anunturi
grandchef
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

Mai multe indicatoare rutiere din Harghita, în limba maghiară, acoperite cu vopsea

GALERIE
indicator limba maghiara vandalizatd
  • indicator limba maghiara vandalizatd
- +

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Harghita s-a sesizat din oficiu şi efectuează cercetări în legătură cu săvârşirea infracţiunii de distrugere, după ce persoane necunoscute au acoperit cu vopsea neagră partea în limba maghiară a mai multor indicatoare rutiere, aflate la intrarea în câteva localităţi din judeţ.

Reprezentanţii biroului de presă al instituţiei au afirmat că, în cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, "persoane necunoscute au acoperit cu vopsea de culoare neagră porţiuni din indicatoarele rutiere de orientare, amplasate la intrarea în patru localităţi din judeţul Harghita, una urbană şi două rurale din zona Bazinului Odorheiu Secuiesc, precum şi una de la intrare în municipiul reşedinţă, Miercurea Ciuc".

"Poliţiştii harghiteni desfăşoară cercetări şi investigaţii în vederea identificării autorilor şi tragerii acestora la răspundere penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de distrugere", au mai precizat reprezentanţii IPJ Harghita.

Şi Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov a anunţat că va depune plângere pentru distrugere.

De asemenea, purtătorul de cuvânt al UDMR, Hegedüs Csilla, a cerut tragerea la răspundere a autorilor, susţinând că este vorba de o provocare împotriva comunităţii maghiare.

"Ceea ce s-a întâmplat azi-noapte (sâmbătă spre duminică - n.r.) la Odorheiu Secuiesc şi în alte localităţi din împrejurime, vopsirea inscripţiilor maghiare, constituie o provocare împotriva comunităţii maghiare. UDMR condamnă aceste acte de vandalism. Am depus plângere la poliţie. Autorităţile statului trebuie să-şi facă datoria, pentru ca autorii să fie identificaţi şi traşi la răspundere conform legii", a scris Hegedüs Csilla, pe Facebook.

Totodată, senatorul UDMR din Odorheiu Secuiesc, Antal Lóránt, a scris, tot pe Facebook, că "este ruşinos că începem aşa 2020!" şi a cerut oficial identificarea şi pedepsirea cât mai rapidă a vinovaţilor.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă

Cosmin PAȘCA

Un profesor universitar explică de ce Iaşul nu merită autostradă

A se observa formularea în context a profesorului: autostrada „este un mijloc ca EU să ajung undeva”. Cu alte cuvinte, pentru Bulai şoseaua rapidă are un singur sens, spre Iaşi. Oraşul e văzut ca o grădină zoologică, oamenii stau aici într-un ţarc, din care n-au voie să iasă. Pot fi însă vizitaţi, ideal când începe bâlciul de Sfânta Parascheva.

opinii

New York şi Alabama. Un circuit epic

Codrin Liviu CUȚITARU

New York şi Alabama. Un circuit epic

Prin povestirile lui, Capote a avut, în mod evident, o influenţă hotărâtoare asupra a ceea ce s-a numit proza minimalistă americană din ultima jumătate a secolului XX. Acest tip de epic se concentrează pe frânturi din existenţa imediată, pe care le explorează nesofisticat şi totuşi artistic. Viziunea naratorului minimalist e pragmatică, evitând, din start, construcţiile monumentale ale romanului tradiţional, căutarea adevărurilor majore ale lumii sau elucidarea codurilor absconse şi derutante din istorie.

Miticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor

George ŢURCĂNAŞU

Miticilectualii ca Alfred Bulai şi disursul discriminatoriu la adresa moldovenilor

Când ai într-o regiune devenită fundătură prin proiectarea şi construcţia statului naţional, respectiv o aglomeraţie urbană de 400-450 mii de locuitori, ce ar fi singura capabilă să gestioneze fluxuri importante la nivel regional şi să polarizeze cât de cât regiunea, atât cât să-i creeze o minimă stabilitate şi coeziune teritorială, nu o izolezi din cauză că nu i-ar fi Bucureştiului de folos nu ştiu ce autostradă, ci faci eforturi să o deschizi către lume.

Întâmplările lui Nobel (I)

Bogdan ILIESCU

Întâmplările lui Nobel (I)

„All things are ready, if our mind be so.” (Toate lucrurile sunt pregătite, dacă şi mintea noastra este.) - William Shakespeare, Henry V

pulspulspuls

Iarăşi s-a făcut mişto de pârlipca lui Tudorel din Sărărie. Iată cu ce ocazie!

Iarăşi s-a făcut mişto de pârlipca lui Tudorel din Sărărie. Iată cu ce ocazie!

Două vorbe mai relaxate pe astăzi, dacă tot e joi, despre unul din evenimentele notabile care au loc în aceste zile în târg, stimaţi telespectatori şi drăguţe telespectatoriţe: selecta adunarea arhitecţilor de pe tot rotogolul ţării şi, de ce nu, chiar al Evropii şi al planetei. 

Caricatura zilei

Băsescu a pocnit, de data asta, o mașină

Editia PDF

Bancul zilei

Doi rechini : - Ce faci, ma? - Am fost bolnav... - Pai, ce-ai avut?  - Am mâncat un general rus si o saptamân (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.