anunturi
grandchef
Bolta rece
anunturi
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional
anunturi

duminica, 05.02.2023

Mândru că sunt

GALERIE
Florin Cintic
  • Florin Cintic
- +

De Ziua Naţională, pe lângă pocnetele sticlelor de şampanie şi exploziile artificiilor, mai stăruie un zgomot de fond: concertul înfundat al pumnilor bătuţi în piept de compatrioţii care, asemenea popcornului în tigaia încinsă, se înfoaie bombastic, „mândri că sunt români”.

Nu ştiu alţii cum sunt, dar eu când mă gândesc la primul strigăt de protest articulat atunci când doctorul mi-a dezlegat cordonul ombilical înfăşurat în jurul gâtului şi m-a scufundat în apă fierbinte ca să-mi alunge culoarea vineţie, nu mă pot abţine să nu-mi spun părerea. Era într-o sâmbătă, în prima zi de decembrie a anului 1962, pe la vreo zece şi jumătate dimineaţa când, dintr-o mamă ieşeancă şi un tată botoşănean, apăream şi eu, drăgăliţă Doamne, cu ajutorul unui faimos ginecolog evreu, în salonul modernului (pe atunci!) spital al capitalei Regiunii Suceava. Părinţii mei erau ziarişti la cotidianul local, fost „Crai Nou” (devenit în anii socialismului biruitor „Zori Noi”), astfel că am locuit toată viaţa la bloc, având norocul unor „zone bune” atât în Suceava, cât şi în Botoşani, Iaşi, Paris sau Chicago. Deşi născut şi trăit în copilărie în centrul oraşului Suceava, mi se pare hilar să pretind că aş fi „bucovinean”, nu numai pentru că stau în Iaşi de aproape jumătate de secol sau că experienţele mele de locuire sunt mai aproape de „satul global” decât de provincialismul ţipător, ci şi pentru că împărtăşesc convingerea că altele sunt determinările esenţiale ale identităţii chiar dacă locul naşterii, familia, naţionalitatea sau tuşele accidentale ale naturii studiate de antropologie şi genetică au şi ele rostul lor în existenţa noastră. Cred totuşi că, înainte de a fi mândri, ar trebui să medităm la ce suntem cu adevărat.

Bineînţeles că sunt român. Pe linia tatii, tot ce se cheamă Cîntec (în diverse forme de ortografiere, precum moldovenizarea excesivă făcută de secretarul comunei Nicşeni în certificatul lui de naştere!) au rădăcinile în satul Cucorăni din Botoşani. E un nume neaoş care pleacă, desigur, de la un supranume al unui răzeş din zonă şi, în ciuda mitologiei de familie, ultimul atestat cert este străstrăbunicul Gheorghe pe care-l găsim într-o catagrafie, precum şi între ţăranii care semnează petiţia către prefect împotriva dărâmării casei din Ipoteşti unde s-a născut Eminescu de către familia Papadopol, noul proprietar. Pe linia mamei, rădăcinile pur româneşti sunt uşor completate cu un pan polonez, Iacobeţki care, îndrăgostit de o frumuseţe a locului, se căsătoreşte şi îşi schimbă numele în Iacobescu, iar apoi, ca să scape de armată, în Răşchitor, familie veche şi ramificată în satul Valea Lupului, azi veselă Zonă Metropolitană asaltată de ieşeni dornici de suburbii mai liniştite. Toţi au fost ţărani, evident, abia părinţii mei făcând studii superioare şi amenajând o casă cu bibliotecă şi lucrări de artă în care, la Botoşani, intrau des scriitori şi artişti.

Sunt botezat ortodox, desigur, şi asta este o poveste care merită transmisă mai departe. În anii '60 când au făcut părinţii mei studiile la Bucureşti (ocazie cu care s-au cunoscut!) ziaristica era o componentă majoră a mecanismului ideologic al partidului „muncitoresc” impus cu forţa de tancurile Armatei Roşii. În consecinţă, se putea studia numai la Şcoala Superioară de Partid (devenită în timpul lui Ceauşescu „academie social-politică”) „Ştefan Gheorghiu” de la Bucureşti, mediu universitar de unde era expurgat orice comportament mistic motiv pentru care căsătoria religioasă sau botezul copiilor la biserică puteau aduce sancţiuni grave mergând până la exmatricularea din facultate. Mama, o frumuseţe a timpului, cu un gust desăvârşit şi astăzi, a trăit toată viaţa regretul de a nu se fi putut îmbrăca mireasă (până şi ţinuta de culoare albă la Starea Civilă putea aduce pedepse!), rămânând cu superstiţia că moartea prematură şi tragică a tatălui meu ar putea avea de-a face cu lipsa binecuvântării cereşti a căsătoriei. În acest context, am întrebat-o mai târziu, când am început să analizez istoria, cum a fost posibil botezul meu când ei lucrau la ziarul partidului, ba chiar tata era direct şef de secţie la cultură şi reportaj? La prima lor vizită la Suceava, bunicii de la Valea Lupului, Tataia şi Mamaia, l-au echipat de gală pe primul lor nepot şi, zâmbindu-i galeş turnătoarei blocului care ieşea să vadă ce se întâmplă pe palier, „l-au scos la o plimbare” pe cel mic într-o friguroasă seară de februarie a anului 1963. Cum Tataia (care, în paranteză fie spus, la acea vreme era secretarul de partid şi şeful garajului la Antibiotice Iaşi) avea un excelent simţ de orientare de când supravieţuise lagărului sovietic a dibăcit o biserică mai retrasă, l-a trezit din somn pe preotul speriat de moarte de aşa o vizită târzie şi au purces la săvârşirea tainei botezului în ciuda pericolelor ideologice şi penale pe care acest act curajos le putea provoca membrilor de partid. Unde s-a întâmplat asta, am întrebat eu, decenii mai târziu? „La Zamca, mamă” - mi-a zis bunica. Totuşi, făcând eu cercetări în anii din urmă, a reieşit că Mănăstirea Zamca, precum multe altele, era închisă în acele vremuri. Punând cap la cap cele povestite de bunica şi ce mai ştia mama (care, fireşte, nu fusese de faţă la botez) despre traseul urmat în cartier a reieşit că singura cu zid împrejmuitor (ca o mănăstire) care este şi azi la poalele dealului Zamca din Suceava nu putea fi decât Biserica „Sfântul Simion” cunoscută şi drept Biserica Armenească Turnu Roşu. Dar nu din cauza acestor incertitudini am rămas eu un sceptic respectuos.

