Patru ani de procese prin instanțele ieșene de la o încăierare a câinilor de companie, pe stradă, în timpul plimbării
Moartea unui cățel bichon maltez a adus doi ieșeni în fața mai multor instanțe. Cățelul a murit după o încăierare cu un alt câine, iar stăpâna bichonului cere acum despăgubiri. Două instanțe au dat până acum soluții diferite, situația urmând să fie tranșată de Curtea de Apel.
Domiciliată în satul Pietrărie, Sonia C. deținea un bichon maltez în vârstă de cinci ani, cățelul ieșind în mod obișnuit din curte, jucându-se în stradă. O familie vecină deținea un Shiba Inu, pe nume Aki. Dacă bichonul este cu puțin mai mare decât o pisică, Shiba Inu nu este nici el un câine periculos, având dimensiuni mici spre medii. Tatăl proprietarei lui Aki, Paul B., venea frecvent în vizită la fiica sa, ocazie cu care și plimba câinele. Mergea cu mașina până la capătul drumului și înapoi, câinele alergând liber pe lângă mașină, fără botniță sau lesă. Modalitatea oarecum bizară de plimbare a câinelui a fost explicată ulterior de un martor prin unele probleme medicale pe care le avea bărbatul.
Bichonul lătra frecvent la Aki
Ziua de 29 septembrie 2020 începuse ca o zi obișnuită, cu bichonul lătrând ca de obicei la gardul în spatele căruia se afla Aki. Paul B. venise să-și viziteze fiica. În momentul în care bărbatul a deschis poarta pentru a intra, Aki a ieșit din curte și s-a năpustit asupra bichonului. Cățelul nu a avut nicio șansă. Nu a reușit să fugă, iar Aki l-a mușcat de câteva ori, lăsându-l inert. Apoi l-a luat în bot, îndreptându-se spre autoturismul lui Paul B. Un vecin a intervenit, iar stăpâna bichonului a venit și ea la fața locului cât de repede a putut. Și-a luat cățelul și l-a dus imediat la un cabinet veterinar. Medicii însă nu au mai avut ce face. Cățelul era în șoc hemoragic, cu multiple mușcături pe ceafă și piept, murind la scurt timp.
Incidentul a avut ca urmare un proces început în fața Judecătoriei ieșene cu o acțiune în răspundere delictuală. Considerându-l vinovat de cele întâmplate pe Paul B., Sonia C. a cerut obligarea acestuia la despăgubiri materiale în sumă de 3.000 de lei, dar și daune materiale de aceeași valoare. Acțiunea femeii s-a bazat pe prevederile Codului Civil, conform cărora „proprietarul unui animal, sau acela care se serveşte cu dînsul, în cursul serviciului, este responsabil de prejudiciul cauzat de animal, sau că animalul se află sub paza sa, sau că a scăpat”.
Ce au luat în considerare magistrații în primă instanță
Pe aceeași prevedere legală s-a bazat și Paul B. Nu el era proprietarul câinelui, deci nu putea fi considerat răspunzător de fapta comisă de acesta. Nici măcar nu locuia pe strada pe care avusese loc incidentul. Apoi, Sonia C. se afla în stradă cu câinele lăsat liber, așa că dacă acesta se încăierase cu alt câine, vina aparținea amândurora.
Magistrații Judecătoriei au considerat că nu fusese dovedit faptul că acțiunile lui Paul B. provocaseră incidentul, așa că au respins plângerea Soniei C. Cu totul altfel au văzut însă lucrurile magistrații Tribunalului, care au analizat apelul depus de femeie împotriva sentinței Judecătoriei.
De această dată, judecătorii și-au bazat raționamentul pe conceptul de paznic juridic al unui lucru, respectiv asupra persoanei care exercită asupra animalului sau lucrului puterea sa de direcție, control și supraveghere, acesta nefiind în mod necesar aceeași persoană cu proprietarul animalului sau lucrului.
„Nu prezintă nicio relevanță pe plan juridic domiciliul în fapt al intimatului-apelant, respectiv dacă locuia sau nu în mod continuu la adresa din sat Pietrărira, stradela AA. Importanța în cauză rezidă în faptul că intimatul-apelant deținea paza juridică asupra cățelului rasa Shiba Inu, aspect materializat prin faptul că acesta din urmă asculta de intimatul-apelant, ieșea la plimbare cu acesta, intimatul-apelant exercita libertatea puterii de direcție și control asupra animalului”, au arătat judecătorii.
Daune morale și materiale
Paznicul juridic nu putea fi exonerat de culpă decât dacă aceasta ar fi aparținut în exclusivitate altcuiva, ceea ce nu era cazul.
Magistrații Tribunalului l-au considerat pe Paul B. ca responsabil pentru incidentul care provocase moartea bichonului maltez. Bărbatul a fost obligat la plata unor daune morale în valoare de 3.000 de lei. Daunele materiale au fost evaluate la doar 1.250 de lei, nefiind vorba de un câine cu pedigree. Nici hotărârea Tribunalului nu este definitivă. Ambele părți au contestat-o, dosarul intrând pe rolul Curții de Apel. Primul termen de judecată a recursului s-a desfășurat ieri.
Publicitate și alte recomandări video