De Sănătate

Punem punctul pe știi

Managerii de spital din Iași, evaluați în aceste zile. Ce spune ministrul Rafila despre conducerea de la „Sf. Spiridon”, demisă și aleasă din nou în câteva luni?

miercuri, 24 aprilie 2024, 02:13
2 MIN
 Managerii de spital din Iași, evaluați în aceste zile. Ce spune ministrul Rafila despre conducerea de la „Sf. Spiridon”, demisă și aleasă din nou în câteva luni?

Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a anunțat într-un interviu oferit ZDI TV că până miercuri, 24 aprilie 2024, va fi finalizată evaluarea tuturor managerilor din țară, inclusiv a celor din Iași. L-am întrebat pe ministru de cazul de la Spitalul de Urgențe „Sf. Spiridon”, care a fost unul ieșit din tiparele clasice.

După ce în presa locală au apărut mai multe materiale legate de lipsa unor medicamente esențiale din tratamentul standard al pacienților, acest fapt fiind reclamat și de membri ai Consiliului de Administrație al unității medicale, corpul de control de la Ministerul Sănătății a fost trimis la Iași.

Primul raport de evaluare întocmit de către aceștia a fost extrem de dur la adresa managerului de la momentul respectiv, dr. Dan Timofte. Acesta era practic acuzat de o proastă gestionare a creării de stocuri de medicamente în spital, deși erau oferite circumstanțe atenuante vizavi de o serie de licitații ce au fost anulate sau de furnizori care s-au retras din proceduri deja încheiate. Raportul final a avut unele tușe „mai blânde” la adresa dr. Timofte, dar câteva luni mai târziu, când s-a efectuat evaluarea managerilor de unități medicale, activitatea acestuia a fost considerată nesatisfăcătoare. Prin urmare, a fost demis de la conducerea unității medicale.

Citește aici ediția integrală Ziarul de Sănătate nr. 4

Doar că procesul nu a fost unul de durată. În ceea ce va rămâne probabil în istoria sistemului medical din Iași drept concursul de manager organizat cel mai rapid după ocuparea interimară a postului, dr. Dan Timofte s-a înscris în competiție, a fost candidat unic și a devenit din nou manager. Totul, la doar câteva luni după ce a fost demis pentru o evaluare scăzută a capacităților manageriale.

Dr. Alexandru Rafila spune că știe despre situația de la Iași, dar că nu găsește nimic ciudat în organizarea atât de rapidă a concursului.

„Am avut o întâlnire la Iași și ne-am mai întâlnit o dată la Ministerul Sănătății. E un profesionist din domeniul sănătății, nu am foarte multe comentarii, a avut o evaluare negativă la un moment dat și apoi am scos postul la concurs. Nu cred că e rău că un post e scos repede la concurs. În prezent nu avem probleme la Spitalul «Sfântul Spiridon», cum au fost în trecut. Sper să se amelioreze lucrurile și mai mult, iar pe măsura trecerii timpului să trecem și cu personal, și cu activitatea medicală, către noul Spital Regional de Urgențe. Chiar în această perioadă se face o nouă evaluare a managerilor de spital, iar până miercuri (n.red. 24 aprilie) va fi gata. Avem o comisie care face evaluări”, a declarat Alexandru Rafila pentru „Ziarul de Iași”.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii