre francezi (51%) nu cred în Dumnezeu, arată un sondaj realizat de Ifop pentru Asociaţiile Jurnaliştilor de Informaţii despre Religii (AJIR) publicat joi, o creştere importantă faţă de 44% cât era acest nivel în urmă cu zece ani, relatează AFP.
La întrebarea ”dumneavoastră, personal, credeţi în Dumnezeu?”, 51% dintre persoanele chestionate au răspuns ”nu”. În 2011, 44% răspundeau ”nu” la această întrebare. În 1947, 66% dintre francezi credeau în Dumnezeu, potrivit unui sondaj Ifop de la acea vreme. Potrivit sondajului publicat joi, cele mai credincioase persoane fac parte din categoria de vârstă de peste 65 de ani (58%), iar apoi din categoria de vârstă 18-34 de ani (48%).
Întrebaţi dacă epidemia covid-19 i-a apropiat de practica relgioasă, 91% dintre francezii chestionaţi răspund ”nu” şi doar 9% răspund ”da”. Întrebaţi despre incendiul de la Catedrala Notre-Dame din Paris, 79% dintre cestionaţi declară că acest eveniment nu a trezit în ei ”sentimentul religios” şi nici ”fibra spirituală”. Însă 21% simt contrariul. Potrivit acestui sondaj, francezii vorbesc tot mai puţin despre religie în familie - 38%, însăcere faţă de 58% în noiembrie 2009.
Doar 29% dintre francezi discută despre religie cu prietenii lor, tot în scădere, de la 49% în 2009. Acest studiu vizează totdată ce părere au francezii despre Papa Francisc. Astfel, 41% dintre francezi consideră că Papa apărăr ”mai degrabă bine” valorile catolicismului, 44% consideră că le apără ”nici bine, nici rău”, iar 15% ”mai degrabă rău”.
De asemenea, 68% dintre francezi consideră că religiile ”pot contribui la transmiterea tinerilor unor repere şi valori pozitive: respectul faţă de altul, toleranţa, generozitatea, responsabilitatea”. În 2009, 77% dintre francezi erau de această părere. În total, 54% dintre persoanele intervievate consideră că ”toate religiile sunt egale”. În 2007, 62% erau de această părere.
Totodată 47% dintre francezi consideră că ”mesajul şi valorile creştinismului sunt în continuare de actualitate”. Tot 47% consideră că ”religiile pot contribui în mod pozitiv la mari dezbateri de societate: bioetică, moralizarea economiei, familie”, în scădere faţă de 51% în 2009. Ancheta a fost realizată în perioada 24-25 august, asupra unui eşantion reprezentativ de 1.028 de francez majori, prin chestionar autoadministrat online, după metoda cotelor.
Cuvinte cheie: + Franta, Dumnezeu, Notre-Dame, Paris
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Echipele din Belarus şi Ucraina nu se vor putea înfrunta în competiţiile UEFA
Un refugiu din Alpii francezi, închis „definitiv”, victimă a încălzirii globale
Lewis Hamilton poate concura cu bijuterii şi piercinguri cel puţin până la 30 iunie
Surse: Glovo disponibilizează 40% dintre angajații fostului foodpanda România
Bărbat decedat pe stradă, lângă Spitalul Municipal Ploieşti. Paznicul nu a alertat cadrele medicale
Doi politicieni ruşi îi cer lui Putin să oprească invazia în Ucraina
Armele au devenit cauza principală a deceselor în rândul tinerilor americani
Vanessa Youness, apropiată de Emil Boc, condamnată la 3 ani închisoare cu executare
CNAIR a aprobat azi indicatorii tehnico-economici ai Autostrăzii Focşani-Bacău
Se deschid oficial bazele de agrement din Iaşi. Cât costă şezlongul la Ciric
Rareş Bogdan visează că PNR va ajunge la 36% la alegerile din 2024
Hunedoara: Un băieţel de doi ani a murit după ce a căzut de la etaj, scăpat de mama sa
Dana Nălbaru, despre fiul ei, Kadri: Școala nu îl ajută. E prea avansat pentru vârsta pe care o are
Ce reprezintă compania CreditPrime – recenziile clienților (P)
Dacia Sandero revine în luna aprilie pe podiumul vânzărilor de mașini noi în Europa
Google prezintă Street View Camera. Poate fi montată pe orice mașină
Cecenul Asvad Idriso, „comandantul Tik-Tok”, a fost spulberat de ucraineni
Rusia a trimis pe frontul din Ucraina oameni complet nepregătiţi
Starlink are acum 400.000 de utilizatori. Popularitatea sa explodează în 2022
Generalul Shamanov, măcelarul din Cecenia, detalii despre terminarea războiului
Peste 100 de designeri, 40 de show-uri de modă, un catwalk impozant
Ministrul Predoiu “revarsă” un val de privilegii către magistraţi
Schimbarea din Codul Rutier la care nu se mai aștepta nimeni. Aviz motocicliștilor!
Lazăr Vlădică, fostul şef de la Armamente, a fost audiat de procurorii DNA
Cererea de ghiozdane antiglonț pentru copii a crescut în SUA
Cantităţi fără precedent de petrol din Rusia se îndreaptă către India şi China
ROBOR la trei luni atinge cea mai mare valoare din ultimii nouă ani
Fostul vicepreşedinte al CJ Suceava prins când primea 40.000 de euro mită, trimis în judecată de DNA
Fiica adoptivă a lui Ilie Năstase: „Bună! Sânii mei se numesc Chloe și Coco”
Un deputat atrage atenţia asupra mâncării cu gândaci servită la cantina de la “Cuza”
Profilul proprietarului care apelează la firma de izolații exterioare Isoterm (P)
Alina Sorescu și Alexandru Ciucu, divorț și partaj de multe milioane
Ministrul Dîncu vrea salarii mai mari pentru personalul din Armată
Opera Iaşi organizează pe 30 mai o gală specială dedicată sopranei Adriana Severin
Mouratoglou își asumă vina pentru eșecul Simonei Halep la Roland Garros
"The Gray Man" va fi disponibil pe Netflix începând cu 22 iulie (VIDEO)
Decizia celor de la Roland Garros, după ce Irina Begu a lovit cu racheta un copil
Ungaria vinde benzină și motorină la preț redus doar maghiarilor
Cum a început povestea Dedeman. Absolventul de matematică de la Cuza a descoperit ceva
Surpriză la Roland Garros: Alize Cornet a eliminat-o pe Jelena Ostapenko în turul doi
Broadcom dă 61 de miliarde de dolari pe Vmware. Una dintre cele mai mari din sectorul tehnologiei
Alexandru CĂLINESCUFranţa: un guvern de tranziţie, dar cu probleme |
George PLEȘUCine ocupă scaunul gol? |
dr. Eugen TÂRCOVEANUIN MEMORIAM: Am pierdut un model - prof. dr. Victor Strat |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.