Managerul de la Spitalul de Infecţioase: Valul 4 vine mai repede decât este prognozat
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

miercuri, 28.07.2021

Managerul de la Spitalul de Infecţioase: Valul 4 vine mai repede decât este prognozat

GALERIE
infectioase-iasi
  • infectioase-iasi
- +

Momentan lucrurile par în regulă: „În acest moment, nu mai avem niciun pacient internat pe secţia ATI Covid“, spune dr. Florin Roşu.

Secţia ATI Covid a Spitalului de Boli Infecţioase Sfânta Parascheva a intrat într-un proces de dezinfecţie totală, după ce ultimul bolnav internat a fost trecut în salonul pentru forme medii spre severe de boală.

„În acest moment, nu mai avem niciun pacient internat pe secţia ATI Covid. Secţia a intrat în dezinfecţie. Asta nu înseamnă însă că pandemia a luat sfârşit. După cum arată evoluţia infecţiei cu tulpina Delta, valul patru va veni mai repede decât era prognozat. Totul depinde acum de vaccinare şi adresabilitatea populaţiei la imunizare. Oricum, noi suntem pregătiţi pentru acest val patru, circuitele în spital pot fi reluate oricând“, a declarat Florin Roşu, managerul spitalului.

Referitor la gradul de ocupare a paturilor (inclusiv paturi ATI) din spitalele suport COVID-19, conform raportărilor, ieri erau ocupate 13 paturi, dintre care unul este la ATI. Singurul pacient COVID 19 internat la Terapie Intensivă este la Paşcani.

Conform datelor oferite de Institutul Naţional de Sănătate Publică, până ieri pe teritoriul judeţului Iaşi au fost confirmate 42.477 cazuri cu persoane infectate cu Covid-19 (cu 6 cazuri în plus faţă de ziua precedentă). Dintre cazurile confirmate pozitiv şi internate, în ultimele 24 de ore nu s-au efectuat externări. În judeţul Iaşi, în ultimele 24 de ore nu s-au înregistrat decese în rândul persoanelor confirmate pozitiv.

În cadrul campaniei de vaccinare împotriva COVID 19, conform datelor centralizate, până în prezent au fost efectuate 385.360 de vaccinări. Din acest număr de persoane vaccinate, 203.059 au fost vaccinate cu doza I şi 182.301 cu doza II. Pe data de 19 iulie au fost vaccinate 674 de persoane. Menţionăm că 454 de persoane au primit doza I şi 220 de persoane au primit doza a II-a. Cu privire la administrarea vaccinului Johnson & Johnson, până în momentul de faţă au fost efectuate 14.067 de vaccinari, 223 doze fiind administrate în ultimele 24 de ore.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ultimul val

Cătălin ONOFREI

Ultimul val

Câţi oameni au înţelepciunea de a se îndoi de lucrurile în care cred cu atâta tărie?

Filmuletul zilei

opinii

Măştile lui Adrian Marino (II)

Florin CÎNTIC

Măştile lui Adrian Marino (II)

În preambulul centenarului de la naştere (5 septembrie) aş cere îngăduinţa ca să amorsez dezbaterea reluând acest text, în trei părţi, scris în 2015, la un deceniu de la moartea cărturarului. E o discuţie care se cuvine făcută fără patimă, dar şi fără parti pris-uri, pentru a descrie şi devoala măştile succesive care se întrevăd sub chipul sever, aulic, al ieşeanului apostat.

...Şi parfumul de tei în Copou

Radu PĂRPĂUȚĂ

...Şi parfumul de tei în Copou

Se întâlneau în jurul Universităţii. Se plimbau, ţinându-se de mână, pe dealul Copoului şi pe străzile din jur: până la Biblioteca Eminescu şi luând-o apoi câteva sute de metri spre Păcurari, până-n parcul Copou spre liceul Negruzzi sau prin încrengătura de uliţe repezi din sus de liceu, pe partea cealaltă până ieşeau în Sărărie - în acest din urmă loc chiar nu-i întâlnea nimeni cunoscut. Când se întâlneau cu vreun profesor de-al lor, le era ruşine şi îşi desprindeau repede mâinile, deşi - îşi dădeau seama - profesorul sau profesoara zâmbeau când îi vedeau. Lui i s-a părut că a văzut o dată un fel de înduioşare în ochii unei profesoare la vederea lor.

Ion Baciu – O viaţă pentru o orchestră (II)

Alex VASILIU

Ion Baciu – O viaţă pentru o orchestră (II)

pulspulspuls

Iaca secretul dosarului surpriză care a adus un vice nou la Roznovanu!

PULS

Iaca secretul dosarului surpriză care a adus un vice nou la Roznovanu!

Vă povesteam ieri aicea la rubricuţă, stimaţi telespectatori, despre cum s-a făcut şi s-a dres încât noul vice dat afară din USR, junele Ciorăpel, avea deja dosarul făcut, la cheie, ca să conteste în instanţă decizia partidului de a-l exclude, contestaţie fără de care omul ar fi rămas fără mandat şi, evident, ciuciu vice dup’aia. 

Caricatura zilei

După o analiză mai atentă, Rădoi a descoperit motivul pentru care România a luat bătaie de la Coreea

Editia PDF

Bancul zilei

Când ma întâlnesc în parc si vorbesc cu barbati casatoriti, am impresia ca toti traim cu aceeasi femeie! (...)

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.