anunturi
grandchef
mineralia
Bolta rece
Iasi Tv Life
TeleM
Impact FM regional

sambata, 25.06.2022

„Minunea” de la Iaşi: de ce pare că s-a învăţat mai bine în pandemie?

Marea minciună din cataloagele şcolare: învățătură puțină, rezultate mai bune!

GALERIE
scoala online
  • scoala online
- +

Potrivit un raport cu privire la rezultatele elevilor la învăţătură în ultimii trei ani, pandemia pare că a fost o perioadă prielnică pentru elevii care nu se prea omoară cu învăţatul. Mai exact, potrivit unui raport al Inspectoratului Şcolar, în perioada pandemiei, în primul semestru, au fost mult mai puţini elevi corigenţi, de circa trei ori mai puţini, iar procentul de promovare a crescut cu circa 10 procente. Asta în condiţiile în care, lucru acceptat de mai toată lumea, carte nu s-a prea făcut în pandemie. Cu toate acestea, în pandemie aproape s-a dublat numărul de elevi cu situaţia şcolară neîncheiată. De altfel, situaţie nu este întâlnită numai la Iaşi, ci în întreaga ţară. Care să fie explicaţia?

Un raport al Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi cu privire la situaţia şcolară din judeţ pe ultimii trei ani, situaţie care are în vedere primul semestru al fiecărui an şcolar, arată că pandemia a fost prielnică pentru elevii mai puţin silitori. Astfel, în majoritatea cazurilor, se observă o creştere a procentului de promovare. Există însă şi excepţii, mai ales în cazul claselor de frecvenţă redusă.

Gradul de promovare pe niveluri de şcolarizare

Elevii de gimnaziu, de nivel liceal şi cei din învăţământul profesional au avut de câştigat în perioada pandemiei, cel puţin în ceea ce priveşte procentul de promovare. Astfel, potrivit unui raport oficial al ISJ Iaşi, în primul semestru al anului şcolar 2020-2021 elevii de gimnaziu din judeţ au promovat în proporţie de 90,64%, elevii de liceu în proporţie de 91,14%, iar cei din învăţământul profesonal în proporţie de 85,20%. O diferenţă absolut notabilă, de aproximativ 10 procente, dacă ne raportăm la aceeaşi perioadă a anului şcolar 2019-2020, dar şi la primul semestru al acestui an şcolar.

„Se evidenţiază o scădere a promovabilităţii la nivelul învăţământului de zi toate nivelurile de şcolaritate în comparaţie cu ultimul an şcolar, cu excepţia învăţământului  primar, pentru care se menţine un trend crescător al promovabilităţii. Procentele de  promovabilitate înregistrate la nivelul învăţământului de zi pentru acest semestru au revenit la cotele înregistrate în anul şcolar anterior adoptării unor măsuri specifice contextului pandemic”, explică reprezentanţii ISJ în cadrul raportului oficial.

Mai exact, înainte de pandemie, în 2019-2020, în primul semestru, se înregistra la nivelul gimnazial o rată de promovare de 81,87%, iar în primul semestru al acestui an şcolar o rată de 81,59% (90,64% în pandemie). La nivel liceal, înainte de pandemie se înregistra o rată de promovare de 84,99%, iar în primul semestru al acestui an şcolar un procent de promovare de 84,96 (91,14% în pandemie). La nivelul învăţământului profesional, în 2019-2020, se înregistra un procent de promovare de 73,74, iar în primul semestru al acestui an a fost de 74, 95% (85,2% în pandemie). În cazul învăţământului primar, mai puţin relevand însă din acest punct de vedere, se observă o creştere constantă în fiecare an, în primul semestru al anului şcolar 2019-2020 înregistrându-se o rată de promovare de 90,45%, în 2020-2021 o rată de 93,06%, iar în primul semestru al acestui an şcolar procentul de promovare ajungând la 95,35%.

Frecvenţa redusă şi seralul au avut de suferit

Dacă în cazul ciclurilor de învăţământ amintite anterior se observă o creştere a gradului de promovare în perioada pandemiei, în cazul învăţământului cu frecvenţă redusă se poate observa o scădere semnificativă, cel puţin în cazul învăţământului primar. Mai exact, la învăţământul primar cu frecvenţă redusă, în 2019-2020, se înregistra o rată de promovare de 76,19%, în primul semestru al acestui an procentul era de 79,31%, însă în pandemie (2020-2021) rata de promovare a fost de doar 63,64%. În cazul învăţământului gimnazial cu frecvenţă redusă scăderea din pandemie este ceva mai mică. Mai exact, în 2019-2020 procentul de promovare era de 27,67%, în primul semestru al acestui an  a ajuns la 46,73%, pe când în pandemie procentul de promovare a fost de doar 24,11%. În ceea ce priveşte învăţământul liceal seral, se poate observa doar o fluctuaţie a procentului de promovare, sau putem afirma că se înregistrează o tendinţă de scădere treptată. Mai exact, în 2019-2020, procentul era de 76,81%, în 2020-2021, procentul a fost de 67,97%, iar în acest an şcolar, în primul semestru, procentul de promovare înregistrat a fost de 67,66%.

Corigenţii s-au redus de trei ori

Putem vedea că pandemia a fost prielnică pentru elevii mai puţin silitori şi dacă analizăm numărul elevilor corigenţi din primul semestru din ultimii trei ani şcolari. Doar în cazul frecvenţei reduse numărul a crescut. Astfel, în anul 2019-2020 erau raportaţi 9.644 de elevi corigenţi, în primul semestru al acestui an au fost raportaţi 8.681 de elevi, pe când în perioada pandemiei au fost raportaţi doar 3.151 de elevi corigenţi. În cazul învăţământului cu frecvenţă redusă, în 2019-2020 au fost raportaţi 30 de elevi corigenţi, în primul semestru al acestui an şcolar doar 15, pe când în perioada pandemiei numărul elevilor corigenţi ajunsese la 66.

