Cică despre băiatul ăla şef peste sforile, curmeiele, dar mai ales firele de doi douăzeci, sau, la nevoie, trifazat pe trei optzeci, ei bine, despre el prin filială lumea bârfeşte că are o metodă tare originală de a aduna mălai, caşcaval sau dintr-astea bune la vremuri rele.

Fireşte, mălai alb pentru zile negre, atât pentru viitoarele campanii, dar şi pentru sufleţelul lui, că şi acela zice-se că ar fi mai încăpător decât două buzunare de popă adunate laolaltă. Iar metoda, ce să spunem, originală de tot, dar una la mustaţă, pe mână cu amicii şantajişti, ştiţi voi care!

Aşadar, colegii acestuia zic că băiatul, cu fire lungi împământate discret la comiţiile de urbanism şi de la palatul cel roznovan, dar şi de la casa cu pătrate, pe unde de altfel a trecut şi el la vremea lui, are mereu informaţii despre toate proiectele mari sau mijlocii care trec prin zonă şi care au nevoie ba de una, ba de alta, că doar ştiţi voi cum este cu astea: niciodată nu e totul ok, ba dimpotrivă. ce face mai departe?

ia’n cetiţi domniile voastre şi în pulsuleţul următor!

Iată cum se aprinde şi beculeţul!

Aşadar băiatul de care vorbeam conectează apoi firul pe fază la comiţii, pune nul de la el, că are mult, şi trage de acolo copii după dosarele celor care pot fi curentaţi la doi douăzeci sau peste, le trimite pe reţeaua de joasă tensiune la amicii şantajişti, care imediat sar în sus acolo, punându-l pe client la zid de zici c-a omul a jefuit premăria, nu alta.

A doua zi, zice-se, are loc negocierea, şi cică de cele mai multe ori se bate palma, scandalul este pus la sertar, şi totul se reia de la capăt, cu alt client servit de băiat prin reţeaua de joasă tensiune. La final de săptămână, zice-se, mălaiul şi caşcavalul adunat prin metoda asta a câmpului electric combinată cu cea a mâinii stângi se împarte perfect în două, precum nulul şi faza în reţea.

Ei, acuma vedeţi că, fiind curent din belşug, vi s-a aprins beculeţul?

Iacătă-l şi pe Ceafă lată!

Şi dacă tot vorbim de amiciţia de mai sus, haideţi să vă mai spunem una despre un alt amic de-al lor: cel de la avioane. Spune acest ceafă lată, într-o declaraţie recentă, că, zice, „nu stau eu în genunchi în faţa unei firme private”.

Cu referire la o anume investiţie babană acolo, evident. Bă băiatule, dacă e nevoie şi e legal, chiar stai, că de aia te ţinem noi contribuabilii în funcţia aia mare pe bani mulţi din buzunar: sa faci tot ce trebuie ca să meargă treaba, nu să fii tu cocoş acolo pe banii noştri. Pentru asta, hai ‘napoi acasă, ca să nu mai confunzi regia publică cu sufrageria! Bun, acuma pe loc repaus!