luni, 27.03.2023
PSD susține majorarea într-o singură tranșă a punctului de pensie și a pensiei minime cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie 2023.
Prin această decizie politică PSD consideră că pentru viitor e necesar ca măsurile guvernului să se concentreze pe protejarea pensionarilor cu venituri mici. După ce proiectul de buget va fi prezentat în Coaliție, vom prezenta pe larg decizia luată.
Propunerea PSD, anunţată la finalul lunii august, ca punctul de pensie și pensia minimă să fie majorate cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie 2023, a fost fundamentată pe o analiză economică din care reiese în mod clar că o astfel de măsură este sustenabilă pentru anul 2023.
În plus, avem două legi ce privesc majorările pensiilor. Prima constând în faptul că acestea se indexează cu inflația din anul precedent deoarece abia în luna martie vor fi declarate datele statistice privind economia de către Institutul Național de Statistică.
Cea de a doua, asupra căreia am discutat deja în Parlament, reprezintă faptul că majorarea totală a pensiilor trebuie să atingă procentul de 40%, iar până în prezent mai avem doar o majorare de 11% pentru a atinge pragul stabilit.
Majorarea pensiilor cu cel puțin 10% de la 1 ianuarie 2023 nu trebuie să fie doar posibil de realizat, ci absolut necesar, în special pentru protejarea pensionarilor cu venituri mici a căror putere de cumpărare a fost serios afectată de inflația globală și de criza energetică ce se manifestă la nivel european.
Vasile CÎTEA
Deputat PSD Iaşi
Cuvinte cheie: + majoarare pensii, 1 ianuarie 2023, vasile citea, putere de cumpărare, inflatie
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
Naţionala U20, învinsă de selecţionata similară a Norvegiei, scor 4-0, într-un meci amical
Topul celor mai competitive regiuni din UE: Locul ruşinos ocupat de regiunea Nord-Est
Protestele încep să dea roade: Netanyahu anunţă o ”pauză” în controversata reformă a justiţei
Un PSD-ist care călăreşte porcii, noul şef al Gărzii de Mediu din Capitală
Ce a păţit o femeie care fost provocată într-un joc să sune la 112 şi să anunţe că e sechestrată
Scoţia va avea un premier musulman. Cine este Humza Yousaf, un tânăr de 37 de ani
Trei copii ucişi într-un atac armat într-o şcoală catolică din Nashville, în Tennessee
FIFA a mărit sumele alocate cluburilor care au jucători la Cupa Mondială
Locomotiva implicată în accidentul mortal de sâmbătă a ieşit din revizie în dimineaţa acelei zile
Aventurile detectivilor Miss Marple şi Hercule Poirot, rescrise pentru a evita „ofensarea”
Ministerul Finanţelor a supus dezbaterii publice proiectul pentru plafonarea preţurilor la RCA
Două autovehicule s-au izbit de un TIR în localitatea Sculeni
Cristian Grosu - Ce ar trebui să-i învețe Vasile Dîncu pe cei de la SRI
Prima tranşă de autospeciale BMW a intrat în dotarea Poliţiei
Cine iese pe minus şi cine pe plus în afacerea dintre Universitatea din Cluj şi Institutul Confucius
Unsprezece persoane care au campat într-o zonă din Vâlcea, prinse cu droguri
Nopţi cu temperaturi negative în toată ţara până pe 9 aprilie
Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, a împlinit 74 de ani
Miliardarul chinez Jack Ma, care nu mai fusese văzut de mult timp în China, a apărut în public
Primul zbor al companiei Wizz Air de la Iaşi către Berlin a fost inaugurat oficial
Interviu cu Arian Mirzarafie-Ahi, bărbat transgender, care a dat în judecată autorităţile române
Clubul Chelsea a înregistrat pierderi de 121,3 milioane de lire sterline
Răzvan Marin a explicat de ce a fost nemulţumit după ce a fost înlocuit la meciul cu Andorra
Generalul Oleksandr Sîrski susţine că bătălia pentru Bahmut intră în "cea mai intensă fază"
7 idei de cadouri interesante pentru persoanele care iubesc cafeaua (P)
Italia, Danemarca şi România, principalii producători de petrol din UE
2.000 de capete mumificate de berbeci au fost descoperite în templul lui Ramses al II-lea
Un șofer de 76 de ani a lovit în plin doi tineri pe motocicletă și a fugit de la locul accidentului
Tânărul de 31 de ani care se afla de două luni în comă după o infecție la măsea a murit
RETETE Cel mai bun risotto, cu parmezan și verdeață. Gata în doar 40 de minute
Plecat săptămâna trecută de la Bayern Munchen, Julian Nagelsmann ar putea prelua Tottenham
Germania este paralizată de una dintre cele mai ample greve din ultimele decenii
Patru polițiști au fost încătușați la Brașov, într-o schemă ilegală cu permise auto
Alexandru LĂZESCUXi şi Putin vor să forţeze schimbări în lume „cum nu s-au mai văzut în ultima sută de ani” |
Nichita DANILOVMetamorfozele de zi şi de noapte ale lui Florin Faifer |
Michael ASTNERRomânia fericită |
Ciprian IFTIMOAEIInegalităţi pe piaţa muncii, îmbătrânire demografică şi digitalizare în România |
Premieră galactică la Iaşi, cu maşina lui dom’ premare în prim plan. Iacătă unde a pus-o! |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.