Mai puțin de jumătate dintre elevii ieșeni ar promova acum bacalaureatul. ISJ Iași a anunțat rezultatele simulării

miercuri, 04 februarie 2026, 03:07
5 MIN
 Mai puțin de jumătate dintre elevii ieșeni ar promova acum bacalaureatul. ISJ Iași a anunțat rezultatele simulării

Mai puțin de jumătate dintre elevii din județul Iași care au participat la simularea examenului de Bacalaureat au reușit să promoveze. Conform datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Iași, doar 40,79% dintre elevii prezenți au obținut cel puțin media 6, necesară promovării. La proba de Matematică, aproximativ jumătate dintre candidați nu au reușit să atingă nota minimă de 5.

Din totalul celor 5.487 de elevi care au fost prezenți la toate probele scrise, 2.258 au obținut cel puțin nota 5 la fiecare disciplină de examen, ceea ce reprezintă 41,15%. În ceea ce privește media generală de minimum 6, aceasta a fost obținută de 2.096 de elevi, rezultând un procent de promovare de 40,79%. Comparativ cu anul trecut, când la simularea organizată de ISJ Iași rata de promovare a fost de 39,43%, se observă o ușoară creștere în acest an.

Citește și: Rezultatele simulării – Decalaj uriaș la Evaluarea Națională de la Iași: peste 70% dintre elevii din rural ar fi picat. Jumătate din elevii din județ, fără notă de trecere la Matematică

Potrivit informațiilor prezentate de ISJ Iași, nicio unitate de învățământ nu a înregistrat o promovabilitate de 100%. Un număr de 16 unități școlare au depășit pragul de 50%, dintre care opt au atins o rată de promovare de cel puțin 80%. În cazul a 15 unități școlare, procentul de promovabilitate este sub 10%.

Aproape jumătate dintre elevii de la filiera tehnologică nu au promovat proba la Limba și literatura română

La nivel județean, rata de succes la proba de Limba și literatura română, calculată pe baza notelor de minimum 5, este de 71,00%, cu 4,31% mai mică față de simularea județeană din decembrie 2024, când a fost de 75,31%. Analiza pe profiluri arată că 87,29% dintre elevii de la profilul uman au obținut note peste 5, în timp ce la profilul real procentul celor promovați este de 66,78%.

Cea mai scăzută rată de promovabilitate la această probă a fost înregistrată la filiera tehnologică, unde aproape jumătate dintre participanți (47,33%) nu au obținut nota 5. Cele mai bune rezultate se regăsesc la filiera teoretică, cu o rată de promovare de 89,39%, mult peste media județeană. Filiera vocațională se situează aproape de această medie, cu 73,20% dintre candidați obținând note de cel puțin 5.

La nivelul județului, cele mai multe note s-au încadrat în intervalul 5,00-5,99, fiind obținute de 20,66% dintre elevi. Această situație este influențată de rezultatele de la filiera tehnologică și vocațională, unde notele din acest interval au fost înregistrate în proporție de 27,21%, respectiv 20,62%.

Citește și: Simulările naționale pentru Evaluarea Națională și Bacalaureat 2026 sunt programate în luna martie

În cadrul filierei teoretice, intervalul cel mai reprezentativ este 8,00-8,99, cu 24,14% dintre note, urmat de intervalul 9,00-9,99 (18,36%) și de 7,00-7,99 (16,52%). La filiera tehnologică, distribuția notelor se concentrează în zona inferioară: 27,21% în intervalul 5,00-5,99, 21,67% între 4,00-4,99 și 17,44% între 3,00-3,99.

„Există o diferență de aproape 37% între rata de succes a teoreticului față de tehnologic, ceea ce sugerează necesitatea unor intervenții pedagogice diferențiate”, se arată în raportul ISJ Iași.

La nivel județean au fost acordate 18 note de 10, dintre care 17 la filiera teoretică și una la filiera vocațională.

70% dintre elevii de la filiera tehnologică nu au promovat proba la Matematică

Rata generală de promovare la proba obligatorie a profilului, în cadrul simulării județene, este de 53,32%. Cea mai redusă rată de promovare este înregistrată la filiera tehnologică, cu 29,79%. La filiera teoretică, 75,51% dintre elevi au obținut note de cel puțin 5, iar la filiera vocațională procentul este de 61,97%.

