Fetiţa opărită cu ciorbă ieri seara este în stare foarte gravă. Cum este tratată?
„Fetita este într-un echilibru foarte fragil, iar tratamentul pentru care s-a optat asea (...)
citeste totduminica, 28.02.2021
Conducerea centrală PSD susține echipa social democrată ieșeană.
O delegație condusă de președintele PSD Marcel Ciolacu, din care au făcut parte Vasile Dâncu, președintele Consiliului Național al PSD și Paul Stănescu, secretar general, s-a întâlnit cu ieșenii și candidații PSD din orașul Târgu Frumos și comunele Rediu, Holboca și Ciurea.
S-a început asfaltarea Axei Iași – Suceava
Un punct important în agenda întâlnirilor l-a reprezentat șantierul de pe drumul județean care leagă Iașul de Suceava. La mai puțin de un an de la demararea lucrărilor, s-a ajuns la etapa de turnare a binderului. ”În această cursă cu ipocrizia, minciunile și jumătățile de adevăr ale peneliștilor, noi venim cu proiecte făcute, cu fapte, cu promisiuni îndeplinite. Este adevărat că un șantier provoacă și disconfort. De aceea, îmi cer scuze ieșenilor care au fost afectați de lucrările de la axa Iași – Suceava. Astăzi însă, se văd efectele și roadele răbdării lor. Sper că vremea ne va permite să lucrăm în continuare într-un ritm alert și să se poată turna primul strat de asfalt pe o distanță cât mai lungă. Ce pot să le transmit ieșenilor este că se va lucra în continuare cu aceeași viteză și la același nivel de calitate. Este o investiție realizată cu foncuri europene nerambursabile”, a declarat Maricel Popa, președintele Consiliului Județean Iași și al PSD Iași.
Axa Iași – Suceava, cu o valoare de aproape o jumătate de miliard de lei, mai exact 486,78 milioane lei, este cel mai mare proiect din câte au fost inițiate vreodată de Consiliul Județean Iași, atât din punctul de vedere al sumelor alocate, cât și din cel al volumului de lucrări presupuse. Proiectul presupune modernizarea a peste 92 km de drum județean de pe raza județului Iași, în prezent fiind în desfășurare lucrări pe o distanță de peste 50 km. ”Noi chiar facem, în vreme ce Iohannis și Orban s-au transformat în tăietorii de panglici de serviciu! Aici, la Iași, vedem #diferența dintre administrația locală a PSD și cea penelistă. În vreme ce ei nu știu decât să spună că nu au, nu pot, nu știu, PSD vrea, poate, știe cum să atragă fonduri europene! Noi venim cu realizări palpabile, nu cu promisiuni. Ei fac filmări pe ascuns cu realizările altora, cu realizări ale PSD. Este cel mai rușinos lucru în politică să te lauzi cu munca altora. La NOI, Totul este pentru #oameni, la EI Totul este pentru #alegeri! Urez succes în continuare domnului Maricel Popa și domnilor primari”, a precizat Marcel Ciolacu, președintele PSD România.
Critici dure pentru atacul politic asupra Spitalului Mobil
Președintele PSD a vizitat și complexul medical de la Lețcani, unde a criticat piedicile puse de autorități în operaționalizarea spitalului mobil.
”Toată lumea a văzut ce spital a cumpărat Guvernul Orban, cu anunțuri triumfale în luna aprilie. Am văzut cu toții la Bacău. Un jaf. 6 sau 7 corturi care au costat 3 milioane euro, pitite într-o groapă lângă Bacău. Astăzi domnul președinte Maricel Popa ne-a invitat și am vizitat un spital adevărat, un spital dotat cap coadă, un spital care acoperă nevoile acestei regiuni, un spital care s-a facut într-un mod alert pentru această panedemie cu care ne confruntăm toți. Eu nu pot să mai fac un apel la primul ministru Orban pentru că am văzut la Bacău de ce este în stare. Nu pot să fac un apel la ministrul Sănătății care a fost aici și și-a dat seama de această bijuterie care este funcțională. Este omologată NATO. Sunt trei spitale de acest tip în Europa, 2 funcționale, unul nu. Este clar o cârdășie a unor vremelnici miniștri și membri ai Guvernului, uitând demnitatea acestei funcții”, a adăugat Ciolacu.
Necesitatea unității medicale de la Lețcani a fost scoasă în evidență și de medicul Tudor Ciuhodaru.
”Sănătatea românilor nu ar trebui să aibă culoare politică, iar ceea ce vedem astăzi, aici este o nedreptate cât Casa Poporului făcută ieșenilor, moldovenilor, tuturor românilor. Am avut ieri cel mai mare număr de infectări din această pandemie, vedem că nu mai avem capacitate de terapie intensivă, nu testăm așa cum recomandă Uniunea Europeană și de patru zile, un spital care ar putea să trateze terapie intensivă este ținut închis. Ne sună în fiecare zi de la Bârlad, Botoșani, Vaslui, Bacău să primim pacienți în Iași, dar acest lucru nu este posibil deoarece capacitatea de terapie intensivă este depășită. Acest spital înseamnă câteva lucruri esențiale. 100 paturi de terapie intensivă înseamnă practic dublarea capacității de terapie intensivă din Iași, enorm. În al doilea rând înseamnă să poți trata într-un singur spital toate cazurile de coronaviroză și să lași celelalte spitale celorlalți pacienți. Ei nu au acum acces la tratament”, a declarat Ciuhodaru.
”Pe 27 septembrie votăm Maricel Popa – președinte al Consiliului Județean Iași și lista de consilieri județeni a Partidului Social Democrat, poziția patru pe buletinele de vot!”
Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană Iași, executat de SC Grupul de Presă Medianet SRL, site: www.ziaruldeiasi.ro, cod mandatar financiar 21200019
Cuvinte cheie: + Ciolacu, alegeri locale, primaria Iasi, judet, Maricel Popa, psd iasi
© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.
1 Martie 2021: mărţişoarele nu se înfig în piept, ci în braţ!
Înghesuială mare la vaccinare: 146.000 de români s-au programat în ultima zi
Arestarea rapperului Pablo Hasel a provocat noi violenţa la Barcelona
Bugetarii pot rămâne angajaţi până la vârsta de 70 de ani. Nu pot însă cumula pensia cu salariul
Un imens aisberg, cât aglomeraţia Parisului sau Londrei de mare, se desprinde din Antarctica
Ce spune ministrul Muncii despre majorarea pensiilor cu 40%: “Doar nu îi doare gura”
Iaşul a urcat pe un nedorit loc III în ţară în funcţie de numărul cazurilor de COVID
Cântecul ales pentru a reprezenta Cipru la Eurovision a provocat controverse majore
Numărul infectărilor cu noul coronavirus a urcat la 2.830 de cazuri în ultimele 24 de ore
Patru comune din judeţ sunt în scenariul roşu. Care este cea mai afectată localitate
Jandarmii au amendat un preot fiindcă le-a urat să ajungă în Rai cu toată familia
Alte trei centre de vaccinare vor funcţiona în judeţ de la 1 martie
Eugen Teodorovici, fostul ministru de Finanţe, şi-a găsit un loc călduţ la Federaţia de Rugby
Femeia care a omorât două fete cu maşina recunoaşte că a încurcat pedalele
Un pacient de 80 de ani a murit după ce a căzut de la etajul cinci al Spitalului Judeţean Constanta
Rareş Bogdan îl “înţeapă” pe Dan Barna după incidentul cu ochelarii din Camera Deputaţilor
Guardiola se miră de victoriile pe bandă rulantă ale echipei sale: Nu este normal
Fetiţa opărită cu ciorbă ieri seara este în stare foarte gravă. Cum este tratată?
Medic: În scenariul cel mai optimist, revenim la normalitate la finele lui septembrie
O şoferiţă din Iaşi bine “aghesmuită” a intrat cu maşina într-un stâlp de pe marginea drumului
Un autoturism s-a izbit într-o curbă periculoasă de o autoutilitară: două persoane au murit pe loc
Profesorul Alexadru Rafila: Noua tulpină de coronavirus circulă în toate judeţele României
Statele Unite au aprobat al treilea vaccin anti-Covid: Johnson & Johnson
Bebeluş născut în autospeciala SMURD, în drum spre maternitate
Intervenţie la limită! Trei persoane, salvate dupa ce au rămas blocate într-un lac din Şipote
Ce spune ministrul Muncii despre cumulul pensiei cu salariul în sistemul public
Legea salarizării va fi modificată! Ce se întâmplă cu sporurile bugetarilor?
VIDEO: Maşinăria care înghite dioxid de carbon şi-l transformă în piatră
Descoperire excepţională a unui luxos car ceremonial roman la Pompei
Fred Segal, legendar creator de modă de la Los Angeles, a murit la vârsta de 87 de ani
Copii aduşi de urgenţă la Iaşi după ce au fost opăriţi cu ciorbă! Variantele luate în calcul
Românii se programează la vaccinare cu o viteză de 302 persoane pe minut
Managerul Spitalului Găeşti îi dă replica lui Arafat pe tema camerelor hiperbare
Raluca Turcan vorbeşte despre o nouă creştere a alocaţiilor pentru copii
VIDEO: Femeie decedată şi alte două persoane rănite după ce maşina în care se aflau s-a răsturnat
VIAȚA DE ASOCIAȚIE (56) - Contravenții și sancțiuni (III). Sancțiuni în sarcina administratorului
Cehia, cu cea mai mare rată de contaminare cu covid-19 din lume, intră de luni în carantină parţială
Florin Cîţu: Astăzi livrăm primele doze de vaccin AstraZeneca, 21.600, către Republica Moldova
FOTO: Tiger Woods se recuperează bine după accidentul de marţi, anunţă anturajul sportivului
Alin Petrache, reales în funcţia de preşedinte al Federaţiei Române de Rugby
O navă israeliană care transporta maşini, lovită de explozie la Golful Oman
Cum a înghiţit o companie a Primărie milioane fără să producă mai nimic
Un senator AUR a adus omagiu pentru Mişcarea Legionară la tribuna Parlamentului
Elevii pot împărţi mărţişoare şi flori în şcoală. Ce spune ministrul Educaţiei
VIDEO: Modul amuzant în care premierul Israelului promovează vaccinarea anti-COVID
Două dintre fiicele lui Maradona, audiate în cadrul anchetei privind moartea fostului fotbalist
Vaccinul Johnson & Johnson, recomandat în SUA de o comisie de experţi
2,5 milioane de persoane au murit din cauza pandemiei în întreaga lume de la finalul anului 2019
Nicolae GRECUVolei, handbal, rugby |
Franta a construit în insula Reunion o autostrada-viaduct de 12,5 km (care a costat 1,7 miliarde euro), ce serpuieste prin O (...)
Eugen MUNTEANUMonumenta linguae Dacoromanorum. Scurt istoric al unui proiect filologic major (III) |
pr. Constantin STURZUÎnsemnări pentru predica de mâine |
arh. Ionel OANCEAForma oraşului |
Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.