anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

Mai multe zone din regiunea Madrid vor intra în carantină de luni

GALERIE
Madrid carantina
  • Madrid carantina
- +

Mai multe zone din regiunea Madrid vor intra din nou în carantină de luni, iar circa 850.000 de persoane sunt afectate de aceste noi măsuri.

Astfel, locuitorii din zonele vizate, care reprezintă 13 la sută din populaţia regiunii, vor putea ieşi din cartierul lor doar pentru a merge la muncă, la medic sau a-şi duce copiii la şcoală.

De asemenea, intrarea în aceste zone, exceptând motive de primă necesitate, va fi interzisă. Preşedinta regiunii, Isabel Diaz Ayuso, a anunţat că în aceste cartiere, situate în zona de sud a capitalei, vor fi închise parcurile, în timp ce magazinele, barurile şi restaurantele vor funcţiona la o capacitate redusă la 50 la sută.

Numărul persoanelor care se pot întâlni a fost redus de la zece la şase. Măsurile intră în vigoare de luni, pentru o durată de două săptămâni.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

PNL nu poate guverna fără PSD

Cosmin PAȘCA

PNL nu poate guverna fără PSD

Nu este exclus ca, pe fondul unui dezinteres masiv la urne, PSD să obţină un număr de mandate sensibil mai mare decât cel estimat pe baza voturilor de la locale. Şi atunci nici „mama” alianţei cu USR PLUS, PMP şi UDMR nu va oferi PNL liniştea necesară să guverneze.

Filmuletul zilei

opinii

Transformare

Codrin Liviu CUȚITARU

Transformare

„Laa instaanţăă meelg cuu aaltceevaa. Suusţiin căă m-aauu deesnaaţiioonaaliizaat ceeii dee laa LLS, puunâânduu-măă săă fuumeez... Aam şii dooveezii. Mii-aauu daat naarghiileeaa, aauu făăcuut aapooii seelfiiuulii şii auu puus poozeelee pee Facebook cuu coomeentaaliiuul - S-aa tuulciit chiineezooiiuul! M-aauu moodiifiicaat deecii. M-aauu deesnaaţiioonaaliizaat. Veezii tuu, Coodliinee, îînvăăţâând eeuu loomâânaa, aam deescoopeeriit şii cuum săă fiiuu hooţ, ceeaa cee ee biinee.” N-am mai ştiut ce să adaug. Am rămas plost.

Din corola de minuni a creierului - Memoria

Bogdan ILIESCU

Din corola de minuni a creierului - Memoria

„Without memory, there is no culture. Without memory, there would be no civilization, no society, no future.” Elie Wiesel

Centenar diplomatic (II)

Florin CÎNTIC

Centenar diplomatic (II)

1920 a însemnat recunoaşterea internaţională a României complete, în adevăratele sale fruntarii. Trianonul şi apoi, în octombrie, Parisul, sunt cele două repere de neuitat pentru că ele au adus consfinţirea unirii cu Transilvania şi Basarabia.

pulspulspuls

Vorba zilei: Cică Chirica are mai mulţi oameni pe lista PSD decât pe cea a PNL

Vorba zilei: Cică Chirica are mai mulţi oameni pe lista PSD decât pe cea a PNL

Pe la sfârşitul anilor 90, Mircea Dinescu a făcut valuri printr-o afirmaţie la adresa şefului Consiliului Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, un profesor universitar care frecventa asiduu diverse conferinţe internaţionale, în pofida faptului că nu prea stăpânea limbile străine. 

Caricatura zilei

Chef

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.