Prof. dr. Radu Florin Popa, Șef Clinică Chirurgie Vasculară; Spitalul Clinic de Urgențe „Sf. Spiridon”, Iași: „Aorta este cel mai mare vas de sânge din corpul uman; transportă sângele de la inimă la cap și brațe și, în jos, până la abdomen, pelvis și picioare. În mod normal, peretele aortei este suficient de bine structurat (3 straturi) și flexibil, pentru a face față presiunii constante a sângelui pompat de inimă.

Cititi aici integral Ziarul de Sanatate nr. 8

Totuşi, diverși factori precum înaintarea în vârstă, fumatul și unele afecțiuni medicale pot slăbi peretele aortei; când peretele slăbește, nu mai poate face față forței exercitate de fluxul sanguin la fel de bine cum ar trebui și atunci apar porțiuni care se dilată ca un balon.

Vorbim despre un anevrism de aortă abdominală dacă un segment al acesteia se extinde cu cel puțin 50% din diametrul său normal (aorta are aproximativ 2 cm în diametru la abdomen, deci ajunge peste 3 cm). Pentru majoritatea pacienților acest lucru înseamnă o dilatare (umflătură) cu diametrul de aproximativ trei centimetri.

Un anevrism de aortă abdominală nu cauzează întotdeauna probleme, dar, cu cât crește mai mare, cu atât este mai probabil să se rupă  și să provoace sângerări interne care pun în pericol viața pacientului. Anevrismele mai mari de 5 cm la femei și 5,5 cm la bărbați prezintă un risc deosebit.

Anevrismele mai mici (<5,5 cm) sau cu creștere lentă au, în general, un risc mult mai mic de rupere și, de aceea, este suficient să fie monitorizate cu ecografii abdominale regulate în timp ce anevrismele mari (>5,5 cm) sau cu creștere rapidă se pot rupe ducând la sângerare internă și la alte complicații grave. Cu cât anevrismul este mai mare, cu atât este mai probabil ca acesta să fie tratat prin intervenție chirurgicală.

Anevrismele se pot forma oriunde de-a lungul aortei dar, de obicei, apar în abdomen (75% din cazuri) afectând cel mai adesea bărbații. Însă, atunci când apar la femei, prezintă un risc mai mare de a se rupe la dimensiuni mai mici, dar și de a se transmite la membrii familiei.

Cauza exactă a afecțiunii nu este pe deplin cunoscută, dar se crede că ateroscleroza joacă un rol important. Ateroscleroza reprezintă o acumulare de placi aterosclerotice (depozit de substanțe grase, colesterol, deșeuri celulare, calciu și fibrină) în peretele aortei.

Factorii de risc pentru anevrismul de aortă abdominală includ: fumatul, vârsta (aceste anevrisme apar cel mai adesea la persoanele de 65 de ani și peste); sexul masculin; rasa albă; antecedentele familiale; alte anevrisme (anevrism aortic toracic) sau anevrismul de arteră poplitee, pot crește riscul unui anevrism de aortă abdominală (așa zisa maladie polianevrismală).

Se pare că țesutul conjunctiv, de legătură, este cel care este afectat în sensul creșterii elasticității sale, atât în cazul maladiei anevrismale cât și în maladii precum sindromul Marfan, sindromul Ehlers-Danlos, sindromul Turner și boala polichistică de rinichi.

Anevrismele de aortă abdominală cresc adesea lent, fără simptome vizibile. Acest lucru le face dificil de detectat. Unele anevrisme nu se rup niciodată; multe au de la început dimensiuni mici și așa rămân, în timp ce altele cresc în timp sau, uneori, rapid.

Majoritatea anevrismelor nu prezintă simptome decât dacă se rup. Când se întâmplă acest lucru, pot apărea unul sau mai multe dintre următoarele simptome: durere bruscă în abdomen sau în spate; durere care se extinde de la abdomen sau spate către pelvis, picioare sau fese; piele transpirată sau umedă; ritm cardiac crescut; șoc sau pierderea conștienței; greață și vărsături.

Anevrismele de aortă abdominală sunt adesea descoperite în timpul unui examen fizic sau a unui test imagistic efectuate dintr-un alt motiv. Nu de puține ori o simplă palpare poate descoperi un anevrism, de asemenea examenul echoDoppler poate decela cu ușurință un anevrism abdominal .

Angiografia CT sau RMN poate preciza locul anevrismului, mărimea sa, întinderea sa și se pot preciza posibilitățile de tratament.

Tratamentul pentru un anevrism de aortă abdominală poate varia în funcție de starea generală de sănătate a pacientului și de dimensiunea, locația, rata de creștere și tipul anevrismului.

Opțiunile de tratament includ:

• chirurgia abdominală deschisă: se pătrunde intraabdominal, cel mai frecvent, și se ”clampează” anevrismul (gâtul – coletul anevrismului) după care se deschide, se evacuează conținutul și se efectuează cel mai frecvent un by pass aortobifemural.

Intervenția este riscantă cu pierdere relativ importantă de sânge, cu o evoluție postoperatorie oscilantă uneori, cu o ședere în postoperator de 6-10 zile .

• chirurgie endovasculară: este intervenția care ocupă prima poziție acum în intenția chirurgilor vasculari dacă sunt îndeplinite anumite condiții. În general, firma care fabrică aceste endoproteze stabilește prin specialiștii săi dacă este posibil sau nu de inserat o endoproteză în cazul dat. Procedura este inclusă în programul național de  chirurgie cardiovasculară, vasculară și radiologie intervențională și este deja utilizată curent în România și, acum, și în spitalul nostru.

Monitorizăm anevrismele sub 5 cm diametru la 6 luni sau anual și, atunci când este nevoie, se trece la explorarea angio CT, și înregistrarea pacienților în programele naționale imagistice.

Ceea ce trebuie să ne ferim cel mai frecvent este să asistăm la ruptura unui anevrism abdominal.

Odată rupt, pacientul este transportat de urgență în sala de operație și există șanse de 60% ca acel pacient să supraviețuiască unei intervenții de urgență și, de aceea, diagnosticarea acestei patologii mai repede va duce la un tratament mai rapid, electiv, adică nu în urgență și pacientul va avea șanse mult mai mari de a supraviețui.

Mai doresc să subliniez că am întâlnit o serie de pacienți tratați pentru afecțiuni reumatismale ale coloanei vertebrale lombare ani de zile pentru o patologie care se dovedește ulterior a fi un anevrism de aortă abdominală”.

Publicitate și alte recomandări video