Proba obligatorie a profilului a fost susținută la Matematică de elevii de la profil real și la Istorie de cei de la profil uman. La Matematică, peste jumătate dintre participanți (52,92%) au obținut note sub 5. Aproximativ 70% dintre elevii de la filiera tehnologică nu au promovat această probă, în timp ce la filiera teoretică și vocațională ratele de nepromovare sunt de 24,55%, respectiv 26,09%.

Cea mai numeroasă categorie de note, la nivel județean, este cea cuprinsă între 1,00 și 1,99, reprezentând 15,83% dintre elevi. Urmează notele între 5,00-5,99 (14,27%), apoi cele din intervalul 3,00-3,99 (13,09%) și 2,00-2,99 (13,01%).

În cazul filierei tehnologice, cele mai multe note la Matematică se regăsesc în intervalul 1,00-1,99 (23,15%), urmate de cele între 2,00-2,99 (18,08%).

„Rezultatele la filiera tehnologică indică faptul că majoritatea elevilor sunt incapabili să atingă nota minimă de trecere (70,21%)”, este precizat în raportul ISJ Iași.

Citește și: Bacalaureatul 2026 începe pe 8 iunie cu evaluarea competențelor. Probele scrise, între 29 iunie și 3 iulie. Simularea examenului, programată în luna martie

La filiera teoretică, specializarea Matematică-Informatică, cel mai mare procent de note este în intervalul 5,00-5,99 (18,03%). La specializarea Științe ale naturii, cele mai multe note se situează între 7,00 și 7,99 (16,43%).

În total, la nivel județean, s-au înregistrat 18 note de 10, dintre care 16 la filiera teoretică (nouă la Matematică-Informatică și șapte la Științe ale naturii) și două la filiera tehnologică.

Peste 70% dintre elevi au promovat proba la Istorie

Rata de promovabilitate la proba scrisă de Istorie este de 71,05%, valoare apropiată de cea înregistrată în perioada similară a anului trecut, respectiv 70,94%.

În funcție de filieră, rezultatele arată o distribuție relativ echilibrată, cu note între 9 și 10 atât la filiera teoretică (97 de elevi – 9,78%), cât și la filiera vocațională (18 elevi – 4,42%). În total, au fost acordate nouă note de 10.

La filiera teoretică, cele mai multe note au fost în intervalul 5,00-5,99 (20,26%), urmate de 7,00-7,99 (16,03%) și 6,00-6,99 (15,22%). La filiera vocațională, 27,03% dintre elevi au obținut note între 5,00 și 5,99, urmați de cei cu note între 4,00-4,99 (17,44%) și 3,00-3,99 (16,95%).

Biologie vegetală și animală, Fizică și Chimie anorganică – cele mai slabe rezultate

La ultima probă a simulării, cele mai ridicate rate de promovare s-au înregistrat la Informatică (Matematică-Informatică) – 93,66%, Chimie organică – 88,78% și Geografie – 85,45%. Cele mai scăzute procente de promovare au fost consemnate la Biologie vegetală și animală (7,97%), Fizică – filiera tehnologică (17,19%) și Chimie anorganică (33,33%).

„Rezultatele înregistrate la proba E.d) sunt contrastante pe discipline, evidențiind, și în acest context, decalaje în ceea ce privește nivelul/ritmul de pregătire al elevilor. Ca și la probele anterioare, se menține o discrepanță evidentă între rezultatele de la filiera tehnologică și filierele teoretică și vocațională, după cum urmează”, transmite ISJ Iași.

În total, au fost acordate 41 de note de 10, distribuite astfel: Anatomie – 8, Chimie organică – 1, Fizică – 5, Geografie – 15, Informatică MI – 7 și Logică – 5.

Simularea județeană a examenului de Bacalaureat

În perioada 8-10 decembrie 2025, Inspectoratul Școlar Județean Iași a organizat simularea probelor scrise ale examenului național de Bacalaureat pentru 5.631 de elevi din clasele a XII-a și a XIII-a, proveniți din 48 de unități de învățământ liceal din județul Iași, din mediul urban și rural. Calendarul probelor a fost următorul:

  • 8 decembrie 2025 – Proba E.a) Limba și literatura română;
  • 9 decembrie 2025 – Proba E.c) Proba obligatorie a profilului;
  • 10 decembrie 2025 – Proba E.d) Proba la alegere a profilului și specializării.

Raportul complet realizat de ISJ Iași poate fi găsit AICI.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii