Maraton chirurgical în Iași: două prelevări de organe și transplanturi în trei zile
anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

duminica, 18.04.2021

Maraton chirurgical în Iași: două prelevări de organe și transplanturi în trei zile

GALERIE
transplant, parhon
  • transplant, parhon
- +

Două femei de 50 de ani au suferit anevrisme cerebrale, fiindu-le ulterior prelevate rinichii şi ficatul

 

Într-o singură săptămână, la Iaşi au fost două prelevări de organe de la donatori aflaţi în moarte cerebrală, fiind vorba despre două femei care au suferit rupturi ale unor anevrisme cerebrale, deşi ambele aveau aproximativ 50 de ani. La fel ca şi în cazul precedent, au fost prelevaţi ficatul şi rinichii, organele ajungând la persoane aflate pe lista de aşteptare de mai mult timp. Rinichii au fost transplantaţi la Spitalul Clinic

„Dr. C.I. Parhon”, iar ficatul, la Spitalul „Sf. Spiridon”. „Este a doua prelevare în mai puţin de o săptămână, două donatoare de vârstă apropiată. Faptul că a fost în tot acest timp scurt dovedeşte că transplantul este o activitate inconstantă şi imprevizibilă, niciodată nu putem şti când va exista un donator. Ficatul a fost transplantat la un primitor de vârsta apropiată de cea a donatorului, care suferea de ciroză hepatică, la fel ca în situaţia precedentă. Anevrismele cerebrale sunt dilataţii anormale ale arterelor cerebrale, ce se dezvoltă ca urmare a unor puncte slabe în peretele arterial”, a declarat dr. Raluca Neagu-Movilă, coordonatorul Centrului de Transplant Regional.

Cinci transplanturi de rinichi în trei zile

Cei doi rinichi au fost transplantaţi ieri după-amiază în Compartimentul de Transplant Renal de la Spitalul Clinic „Dr. C.I. Parhon” din Iaşi. „Primitorii sunt o femeie şi un bărbat care făceau dializă din anul 2017. Femeia în vârstă de 46 de ani, din judeţul Neamţ, a ajuns la dializă din cauza unei afectări vasculare care a dus la insufucienţă renală, o problemă întâlnită mai frecvent la persoanele vârstnice. Bărbatul are 57 de ani, a fost chemat şi la începutul acestei săptămâni, când a mai fost o prelevare de organe, acum fiind compatibil. Sperăm ca numărul transplanturilor să se menţină în acelaşi ritm şi până la finalul anului”, a precizat conf.dr. Ionuţ Nistor, medic primar nefrolog şi purtător de cuvânt al unităţii medicale. În decurs de câteva zile, în Compartimentul de Transplant Renal au fost făcute cinci intervenţii de transplant de rinichi. De la începutul acestui an s-au realizat 33 de transplanturi, fiind depăşit numărul înregistrat anul anterior, chiar dacă anul acesta a fost unul dificil pentru întreg sistemul medical. Inclusiv în perioada stării de urgenţă şi de alertă, activitatea de transplant renal de la Iaşi a fost continuată.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

De la Koudela la Schär, via Şovre

Nicolae GRECU

De la Koudela la Schär, via Şovre

Corectitudinea politică în sport începe să însemne respectarea ad litteram a unor reguli, indiferent cât de stupide ar fi.

Filmuletul zilei

opinii

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)

Eugen MUNTEANU

Metamorfoze ale protocronismului sau despre incompetenţa cu ştaif (IV)

În acest episod, autorul serialului se referă critic la încercările unui cunoscut etnolog contemporan de a impune ideea existenţei unui „mit fondator” românesc, bazat pe figura împăratului roman Traian, cuceritor al Daciei.

Iar şi iar despre pocăinţă

pr. Constantin STURZU

Iar şi iar despre pocăinţă

Pocăinţă nu se poate face decât în timp. Când se termină timpul, omul nepocăit "se încremeneşte în moleşeala sufletului şi în nesimţire". Există şi atunci un soi de pocăinţă, dar "pocăinţa lui de acolo este un regret pentru viaţa lui greşit trăită, dar unit cu neputinţa de a se mişca din ea" (Părintele Dumitru Stăniloae). 

Cum a devenit Europa un model civilizaţional?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Cum a devenit Europa un model civilizaţional?

Ideile vehiculate în rubrica de azi, aparţinând marelui filozof francez Rémi Brague (1947-), deşi par străine de tărâmul economiei, au un rol important în înţelegerea modului cum s-au născut şi consolidat valorile şi instituţiile occidentale care caracterizează azi o naţiune civilizată, inclusiv sub raport economic.

pulspulspuls

Un deştept Grămadă

Un deştept Grămadă

Până mai ieri, indiferent de guvern, PSD sau PNL, fostul dipotat local PMP Grămadă avea numai cuvinte de laudă despre orice ministru al Sănătăţii.

Caricatura zilei

Mita-n mască

Editia PDF

Bancul zilei

Parintele Vasile a strâns 5 ani bani pentru clopotnita, dar nu i-au ajuns decât pentru un BMW.  

Parteneri

Alte publicatii

    Intrebarea zilei

    Sute de persoane au ieșit în stradă pentru a protesta împotriva resticțiilor legate de COVID. Care ar trebui să fie pasul următor?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.