Majorarea taxelor locale apasă greu nu neapărat prin mărimea lor, ci raportat la pensiile speciale și privilegiile funcționarilor, de care nimeni nu s-a atins

Majorarea taxelor locale a stârnit un val puternic de nemulțumire și nedumerire în rândul populației. Nemulțumire, pentru că în cele mai multe cazuri impozitele au fost majorate de cel puțin două ori. Nedumerire, fiindcă în unele cazuri au apărut discrepanțe majore între ce s-a comunicat public și ce a rezultat în urma calculului. Per total, impozitele pe case și mașini nu sunt extraordinar de mari față de nivelul venitului minim anual, dar supărarea populației este cumva de înțeles. Nimeni nu vrea să plătească taxe în plus, toată lumea ar vrea doar să primească. Totuși, pentru a purta o conversație civilizată și argumentată, nu una utopică, trebuie să rămânem într-un registru obiectiv și să ieșim din paradigma boicotării plății taxelor sau a criticilor sterile.

În primul rând, trebuie spus răspicat că deficitul bugetar semnificativ prin care trece statul atârnă ca o piatră de moară de gâtul actualului executiv și are nevoie de o rezolvare extrem de urgentă. Narativele care spun că executivul ar trebui să eficientizeze colectarea, să taie în carne vie în rândul evazioniștilor sau să impoziteze mai mult bogații sunt din categoria soluțiilor utopice sau a celor care necesită timp, dar tocmai timp nu avem. Ca să înțelegem clar de ce evaziunea poate exista bine mersi în statul român, trebuie să ne aducem aminte de documentarul Recorder, material ce arată că Justiția nu funcționează și, chiar mai mult, protejează corupții. Apoi, încercarea de reformă în rândul magistraților (n.r. – creșterea vârstei de pensionare și reducerea pensiei) s-a lovit de un boicot nemaivăzut în rândul judecătorilor Curții Constituționale a României (CCR), care, nici mai mult, nici mai puțin, au refuzat să mai participe la ședințe! Vedem din cele de mai sus că este greu să pretinzi că vei rezolva problema deficitului cu soluții mult clamate în spațiul public, dar care nu se sprijină pe un suport real.

În al doilea rând, o problemă majoră ridică această nouă creștere a taxelor. Până unde poate merge un Guvern cu creșterile? De ce este nevoită populația să suporte saltul major al impozitelor de fiecare dată? Creșterea lefurilor din anii trecuți la bugetari, a pensiilor într-un mod nesustenabil și menținerea pensiilor speciale sau pensionarea la vârste destul de reduse față de restul lumii au fost făcute, clar, în scopuri electorale. Clasa politică a preferat să mituiască populația ca să o voteze și nu i-a mai păsat de repercusiuni. A sperat doar să-și păstreze câștigurile și beneficiile dobândite în trecut. Prin urmare, chiar dacă executivul actual este îndreptățit să facă ajustări, ele sunt nedrepte. Sigur că populația s-a bucurat de mărirea pensiilor și a salariilor, sigur că magistrații au jubilat că se pot pensiona la 45 de ani și pot primi pensii cât salariul net sau chiar mai mari, în alte timpuri. Prost nu este cel care cere, prost este cel care dă, arată o vorbă populară.

În al treilea rând, populația, pe bună dreptate, este îndreptățită să refuze orice modificare de taxe, pe fondul rezultatelor foarte slabe de până acum ale guvernelor, în materie de servicii publice. Mai mult, și comunicarea executivelor a fost dezastruoasă. Ni se spune că școala e gratis, dar suntem nevoiți să suportăm diverse costuri colaterale. Suntem amăgiți că serviciile de sănătate sunt gratis, dar, dacă avem ghinion să ne îmbolnăvim, scoatem sume considerabile de bani din buzunare, indiferent dacă apelăm la stat sau la privat. Armata este praf, iar generalii care fură cu nesimțire îi putem vedea liberi printre noi. Poliția nu face față traficului de carne vie sau de droguri, iar cazurile de femicid sunt mai multe ca niciodată. Nu în ultimul rând, Justiția nu face dreptate, ci îi apără cu toate armele pe corupți. Este normal, în aceste condiții, ca populația să refuze orice majorare de taxe și să se raporteze cu reticență la solicitările guvernului.

Soluția este una destul de simplă, dar, în același timp, greu de aplicat. În primul rând, e nevoie de ajustări în rândul funcționarilor: tăieri de salarii, reducere graduală de personal și renunțarea la toate privilegiile. Statul este prea mare în comparație cu capacitatea întreprinzătorilor și a salariaților acestora de a plăti impozite. Prima categorie nu poate munci cât pot consuma bugetarii. Justiția trebuie să funcționeze independent și nu să fie scut pentru politicieni corupți, evazioniști și tot felul de bandiți din mediul privat sau cel de stat. Până la rezolvarea problemelor de mai sus, toată lumea se va raporta cu ostilitate la orice majorare de taxe și impozite. Nimeni nu va vrea să cedeze nici măcar un bănuț găurit, fiindcă nu are garanția că este cheltuit în interesul său, așa cum prevede contractul colectiv.

Publicitate și alte recomandări video