Muncitorii care lucreaza la parcarea subterana au descoperit in timpul sapaturilor schelete umane, lucrarile fiind intrerupte, sambata, pentru ca acestea sa fie analizate.
Directorul Directiei de Investitii din Primaria Capitalei, Bogdan Hreapca, a plecat la Universitate pentru a vedea despre ce este vorba.
Saptamana trecuta au fost descoperite in aceeasi zona structuri de zid si doua conducte de apa din secolele XVIII-XIX.
Cercetarea arheologica preventiva din zona Universitatii a scos la iveala, pentru inceput, structuri de zid si doua conducte apa din secolele XVIII-XIX, declara, in 18 noiembrie, pentru MEDIAFAX, adjunctul sefului de santier, Andrei Magureanu.
Directorul Directiei de Investitii a municipalitatii, Bogdan Hreapca, declara, in 19 noiembrie, ca in a zecea zi de lucrari la santierul de la Piata Universitatii pentru construire parcarii subterane s-au intalnit reprezentantii comisei Primariei si ai comisiei de arheologi, concluzia fiind ca nu se pune problema ca in perimetrul respectiv sa nu fie executata parcarea.
"Singura problema legata de cercetarea arheologica din zona ar viza mici posibile modificari ale proiectului. Nu se pune problema imposibilitatii de a executa in perimetrul respectiv a parcarii subterane", a spus Hreapca, ca o concluzie a intalnirii comisiilor primariei si arheologilor.
Municipalitatea vrea sa construiasca la Piata Universitatii, in zona unde au fost statuile lui Mihai Viteazul, Spiru Haret, Ion Heliade Radulescu si Gheorghe Lazar, o parcare subterana.
Pentru parcajul de la Universitate a fost incheiat un contract de concesiune a lucrarilor publice cu consortiul de firme Inter Parking Hispania SA, Terra Test Cimentaciones SL, Alius Inversiones SL si Simex SA, urmand sa fie realizate aproximativ 400 de locuri de parcare.
Cele patru statui au fost mutate pe perioada lucrarilor in Parcul Izvor, unde vor ramane pana cand lucrarile la parcare "vor intra in subteran", urmand sa fie apoi reasezate pe locurile initiale. (Mediafax)
Publicitate și alte recomandări video