Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

Sătul să aştepte ordonanţa cu graţierea de la foştii colegi, fostul ministru „atacă“ pe filiera instanţei

Mâine, ziua cea mare pentru Relu Fenechiu. Fostul lider liberal ar putea ieşi în curând din puşcărie

GALERIE
Relu Fenechiu
  • Relu Fenechiu
- +

Judecătorii Tribunalului Bucureşti vor pecetlui mâine situaţia juridică a fostului ministru al Transporturilor Relu Fenechiu. Magistraţii din Capitală vor stabili în ce mod vor contopi cele două pedepse definitive pe care Fenechiu le-a primit până în prezent. Fostul lider liberal a înaintat la Tribunalul Bucureşti o cerere prin care cere contopirea celor 3 ani şi 10 luni de închisoare cu cei 5 ani de închisoare pe care îi execută în prezent, după ce a fost condamnat în dosarul Transformatorul“.

Speranţa lui Fenechiu se leagă de prevederile vechiului cod penal, legislaţie ce va fi luată în calcul de judecători atunci când îi vor calcula pedeapsa finală. Vechiul cod prevedea, în cazul contopirii pedepselor, că pedeapsa cea mai mare va fi şi cea finală, judecătorii având însă posibilitatea să acorde un spor de pedeapsă. Fenechiu speră, astfel, că va avea o pedeapsă rezultantă de 5 ani, pe care mai are puţin şi o execută.

Relu Fenechiu execută în prezent cinci ani de puşcărie, după ce a fost condamnat pentru complicitate la abuz în serviciu. Anul 2016 a fost unul nefast pentru fostul baron liberal, el fiind pus sub acuzare, până în prezent, în alte două dosare, de trafic de influenţă. Într-unul dintre acestea a recunoscut faptele şi a fost de acord să primească o pedeapsă de 3 ani şi 10 luni de închisoare cu executare, acordul de recunoaştere fiind deja confirmat de instanţă. Potrivit acordului de recunoaştere, în perioada 2012-2014, Fenechiu, în calitate de deputat, ar fi pretins de la societatea de IT Siveco 15% din valoarea a două contracte derulate de Ministerul Justiţiei (în valoare de 13.990.059 de lei) şi de Antibiotice SA (în valoare de 8.130.721 de lei), promiţând în schimb că va ajuta la câştigarea, respectiv buna derulare, a celor două contracte. 

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dan CONSTANTIN

Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat

Dacă distinsul profesor „X” sau remarcabilul „Z” au putut să treacă peste lege, eu de ce nu aş putea?

opinii

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

George ŢURCĂNAŞU

Despre discursul regionalist din Moldova (II)

Delestaţi de centru şi captivi între statalismul teritoriului post-sovietic de la est de Prut şi desconsiderarea de la nivelul Bucureştiului, moldovenii din România aleg soluţia cea mai simplă: ştergerea sau renunţarea la identitate. Exemplele sunt multiple şi deseori invocate în scrieri mai vechi, de la divergenţele teritoriale bucovineană (în plin nucleu statal al Moldovei), vrânceană şi gălăţeană, la tendinţele actuale ale tinerilor de a migra pentru studii spre centrele universitare externe Moldovei, deseori mai prost cotate decât Iaşul în sistemul universitar. În aceste condiţii, să nu înţelegi necesitatea unor mişcări care militează pentru scoaterea Moldovei din izolarea impusă de către centru e cam prea mult!

Spărgătoarea de coduri

Bogdan ILIESCU

Spărgătoarea de coduri

Viaţa unui copil de acum 40 de ani (şi aproape sigur şi înainte) era absolut fascinantă pentru că era înmuiată din plin în toată istoria omenirii şi în tot ce avea mai valoros, adunat până atunci, în cărţi. Da, lucrurile alea cu un aer prozaic, mărturia perpetuă a unei invenţii seculare, care, prin natura lor de a păstra scris orice gând pe care i-l încredinţai, obligau la multă atenţie, şi mare responsabilitate şi scriitorul, şi cititorul.

pulspulspuls

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea

Dacă tot v-am servit ieri aicea niscai aritmetică electorală de Bahlui, haideţi să continuăm şi azi cu olecuţă de analiză matematică plus geometrie diferenţială tot pe tema asta incitantă! Nu de alta, dar acuşi încep iar simulările de alegeri, şi măcar să fim pregătiţi.

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri