Maia Sandu avertizează asupra riscurilor din partea Rusiei: „Acest pericol există și va continua atât timp cât războiul e în desfășurare”
Riscurile din partea Rusiei la adresa securității Republicii Moldova vor crește, motiv pentru care autoritățile nu trebuie să se relaxeze, a declarat președintele Maia Sandu după ședința Consiliului Național de Securitate desfășurată marți la Chișinău, relatează Deschide.md, IPN și Radio Chișinău, citat de Agerpres.
Maia Sandu a afirmat că incidentele cu drone care survolează spațiul aerian al Republicii Moldova reprezintă un risc real și constant, în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei, subliniind că autoritățile lucrează la consolidarea capacităților de apărare și monitorizare, însă nu există soluții imediate.
„Dacă nu vom înțelege riscurile și pericolele, nu ne vom putea proteja. Acest pericol există și va continua atât timp cât războiul Rusiei împotriva Ucrainei este în desfășurare. Soluții magice nu sunt”, a spus Maia Sandu într-o conferință de presă la finalul reuniunii Consiliului Național de Securitate.
Guvernul de la Chișinău a început să investească în radare, echipamente de apărare și tehnică necesare pentru detectarea obiectelor neautorizate. În paralel, continuă discuțiile cu partenerii externi pentru obținerea de tehnologie suplimentară destinată protejării spațiului aerian, potrivit ei.
„Nu este suficient doar să depistăm. Este important să ne putem proteja cetățenii. Siguranța oamenilor este principala noastră preocupare”, a subliniat ea, condamnând totodată atitudinea Rusiei față de violările spațiului aerian al Republicii Moldova și al altor state europene.
Pe 25 noiembrie, o dronă s-a prăbușit într-o livadă din localitatea Cuhureștii de Jos, raionul Florești (nordul R. Moldova), pe acoperișul casei paznicului. În aceeași zi, Poliția de frontieră a anunțat că o dronă de tip Shahed a survolat spațiul aerian național în sudul Republicii Moldova. Dispozitivul a fost detectat de Serviciul Operațiuni Aeriene al Ministerului Apărării pe direcția Vinogradovca – Vulcănești, după care s-a deplasat spre frontiera cu România, în zona dintre localitățile Colibași și Vadul lui Isac, traversând ulterior în spațiul aerian al României, amintește Radio Chișinău.
Întrebată dacă anunțul făcut de oligarhul fugar Ilan Șor, condamnat la 15 ani de închisoare cu executare în dosarul privind furtul miliardului, despre închiderea tuturor ‘proiectelor sociale’ în Republica Moldova și retragerea sprijinului politic oferit unor reprezentanți locali ar însemna că Rusia își schimbă atitudinea în raport cu Chișinăul, Maia Sandu a spus că nu crede că Moscova își va schimba atitudinea.
„Nu cred că Moscova își va schimba atitudinea în raport cu R. Moldova, din păcate. Am vrea să avem o relație normală și am vrea să știm că Kremlinul nu se amestecă în treburile noastre interne. Dar, așa cum am văzut în ultimii ani și, inclusiv, ce am văzut după alegeri, atitudinea Kremlinului nu s-a schimbat. Fiind conștienți că riscurile nu doar că nu dispar, dar vor crește, pentru că devin mai complexe măsurile și metodele prin care se intervine, nu trebuie să ne relaxăm. Dimpotrivă, trebuie să fim și mai vigilenți și mai pregătiți”, a afirmat președinta R. Moldova într-o conferință de presă.
La 1 decembrie, Ilan Șor a publicat un mesaj video în care a anunțat că își închide toate ‘proiectele sociale’ în Republica Moldova și își retrage sprijinul politic pentru unii reprezentanți locali, potrivit media de peste Prut.
Publicitate și alte recomandări video