Anunturi de Mica Publicitate
Abonament la editia electronica
Iasi Tv Life
TeleM
TVR Iasi Telejurnal
Abonament la editia tiparita

vineri, 29.03.2024

Mare meci mare între Bucureşti şi Cluj. Ghici cum se poziţionează Iaşul?

GALERIE
puls
  • puls
- +

Un mare meci Bucureşti - Cluj cică se pregăteşte la partidoi, pentru congresul care vine, stimaţi telespectatori, meci în care Iaşul, deşi curtat şi de o parte şi de alta, ne pare că încă nu ştie cum va juca pentru a şi câştiga niscaiva. 

Spun gurile rele că fostul ideolog năstăsist de la Cluj, Vasile Dâncu, ar fi lansat în interiorul partidului o platformă pe care ar vrea să candideze la şefie, simţind se pare un vid de putere la vârf, după eşecurile Dragnea şi Veorica. Gurile rele mai spun că vniversitarul Dâncu ar miza aicea pe votul filialelor oropsite în ultimii ani, mai ales cele din Ardeal şi din Moldova, şi nu pe sprijinul celor din sud, pe care Dragnea şi actuala conducere le-a tot sprijinit.

De cealaltă parte, cică gruparea Ciolacu - Stănescu, adicătelea Buzău - Olt, o curtează deja insistent pe madam Firea, pupila aripii Bucureşti - Voluntari, pentru a o susţine ca viitoare şefă de partid. Dar, iacătă că ne luatărăm cu vorba şi am uitat să vorbim despre Iaşi şi despre Măricel al nostru! Daţi aşadar foaia şi cetiţi pulsuleţul următor!

Conexiuni politice interesante în zona universităţilor ieşene

După cum se ştie, sforarul oltean Stănescu a fost deja la Iaşi şi l-a momit pe nea Măricel, promiţându-i funcţia de vice la nivel naţional dacă va susţine la congres pe cine îi va spune el. Bun, se-nţelege că Măricel va fi unul din cei vreo 20-30 de vici, care cresc de la an la an la număr precum pâinea. Iar Măricel, flatat zice-se peste măsură, cică ar fi bătut palma. De aici, zice-se, şi disidenţele lui Măricel faţă de protectorul său din partidoi, Ionel Ciorăpel de la Neamţ, fost amic de-al lui Dragnea, care pare a se duce la vale, disidenţe accentuate mai ales după licitaţia cu şpitalul mobil, unde nea Măricel nu l-a ascultat de Ciorăpel.

În fine, haideţi să vedem şi pe cine s-ar putea baza Dâncu la Iaşi? Aşa cum ştiţi, Dâncu e bun amic cu vniversitarul Trompea, pretenari de pe vremea UASCR-ului studenţesc, dacă vă mai aduceţi aminte de organizaţia asta, dar îl are la Iaşi şi pe fostul evroparlamentar Divan, din gruparea năstăsistă a partidoiului. Numai că aceştia doi nu mai trag nicio sfoară importantă în partidoiul ieşean de vreun an-doi încoace, iar a miza pe ei e ca şi cum ai înhăma buhaiul la bicicletă.

Gurile rele spun însă că Dâncu ar mai avea niscai conexiuni interesante în zona vniversitară ieşeană, pe care le-ar putea scoate la interval la vremea lui, şi cu care cică l-ar putea convinge inclusiv pe Măricel să schimbe tabără. Căci, se ştie, Firea dacă pierde premăria e ca şi dusă la vale şi în partid, aşa că a merge pe mâna celor ce-o susţin poate fi tare riscant. În fine, staţi pe fază luna asta, că acum se vor alege bobii!

PS: Ce i-au propus adversarii din partid lui Dâncu? Cică dacă vrea să acceadă mai sus, să candideze mai întâi la premăria Clujului. Adicătelea, va fi împins aicea ca să îşi rupă gâtul, şi ca mai apoi să nu mai poată zice nici pâs în partid. Oricum, meci de urmărit: puteţi comanda deja berea şi seminţele!

**** PONT ****

Materialele de mai sus sunt o parodiere umoristică a realităţilor ieşene şi naţionale, realităţi care sunt tratate la modul cel mai serios în articolele de news ale ediţiei noastre. Orice asemănare cu oameni şi fapte din viaţa reală poate fi, aşadar, pur întâmplătoare.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Cine profită de madam Şoşoacă

Pavel LUCESCU

Cine profită de madam Şoşoacă

Campania care urmează la Iaşi nu trebuie să devină un circ de tip Şoşoacă, decât dacă vrem să ne batem joc de viitorul acestui oraş. Nu vreau să spun că madam SOS România ar trebui ignorată, ci că n-ar fi rău dacă am încerca să înţelegem mai mult ce are în cap când vine vorba de viitorul oraşului şi mai puţin ce vrea ea să ne vândă, adică scandal.

opinii

Distrugerea statuilor

Alexandru CĂLINESCU

Distrugerea statuilor

Frenezia negatoare woke e urmarea obscurantismului, a fanatismului şi a inculturii. Ideologii woke au cale liberă în mass-media, au pătruns în universităţi şi în şcoli. Acţiunile lor n-au nimic comun cu adevărul istoric. Ei pretind că fac dreptate celor ai căror strămoşi au fost umiliţi şi exploataţi, în realitate manipulează istoria şi adâncesc fracturile sociale.

De ce este atât de aspru Postul Mare?

pr. Constantin STURZU

De ce este atât de aspru Postul Mare?

Faţă de celelalte posturi de peste an, Postul Mare (care precede Sfintele Paşti) este considerat unul aspru, atât din punct de vedere alimentar, cât şi din alte puncte de vedere. De ce este – sau ni se pare a fi – Postul Mare atât de aspru? De ce, în genere, ne este atât de greu să postim? Din mulţimea de posibile răspunsuri, să reflectăm azi la trei dintre ele.

Roboţi

Codrin Liviu CUȚITARU

Roboţi

Robotul a trecut, treptat, de la „plimbarea” convulsivă pe coridoarele Universităţii, la alergarea „profesionistă”. Se arăta capabil să sară şi peste obstacole, plăcerea sa supremă fiind „să evite” deliberat, în viteză, femeile de serviciu îngenuncheate pe ciment şi prinse în efortul răzuirii gumelor de mestecat aruncate iresponsabil. Îngrijitoarele se speriau îngrozitor şi ţipau injurios după Robogică (foarte des îl numeau „pocitania dracului”!).

pulspulspuls

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister la liberalii ieşeni: cine va primi de la Bucale pâinea şi cuţitul listelor din toamnă?

Un mare mister tace şi face pe piaţa politichiei locale în această perioadă, stimaţi electori: cine va face listele de candidaturi de la parlamentarele din toamnă la liberalii ieşeni? 

Caricatura zilei

La reciclat pet-uri și doze

Când Sistemul Garantie Colectare te pune pe gânduri

Cumpara editia digitala

Vremea in Iasi

Curs valutar

Parteneri

Intrebarea zilei

Vladimir Putin, presedintele Federatiei Ruse, a declarant intr-un interviu dat jurnalistului american Tucker Carlson ca nu va ataca niciun stat NATO. Credeti ca isi va respecta cuvantul dat?

vezi raspunsuri