TEXT UMORISTIC

Mare, soare și cazare: poveste despre cinstea unor hotelieri

marți, 10 iunie 2025, 03:59
4 MIN
 Mare, soare și cazare: poveste despre cinstea unor hotelieri

Anul trecut, domnul Eusebiu Băltoacă a fost la mare cu familia exact la sfârșit de sezon, cu „Litoralul pentru Toți”, adică prin septembrie, în ultima serie, fiindcă de-abia izbutise să-și ia concediul legal de odihnă. Din pricina nopților reci și a zilelor ploioase, care îi înmuiau de pe trup nămolul achiziționat cu atâtea sacrificii, el s-a jurat să nu mai repete figura, așadar a tras diverse sfori și a uns diverse persoane acolo unde trebuie, ca să nu scârțâie și să beneficieze, în 2025, de un concediu la început de vară, cu soare și căldură, dar fără aglomerație și prețuri exagerate…

Din absolut pură întâmplare, a găsit bilete exact la același hotel pe care îl părăsise în toamnă și, din fericire, a găsit mai întâi, din prima clipă, sub pat, șlapii verzi cu broscuțe, uitați atunci de copilul său cel mic, Petronel. Nu doar atât: sub o pernă care mirosea foarte familiar a dat peste bigudiurile uitate de soția sa, Melamina, iar în baie și-a găsit aparatul de ras (de unică folosință, plin de spumă, acum uscată), uitat chiar de el, în febra împachetării pentru plecare. A exclamat, fericit: „Ce minunat că mai există oameni atât de cinstiți pe lume!”, apoi și-a sunat un amic, ziarist, să-i povestească. Povestea a văzut lumina tiparului și a ediției on-line, motiv pentru care niște inspectori au descins a doua zi în control, chitiți să dea amenzi grase, pentru lipsă de igienă.

Eusebiu stă și acum exact la același hotel, după cum am spus, dar privirile dușmănoase ale membrilor personalului îl urmăresc peste tot, ca o povară. În camera de deasupra s-a spart o țeavă și a curs până jos (chiar și acum, din câte am înțeles, curge un șuvoi gros), dar doamna de la recepție i-a spus că n-au bani de meșter, fiindcă i-au dat pe amenda primită de la domnii inspectori. Berea de la restaurant se nimerește la el, de fiecare dată, caldă, tulbure și cu unele depuneri sub forme ciudate, dar șeful de sală i-a spus că, din cauză de amendă, nu mai sunt bani pentru bere proaspătă, nici pentru aparatul de răcit. Ieri, la prânz, a găsit păr în plachia de crap, dar bucătarul i-a spus că, din cauza amenzilor primite, nu mai sunt bani nici pentru salariul celui care, înainte, „curăța peștii de solzi, păr, pene, blană sau ce mai au ei, peștii, de obicei”. Soția sa, Melamina, deja s-a stricat rău la burtă, însă din baia camerei lor de hotel a dispărut, luat de cameriste, până și sulul de hârtie igienică rămas din septembrie…

File din jurnalul elevului Nelu: „hăinile mele de vară”

Iaca că sancălzit zise mama aducăndumi dân bocsă hainile supțiri. Mă nelule ia dăț după tine jos geaca ân blănită și ismenele că țio fii cald ia uităte la tine cât ești de transparent mai ales la subraț. Spalăte și pune o cămașe mai supțire deoarece să te mai aerisezi. Cân am desfăcut cutile cu haine de vară am găsit ân iele decât răhați de șoarice și trențe că le rosese nu de tot, da lea făcut găorele une era mai curate decât să numai pot să le porț zicea mama deși pe mine nu mar deranja că e mai respirante așa. Iată dece ma loat mama la magazinu de hăini sămi cunpere hăini ptr să nu fac familea de răs la școlă co să fie șii serbare. La magazin caream fost era multe agățătore cu miii de haine ca la cuer șam ânceput să le cauț pe tote pân buzunări că dacă poate șo fi uitat careva portofelu sau măcar telefonu țigările ori senvișu cu mâncare ca la vestiar la servici la tata da a naibi că nam mai văzut buzunări așa curate nici scame navea care mama ma cemat hai nelule ține astea șii duten cabină să probești dacăți vin. Am văzut une mea arătat șam intrat ântro cabină unde a ânceput a sbera o tante decât ân ciloți cu țățile goale care mea zis porcule iar ieu mam spereat șam fugit cu tot cu perdea că misa agățat în umerașu carel aveam ân mâni așacă neam dus ân alt magazin căn primu zicea mama că ia pocănit obrazu de rușine da nu se vedea urma zic eu. La a doilea mam repezit dân prima ântro cabină goală une mam desbrăcat șam aozit că țipa unii și ântreba mă de ce pute așa. Am așteptat acolo să vie mama cu hăinile și cum sa dat perdeaoa lao parte am făcut „Buhuhu!” ca o fantoamă so speri pe mama ân glumă decât că nu era ea cii tantea cu ciloții dân magazinu celant care și ea plecasă deacolo tot de rușine ca văzuto toț ân ciloți. Sa sperat dea ânceput a sbera și mama ma luat ân al treilea magazin une am intrat în cabina de probă iam dat hăinele și ciloții să mi le ție și sămi aducă unele noi da mama a plecat cu iele detot șii ma lăsat aicea să scape de eu da nui nicio problemă coi eși la noapte dân magazin pânatunci stau nemișcat și trece lumea pe lângă eu că crede căs manichin de plastec care crecă când oi crește asta mă fac anume manecin de modă să stau decât așa și să nu fac nimic totă zioa ca bugetari.

Publicitate și alte recomandări video

Comentarii