Secretul „Puiului galben”: producătorii ieșeni explică pas cu pas metoda. „Nu e nimic nesănătos”. Ce spun autorităţile sanitare locale?
Scandalul “Puiului vopsit” a stârnit un val de reactii critice din partea marilor (...)
citeste totvineri, 29.03.2024
Fostul director al SRI, George Maior, a declarat, în cadrul primului interviu acordat de când a părăsit conducerea SRI, care au fost motivele demisiei sale, precum și planurile pe care le are pentru perioada următoare, clarificând faptul că nu exclude o carieră politică, însă nu în viitorul apropiat. Totodată, Maior a vorbit și despre relația cu președintele Klaus Iohannis și despre discuțiile pe care le-a avut cu succesorul său, Eduard Hellvig.
"În primul rând, a fost o decizie pe care am luat-o şi am anunţat-o, încă din debutul campaniei electorale, de anul trecut, când am declarat, la Timișoara, ca e normal ca directorul SRI principal al Romaniei sa isi prezinte demisia, catre noul presedinte, oricare ar fi acela.
A fost o decizie pe care am luat-o, avand in vedere si o anumita practica care exista in unele state europene si, pe de alta parte, avand in vedere si longevitatea in aceasta functie. Uneori e bine sa ai continuitate, pentru ca poti realiza reforme. Pe de alta parte, intervine, pentru unii, si o anumita rutina si lucrurile trebuie schimbate. E o filosofie de viata, dobândită pe parcusul anilor in diverse functii. Ma simt foarte bine ca am facut acest lucru.
Au existat si anumite cauze particulare, legate de esecul legilor de securitate nationala si informatii, in ceea ce priveste cele trei legi cunoscute ca legi Big Brother, în mod fals ca Big Brother, ma refer la legea privind retenția datelor cartelelor prepay și securitatii cibernetice, declarate neconstituționale de către CCR. Nu au fost legi promovate de către SRI, dar sustinute de catre SRI, la nivel conceptual, pentru ca erau, in opinia noastra, si a mea, vitale pentru intărirea unor capacitati, într-un timp tulbure pe care il traim, si din punct de vedere politic si al amenințării teroriste", a declarat George Maior.
Fostul director al SRI a subliniat că demisia sa a fost "un act unilateral de voință" și că "lucrurile sunt foarte clare din acest punct de vedere".
În ceea ce privește planurile sale și funcțiile pe care le-ar accepta, Maior a afirmat că nu exclude nimic, dar că nu și-ar dori să intre în politică "așa de repede".
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Prognoză meteo pentru luna aprilie: Temperaturi peste cele normale. În ce zone sunt anunțate ploi
Ciucă se gândește la o confruntare cu Ciolacu la alegerile prezidențiale
Miroslava – comuna cea mai mare și cea mai bogată din regiune. Încotro? (P)
Gamificarea: o aventură magică la școala primară Lorelay! (P)
Este videochatul o nouă cale către independența financiară a fetelor? (P)
Dealer de droguri cu sute de comenzi, iertat de judecători: „A făcut progrese în plan spiritual”
Lovitură în Podu Roş: trei tineri au jefuit maşina de îngheţată. O greşeală minora a şoferului
Temperaturi de vară la început de aprilie. 28 de grade Celsius la Iași
Grindeanu: Contractul pentru încă un lot din secţiunea montana a A8 intră în licitaţie
Premierul anunţă că “nu este oportun ca magazinele să fie închise în weekend”
O capsulă cu senzori ar putea fi o alternativă la endoscopie
Ce pot indica modificările patologice ale examenului de urină? (P)
Moştenirea toxică ce o vor lăsa rectorii ajunşi la al treilea sau al patrulea mandat
Calcule matematice: am putea avea o premieră la locale la Iaşi de ne va durea mintea
Virusul HIV a fost eliminat din celule, deocamdată, în laborator
Pacient de 22 de ani cu limfagiom chistic de mezocolon, operat cu succes la Arcadia
Ultimele calcule privind posibilitatea ca Iaşul să prindă un post de europarlamentar
“Extraordinara poveste a lui Peter Schlemhil” de Adelbert von Chamisso
Pavel LUCESCUCine profită de madam Şoşoacă |
Alexandru CĂLINESCUDistrugerea statuilor |
pr. Constantin STURZUDe ce este atât de aspru Postul Mare? |
Codrin Liviu CUȚITARURoboţi |
Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă? |