Dacă numărul elevilor corigenţi a scăzut în pandemei, putem însă vedea că aproape s-a dublat numărul de elevi cu situaţia neîncheiată. Astfel, în anul 2019-2020 erau raportaţi 1.734 de elevi cu situaţie neîncheiată la forma de învăţământ de zi, în primul semestru al acestui an erau raportate 2.135 de astfel de cazuri, pe când în pandemie numărul elevilor cu situaţia neîncheiată ajunsese la 3.948 de cazuri. În cazul învăţământului cu frecvenţă redusă şi seral numărul a scăzut uşor în pandemie, în 2019-2020 fiind raportate 394 cazuri, în 2020-2021 a fost 341 cazuri, iar în primul semestru al acestui an şcolar 391 cazuri.

„Analizând comparativ datele prezentate cu privire la numărul de elevi cu situaţia şcolară neîncheiată la sfârşitul semestrului I pentru învăţământul seral şi cu frecvenţă  redusă, observăm o uşoară creştere a acestui indicator pentru anul şcolar curent. În acelaşi timp, în cazul învăţământului de zi se observă o scădere a numărului de elevi cu situaţia şcolară neîncheiată la sfârşitul semestrului I din acest an şcolar, datorită reluării activităţilor de predare-învăţare-evaluare în majoritatea perioadei în sistem fizic, dar şi dotării elevilor cu dispozitive necesare activităţii în sistem online”, explică reprezentanţii ISJ Iaşi.

© Drepturi de Autor (Copyright) - Acest articol este proprietatea Ziarul de Iasi (www.ziaruldeiasi.ro) si este protejat de Legea dreptului de autor si drepturilor conexe (8/1996). Preluarea acestui articol se poate face, potrivit reglementarilor in vigoare, doar în limita a maximum 500 de caractere, urmate obligatoriu de un link directionat catre acest articol! Orice incalcare a acestor prevederi va fi supusa procedurilor pentru intrarea in legalitate si recuperarea daunelor.

Ultima ora

editorial

Ce urmează după David?

Nicolae GRECU

Ce urmează după David?

Va rămâne copilul minune din înotul românesc un star nemuritor, rece şi singur sau va fi pionul unei emulaţii atât de necesare în sportul autohton?

opinii

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Eugen MUNTEANU

Curentul latinist şi configurarea conştiinţei identitare româneşti moderne (IV)

Ideile învăţaţilor ardeleni privitoare la originea romană a poporului român şi la caracterul latin al limbii române au fost receptate şi împărtăşite şi de păturile cultivate ale societăţii din Moldova şi Valahia, contribuind la accelerarea procesului de modernizare, în sensul occidentalizării.

Cât de eficiente sunt pieţele?

Aurelian-Petruș PLOPEANU

Cât de eficiente sunt pieţele?

Titlul este extrem de îndrăzneţ deoarece dialectica privind eficienţa sau ineficienţa pieţelor se găseşte permanent într-un impas. Sistemele complexe nu pot fi înţelese dintr-o perspectivă simplistă. Interogaţia poate fi încadrată în ceea ce Andrei Pleşu numea întrebări „mari” sau „ruseşti”, ceea ce poate conduce spre un drum fără oprire. 

Franţa, în echilibru fragil

Alexandru CĂLINESCU

Franţa, în echilibru fragil

Dezavuarea lui Macron şi a politicii sale este fără echivoc. Partidul preşedintelui LREM (La République En Marche) a fost din capul locului o construcţie artificială, o ficţiune. LREM a canibalizat cele două mari partide tradiţionale de la dreapta şi de la stânga (...). Reformele pe care le promitea Macron au rămas, aproape toate, literă moartă. Preşedintele a preferat să apeleze la ceea ce se numeşte „democraţie directă”, organizând dezbateri naţionale (ineficiente) şi înfiinţând organisme artificiale („Convenţia cetăţenească pentru climat” - „cetăţenesc” este un cuvânt magic, sugerând racordarea la tradiţia republicană).

pulspulspuls

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Acţiunea Autobuzul la filiala unui partid din Iaşi: crosul poştaşilor la votarea de azi

Foială mare de câteva zile la poştalionul ieşean, stimaţi telespectatori. Motivul: nu vreo chestiune profesională sau vreun eveniment legat de instituţiune, ci cu totul altceva: faptul că şeful de la Iaşi, un locotenent de-al menajerului de oraş Grămadă, va candida la alegerile pemepiste din filiala judeţeană, alegeri care au loc chiar astăzi. 

Caricatura zilei

Tik Tok Yoga

Editia PDF

Bancul zilei

Doctorul, panicat de o spargere de teava, suna repede instalatorul: -Hai, te rog, urgent, toata pivnita e inundata din cauza un (...)

Linkuri sponsorizate

Parteneri

Alte publicatii

    Fotografia zilei

    Intrebarea zilei

    Implementarea benzii unice pentru mijloacele de transport în comun pe toată lungimea șoselei Nicolina, o apreciați ca fiind benefică fluidizării traficului din zonă?

    vezi raspunsuri

    Copyright 2006-2020 © Ziaruldeiasi.ro Toate drepturile rezervate.