anunturi
Eurotrip
grandchef
anunturi
Bolta rece
anunturi
metalco

vineri, 07.08.2020

Marea Britanie amână ridicarea restricțiilor anunțată pentru 1 august. Johnson: „Trebuie să apăsăm pedala de frână”

GALERIE
Boris Johnson
  • Boris Johnson
- +

În urma creşterii din nou a noilor cazuri de COVID-19 guvernul britanic a decis să amâne cu cel puţin două săptămâni următoarea etapă a relaxării restricţiilor antiepidemice, care era prevăzută pentru sâmbătă, 1 august, şi ar fi cuprins redeschiderea cazinourilor, patinoarelor, sălilor de bowling şi reluarea nunţilor cu participarea a maxim 30 de persoane, în timp ce în unele părţi ale ţării au fost interzise vizitele între rude şi prieteni, după ce anchetele epidemiologice au relevat că acestea sunt cauza a numeroase cazuri de îmbolnăvire, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Menţionând ultimele date privind evoluţia epidemiei noului coronavirus, premierul Boris Johnson a declarat că odată cu ''aceste cifre care cresc, considerăm că trebuie să apăsăm pedala de frână pentru a ţine virusul sub control''.

Oficiul Naţional de Statistică (ONS) a anunţat o accentuare a transmiterii comunitare a virusului, cu circa 4.200 de noi cazuri pe zi în medie în săptămâna 20-26 iulie, faţă de 2.800 de noi cazuri pe zi în săptămâna anterioară, acestea fiind cazuri estimate, nu confirmate efectiv prin teste, numărul celor din urmă fiind joi de 846.

În plus faţă de amânarea noii relaxări, obligaţia purtării măştii, valabilă în prezent pentru magazine, va fi extinsă începând din 8 august şi pentru alte locuri, inclusiv muzee, cinematografe sau lăcaşuri de cult.

De asemenea, noi restricţii au fost impuse începând de vineri pentru locuitorii din unele părţi ale nordului Angliei. Astfel, locuitorilor din zona Grand Manchester, din unele părţi ale East Lancashire şi din West Yorkshire le este interzis să primească acasă, inclusiv în spaţiile deschise din grădini, persoane din afara propriului cămin. La rândul său, guvernul scoţian a cerut evitarea călătoriilor în aceste zone din nordul Angliei.

Ministrul britanic al sănătăţii, Matt Hancock, a semnalat că în urma anchetelor epidemiologice s-a constatat că vizitele între rude şi prieteni sunt responsabile pentru o mare parte a transmiterii virusului, prin urmare au fost instituite acele restricţii în zonele cele mai afectate de epidemie.

''Ştiu că măsurile pe care le luăm vor fi o adevărată lovitură pentru multă lume, pentru toţi cei cărora le-au fost perturbate planurile de nuntă sau care nu pot celebra (sărbătoarea musulmană) Eid Al-Adha aşa cum ar fi dorit'', a mai spus premierul Johnson la o conferinţă de presă. ''Îmi pare foarte foarte rău, dar pur şi simplu nu ne putem permite riscul'', a explicat el.

''Ceea ce observăm pe baza datelor ONS şi a altor date este că probabil am atins limitele a ceea ce putem face în privinţa redeschiderii societăţii'', a remarcat la rândul său consilierul medical al lui Johnson, Chris Whitty.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Dar la Primărie când se ajunge?

Ionuț BENEA

Dar la Primărie când se ajunge?

Arestarea lui Cristin Zămosteanu este doar vârful unui iceberg pe care procurorii trebuie să-l arate la adevărata sa dimensiune.

Filmuletul zilei

opinii

O călătorie ratată

Alexandru CĂLINESCU

O călătorie ratată

Frumoase sunt, în schimb, ilustraţiile, cărţi poştale aflate în colecţia autorului. Altfel, încercarea lui Radu Mârza de a ne fi ghid într-o călătorie care se anunţa promiţătoare este un eşec. Am dus-o până la capăt din obligaţie profesională: mărturisesc însă că am fost tentat să cobor la prima staţie.

Inventica

Neculai SEGHEDIN

Inventica

În anul 1983 eram în Munţii Orăştiei, la Sarmisegetuza Ulpia Traiana. Am intrat în magazinul sătesc, care era „cu de toate”, unde am găsit o carte care m-a fascinat de cum am deschis-o: „Inventica” de Pierre Verone, Editura Albatros, Colecţia Lyceum. Să cumperi cărţi atunci când urci pe munte cu rucsacul în spate, recunosc, nu atestă o inteligenţă prea grozavă, ba dimpotrivă, mai ales atunci când nu eşti chiar o forţă a naturii...

Geopolitrucuri

Nicolae CREŢU

Geopolitrucuri

Aproape că nu e zi care să treacă fără vreo ştire, comentarii şi dezbateri (o vocabulă, aceasta din urmă, mai puţin compromisă decât mulţimea de „talk-show”-uri în care nu numai că nu se dezbate nimic, dar domneşte o „armonie” adormitoare, între eternii lor „abonaţi”, mereu aceiaşi şi tare temători de polemos) gata să citeze ierarhii, rating-uri pe scala cărora România (deci noi, românii) se situează foarte jos. 

pulspulspuls

Cum i-a păcălit sforarul combinator Piramidon pe tăţi din breaslă

Cum i-a păcălit sforarul combinator Piramidon pe tăţi din breaslă

Caricatura zilei

Guma

Editia PDF

Bancul zilei

Îi datoram multe coronavirusului. A reusit sa-i aduca pe români înapoi în tara si a putut sa le înve (...)

Linkuri

Alte ziare locale

    Intrebarea zilei

    Relaxarea condițiilpr de deplasare în starea de alertă va duce la:

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.