Numai punând cap la cap aceste câteva fragmente dintr-un puzzle identitar mult mai complex, e limpede de ce nu mă consider legat de vreo etichetă. Am văzut în ultimele decenii o creştere surprinzătoare a sentimentului că identităţile regionale se întăresc prin discriminare şi deprecierea jignitoare a altora. Mă uit mai curând amuzat cum diverşi imbecili cred că simpla întâmplare că te-ai născut în Bucovina, în Ardeal sau în Banat îţi conferă automat o superioritate intelectuală şi naturală faţă de cei născuţi pe alte meleaguri. E ceea ce numesc, batjocoritor, „superioritatea argatului care a slujit la stăpâni mai spălaţi”. Deşi încă tovarăşul Marx amintea despre „schimbarea jugului de lemn otoman cu cel de fier austriac”, mulţi dintre locuitorii acestor regiuni istorice, unde, cum arată istoricul Marius Turda, au înflorit teoriile eugeniste şi şcolile rasiste de antropologie, se consideră „superiori” doar prin simpla întâmplare a locului naşterii. Din aceeaşi categorie, pot fi amintiţi şi patrioţii naturali care cred că e suficientă invocarea galeşă a românismului pentru a obţine, pe loc, un transfer de virtuţi ancestrale de dârzenie, vitejie, cumpătare, omenie şi succes cum, presupun ei, le-au avut înaintaşii, calităţi care să le mai condimenteze de la sine vieţile goale, terne şi searbede. Defectele neamului nu se pun, Doamne fereşte! Dar ce înseamnă în fond virtuţile şi slăbiciunile neamului? Cel mult, cum am evocat şi eu discret aici, o matrice fondatoare din care fiecare dintre noi se dezvoltă, parfumat sau toxic, graţie celor văzute şi învăţate în familie, în şcoală, în mediul prietenilor, al magiştrilor sau al interlopilor în care s-a format. „Fiecare pentru sine este făcător de bine” spune o vorbă ancestrală. Sau de rău.

Aşa că, da, nu pot fi mândru (sau ruşinat!) decât pentru ceea ce sunt, iar cititorii mei inteligenţi, care ştiu că detest orgia egolatră, mincinoasă şi excesivă, de self-marketing care îneacă social media, vor înţelege de ce, chiar ca brav român ortodox, nu-mi spun azi „La mulţi ani!”.

Florin Cîntic este istoric, director al Arhivelor Naţionale, Filiala Iaşi şi scriitor

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Stupida lex, sed lex!

Nicolae GRECU

Stupida lex, sed lex!

Stimaţi suporteri, nu contează că înjuraţi, aveţi grijă pe cine înjuraţi.

opinii

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (XI)

Eugen MUNTEANU

Gh. Ivănescu. O poveste de iubire de odinioară (XI)

Lunga pledoarie pro domo a tânărului asistent universitar continuă în ampla scrisoare adresată profesorului Balan, tatăl fetei pe care și‑o dorea de soție.

Blocul, pacoste sau nevoie?

arh. Ionel OANCEA

Blocul, pacoste sau nevoie?

Spre sfârşitul comunismului din România, posibilitatea obţinerii rapide a unui apartament la bloc era reală. Majoritatea populaţiei urbane trăia în cartiere de locuinţe colective. Ambiţiile partidului comunist au fost anularea proprietăţii private, demolarea caselor cu grădină şi mutarea proprietarilor în apartamente cu chirie modică. Aproape au reuşit. 

Ca piatra-n lac

Radu POPESCU

Ca piatra-n lac

Până nu demult, atunci când Rusia încă se simțea aproape ca acasă în Republica Moldova, Kremlinul nu avea prea multe bătăi de cap legate de posibilele aspirații ale Chișinăului de a se apropia de Uniunea Europeană. Chiar și după 2009, momentul dispariției din prima linie a lui Vladimir Voronin și a comuniștilor moldoveni, primele guverne reformatoare și proeuropene de peste Prut erau temperate repejor de către Rusia atunci când mergeau parcă mai des în vizită la Bruxelles decât la Moscova.

pulspulspuls

Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă

Prind sau nu cei doi penali de la Iaşi listele? Nori negri deasupra filialei, trimişi de Ciucă

Ce vă spuneam noi mai pe alaltăieri, stimaţi telespectatori, cum că alde nea Mihăiţă şi dom’ Costel nu ar sta deloc pe roze acuma la alesul liniilor directoare în vederea abordării anului electoral 2024? 

Caricatura zilei

Pițuțurlică

Editia PDF

Bancul zilei

Doi prieteni se întâlnesc dupa multa vreme: - Ei, prietene, cum e viata de barbat însurat? - Excelenta! Am reu (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Un raport al Universitatii “Babes Bolyai” din Cluj Napoca a stabilit ca teza de doctorat a ministrului de Interne este plagiata. Credeti ca Lucian Bode sa demisioneze?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.